Regele lumii. Muhammad Ali și ascensiunea unui erou american

Preda Publishing lansează Regele lumii. Muhammad Ali și ascensiunea unui erou american, de David Remnick, cu o introducere de Salman Rushdie.

Pe 3 iunie 2016, Muhammad Ali, “cel mai bun, cel mai rapid, cel mai chipeș pugilist din câți au existat vreodată“ (Salman Rushdie), înceta din viață la vârsta de 74 de ani. Cel care a încântat o lume întreagă cu măiestria, determinarea și talentul său incontestabil, dar mai ales cu refuzul de a se alinia vremurilor sacrificându-și astfel titlul și cariera, cel care a inspirat o generație întreagă să-i urmeze exemplul și să se opună unui război absurd, va rămâne întotdeauna alături de noi, poate și grație biografiei lui David Remnick, “o capodoperă a portretisticii și reportajului” (Salman Rushdie).

Pe 25 februarie 1964, la sfârșitul rundei a șasea, un Sonny Liston învins se retrăgea în colţul lui şi rămânea acolo. Abandonase. Decenii mai târziu, Ali va urmări zâmbind filmarea în care dansa în ring și striga: Sunt regele lumii! Sunt regele lumii! În ziua următoare, Clay avea să anunțe nu doar că e noul campion mondial la categoria grea, ci și faptul că e membru al Nation of Islam. În câteva săptămâni avea să primească un nou nume şi în câţiva ani, puştiul rapid şi amuzant din Louisville avea să se transforme într-una dintre cele mai captivante şi puternice figuri ale Americii acelei perioade.

Dar care a fost drumul lui până să ajungă acolo? Ce obstacole i-au stat în cale? Aceasta este întrebarea la care răspunde cu măiestrie David Remnick, câștigător al Premiului Pulitzer. Lumea boxului, cu personajele ce făceau parte integrantă din ea în acea perioadă – luptători, manageri, jurnaliști, mafioți ce conduceau jocul ‒ este portretizată cu multă acuratețe, dar și cu o reală emoție și compasiune pentru gladiatorii nevoiți să lupte pentru o viață mai bună. Floyd Patterson, Sonny Liston, Cus D’Amato, Frank Carbo, Jimmy Cannon, Malcom X sunt doar câteva dintre personajele care completează imaginea Americii anilor ’50-’60. Iar peste toți aceștia domnește fermecătorul rege: Muhammad Ali.

Anii ’60 au fost plini de prostii. Drogurile au fost o prostie, hare-krishna o demenţă, iar Războiul din Vietnam cea mai mare absurditate dintre toate. Dar în această rătăcire omniprezentă a existat şi curaj, acel tip de curaj care a reuşit în cele din urmă să schimbe lumea: curajul feminist, curajul mișcărilor pentru drepturile civile, curajul lui Muhammad Ali. Așa că lecția pe care am învățat-o din anii ’60, asta dacă nu cumva eram prea drogați să mai învăţăm ceva, este aceea că poţi, prin acțiune directă, să întorci universul în favoarea ta, să remodelezi societatea, să îi oferi muzică mai bună, idealuri mai înalte și libertate. Iar Ali a avut un rol important în toate acestea.”  (Salman Rushdie)

DAVID REMNICK a fost reporter pentru The Washington Post timp de zece ani, dintre care patru ani la Moscova. S-a alăturat echipei The New Yorker în 1992 şi din 1998 este redactorul-şef al revistei. Cartea sa Regele lumii, o biografie a lui Muhammad Ali, a fost aleasă de către revista Time drept Cartea anului 1998 (nonficţiune). Volumul Lenin’s Tomb: The Last Days of the Soviet Empire a primit Premiul Pulitzer pentru nonficţiune în 1994.

SALMAN RUSHDIE este autorul a optsprezece volume, printre care Copiii din miez de noapte, care a câştigat Premiul Booker în 1981, Booker of Bookers în 1993 şi Best of the Booker în 2008. În 2007 a primit titlul de cavaler pentru serviciile aduse literaturii. Este Fellow of Royal Society for Literature în Marea Britanie și Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres în Franța. Cel mai recent roman al său este Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi.

Preda Publishing este o editură unică pe piaţa românească, dedicată în întregime sportului si aventurii. Editura propune publicului cărţi inspiraţionale, cu şi despre sportivi celebri, exploratori sau oameni obişnuiţi care fac lucruri extraordinare. În prezent, oferta Preda Publishing este structurată pe urmatoarele colecţii:

< > colecţie dedicată alergării, fie că este vorba de pistă sau alergări montane, sprint, maraton sau ultramaraton

< > colecţie dedicată ciclismului şi celebrilor rutieri ai lumii

< > colecţie dedicată triatlonului, de la cursele de distanţă olimpică la celebrul Ironman

< > colecţie dedicată fotbalului şi eroilor săi

< > colecţie dedicată alpinismului şi iubitorilor muntelui

< > colecţie dedicată legendelor sportului.

Cartea este disponibila pe www.predapublishing.com.


Autor: Boncafe Style



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Brandul de lux ELEMIS - Love British Beauty

De curand, intr-o atmosfera eleganta si relaxata, s-a lansat ELEMIS, brandul de lux numarul 1 din Marea Britanie in domeniul tratamentelor si produselor pentru fata si corp, un deschizator de drum... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot