“Borg vs. McEnroe: Înfruntarea secolului”, un film inspirat de realitate

Vineri, 29 septembrie 2017, se lansează pe marile ecrane din RomâniaBorg vs. McEnroe: Înfruntarea secolului– un film emblematic pentru iubitorii sportului, ce prezintă povestea celebrei rivalități dintre tenismenii Björn Borg și John McEnroe, corifeii topurilor mondiale în anii '70-'80.

La începutul anilor '80, doi titani ai tenisului își disputau titlurile de Grand Slam: suedezul Bjorn Borg – calm, rece, calculat - și americanul John McEnroe – temperamental ca un vulcan atât pe teren, cât și în afara acestuia. Lupta a fost crâncenă, iar finala de la Wimbledon 1980 a rămas în istorie, fiind și acum considerat unul dintre cele mai palpitante și mai spectaculoase meciuri de tenis din toate timpurile.

Trecând de pe terenul de joc în “culise” și înapoi, filmul Borg vs. McEnroe: Înfruntarea secoluluine introduce în viața celor doi sportivi, familiarizându-ne cu demonii, provocările și prețul plătit pentru a deveni legende. Pregătindu-se obsesiv pentru finala de la Wimbledon, Borg (interpretat de Sverrir Gudnason) resimte din plin tensiunea, în ciuda susținerii pe care i-o acordă antrenorul Lennart Bergelin (Stellan Skarsgård) și soția Mariana Simionescu (Tuva Novotny). Ar fi cel de-al cincilea său titlu Wimbledon, consecutiv. Borg este denumit “mașina”, dar adversarul McEnroe (Shia LaBeouf), îndrăzneț și talentat, anunță că “mașina” este pe cale să se strice și amenință să-i strice recordul. O lume întreagă îi privește și niciunul dintre ei nu admite să greșească.

Din distribuție mai fac parte David Bamber, Robert Emms, Val Jobara (în rolul lui Ilie Năstase), precum și Leo Borg, fiul lui Björn însuși, care-l interpretează pe tatăl său la vârsta adolescenței.

Filmul a avut premiera mondială pe 4 septembrie la Stockholm și a deschis Festivalul de Film din Toronto (TIFF). Printre participanții la evenimentul din Suedia s-a numărat și Mariana Simionescu, fostă tenismenă și soție a lui Borg, ne-a declarat în exclusivitate pentru publicul român că a avut „emoții de nedescris vizionând viața noastră pe marele ecran [...] Filmul reflectă trăirile mele în acea perioadă și Tuva [n.n. Novotny] le joacă incredibil, are o sensibilitate ieșită din comun, transformându-se în rolul Marianei la perfecțiune [...], iar Sverrir este, într-adevăr, impresionant în rolul lui Borg și sper să fie nominalizat la Oscar”.

Mariana Simionescu recomandă publicului român să urmărească filmul, pentru că acesta “reflectă atât pregătirea fizică și psihică dinaintea unui turneu [...], cât și viața noastră privată din acele timpuri”, subliniind că toate vârstele vor fi încântate să (re)descopere “un meci care va rămâne în istorie, dar și un jucător care a revoluționat tenisul mondial, primul tenismen care a jucat backhand-ul cu două mâini”.

Scenariul este semnat de Ronnie Sandahl, iar regia îi aparține danezului Janus Metz Pedersen, distins cu Marele Premiu al Criticilor la Festivalul de Film de la Cannes, pentru "Armadillo", un documentar despre războiul din Afganistan.

Producție SF Studios, filmul Borg vs. McEnroe: Înfruntarea secoluluiare o durată de 107 minute și este distribuit în România de Programs4Media și Ro Image.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=0PUTCWLDNuc


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Brandul de lux ELEMIS - Love British Beauty

De curand, intr-o atmosfera eleganta si relaxata, s-a lansat ELEMIS, brandul de lux numarul 1 din Marea Britanie in domeniul tratamentelor si produselor pentru fata si corp, un deschizator de drum... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot