Scrisoare de Sărbători

Scrisoarea ta întârzie, poştaşul nu îmi bate la uşă, poarta nu scârţâie, ca atunci când anunţă sosirea cuiva.

E deschisă însă, pentru tine. Nu trebuie să baţi, doar intră.
Nu am gătit, nu fi supărat pe mine. Nu miros a vanilie sau a cozonaci, nici a fripturi, nici aromă de ierburi la cuptor nu port.
 
Dacă te apropii, vei simţi iz de tristeţe. Da. Şi zâmbet şters în colţul buzelor. Sunt ani de când te aştept, să-mi îmbrăţişezi sufletul.
 
Te aştept mai aprig de Sărbători, mă gândesc că atunci, nouă, oamenilor, ni se face mai mult dor decât de obicei… şi sper mai mult decât ieri, mai mult decât mâine că ai să vii.
 
Nu m-am gătit nici pe mine, deşi e zi de sărbătoare. Nu mi-am pus hainele noi, nici podoabele care aşteaptă smerite, venirea ta. Ochii îmi sunt simpli, ca de copil, fără impresii şi aşteptări de femeie.
 
Obrazul mi-e gol, fără farduri. Iar buzele, buzele… nu vor decât să îţi zâmbească. Atât.
 
Casa e cum o ştii, cu muzică suavă şi flori în glastră. Muzica ascunde vocea ta, pe care mi se pare că o aud, mai mereu, seara înainte de somn.
 
Cărţile sunt mai multe decât ai lăsat. Ele ascund gândurile care fug însă mereu către tine. Dar fii fără grijă, căci dacă apari, pun faţa de masă cea nouă şi tacâmurile cu sclipiri. Iar în farfurie vom tăia cu graţie amintiri, din cele gustoase, picante. Iar la desert, vom dansa unul cu altul. Căci foamea mea nu e de bucate, ori de dulciuri, e foame de dragostea ta.
 
Am să te aştept până după slujbă. Am să te caut cu ajutorul simţurilor, căci poate te-ai rătăcit pe drum. Privirea îmi va fi alertă, parfumul tău îl ştiu pe de rost, deci nu ai cum să treci pe lângă mine şi să nu te recunosc.
 
Fii fără grijă, dacă te rătăceşti, am să te găsesc eu. În marea de oameni, de lângă biserică, de lângă parc, am să te caut. Şi am să te iau de mâna uşor, aşa cum te-am învăţat. Şi tu ai să-mi promiţi cu ochii că rămâi.
 
De nu vii, de nu te aflu pe acolo, pe aici, am să mă rog pentru noi. Am să mă rog Timpului să ne lase ani, iar dacă e mult doar luni. Nu vreau doar zile, vreau cel puţin luni. Câteva luni de fericire.
 
Soarelui am să mă rog să nu ardă prea tare, ca să nu te fereşti din calea mea. Dar nici prea puţin, ca să nu fii prizonierul casei tale.
 
Pe Lună am să o rog să oglindească pământul, iar lumina ei să ne fie călăuză, în drumul nostru unul către altul.
 
Am să mă rog familiei, prietenilor, cunoştinţelor, duşmanilor să îţi amintească de noi, ca să nu te pierzi iarăşi. Am să rostesc şi o rugăciune Sufletului tău, să nu mă uite.
 
Şi dacă drumurile noastre nu sunt aceleaşi, nici la astă sărbătoare, te aştept la următoarea! Şi de nu poţi veni atunci, caută-mă la mare. Sau la munte. Caută-mă în librării, sunt acolo, între cărţi.
Caută-mă printre spectatori, la piese superbe de teatru.
 
Caută-mă pe alei pietruite, pe drumuri de verdeaţă, printre fântâni şi nu uita de oraşele muzeu.

Fii fără grijă, ai să mă recunoşti. Căci sunt croită după dorinţele tale!


Autor: A.A.



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe