Editura „Univers Enciclopedic“ are Black Friday pentru o săptămână și începe în avans la „Târgul Internațional Gaudeamus“

Editura Univers Enciclopedic, specializată pe editarea și distribuirea de dicționare, enciclopedii și cărți instructive, participă în perioada 16 - 20 noiembrie la ediția 2016 a „Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură“. Toți cei interesați o pot vizita la cele două standuri, cu sute de titluri importante, amplasate la nivelul nivelul 0 al Pavilionului Central Romexpo, la numărul 29.

Cititorii vor avea la dispoziție o colecție generoasă din cele mai noi titluri, printre care se numără atât ediții noi pentru „Dicționarele Limbii Române“, publicate în colaborare cu Academia Română (DEX, DOOM și Gramatica de bază a Limbii Române), cât și o gamă largă de dicționare bilingve, enciclopedii, cărți de studiu individual și cărți de dezvoltare personală.

O colecție importantă a Editurii Univers Enciclopedic o reprezintă cărțile pentru copii, aflate sub umbrela „Univers Enciclopedic Junior“, care va beneficia de unul din cele două standuri în întregime. Astfel, cititorii mai mici sau mai mari se vor putea bucura de o serie impresionantă de cărți ilustrate: „Cele mai frumoase povești“, „Literatura pentru copii și tineret“ și cărți educative din colecția „Descoperă Lumea“.

Prezența la târg marchează și lansarea seriei de cărți pentru copii în limba engleză disponibile în România printr-un parteneriat cu edituri de prestigiu din Marea Britanie cu o bogată experiență în acest domeniu.

Și cum acest târg de carte se derulează în perioada „Black Friday“, Editura Univers Enciclopedic a pregătit stocuri generoase de cărți cu reduceri semnificative. Astfel, vor avea reduceri maxime de 50% toate titlurile prezente la cele două standuri, iar online pe site-ul editurii toate titlurile, cu exceptia cărților în limba engleză, vor beneficia de prețuri reduse cu 52%. Campania se va derula de-a lungul unei săptămâni, între 18 și 25 noiembrie. Reprezentanții editurii estimează o creștere cu 100% față de vânzările din 2015.

Despre Editura Univers Enciclopedic

Editura Univers Enciclopedic a fost fondată în 1994, în Bucureşti. Cele câteva mii de titluri apărute în acești 22 de ani acoperă domenii variate: dicţionare, enciclopedii, filosofie, religie, mitologie, antropologie, psihologie, antroposofie, pedagogie, istorie, literatură, cărţi pentru copii etc.

Editura Univers Enciclopedic promovează o politică editorială diversificată, primită cu mare interes de publicul cititor, carte de bună calitate, la un preţ accesibil şi cu o prezentare grafică de excepţie.

Din 1995, editura a participat la toate târgurile importante de carte din România şi străinătate, unde a primit disctinţii şi premii importante.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Brandul de lux ELEMIS - Love British Beauty

De curand, intr-o atmosfera eleganta si relaxata, s-a lansat ELEMIS, brandul de lux numarul 1 din Marea Britanie in domeniul tratamentelor si produselor pentru fata si corp, un deschizator de drum... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot