„Zi după zi”, îndrăgosteşte-te iremediabil la cinema

La prima vedere, „Zi după zi” este o poveste încântătoare, amuzantă şi inteligentă despre suişurile şi coborâşurile dragostei adevărate şi despre maturizare. Dar, dacă sapi puţin mai adânc şi treci de suprafaţă, o să descoperi ceva mai mult. Această dramă romantică este bazată pe romanul scris de David Levithan şi urmăreşte povestea unei entităţi adolescente numită simplu A, care se trezeşte în fiecare zi într-un corp diferit. Filmul scoate la iveală lucrurile dificile pe care le înfruntă A atunci când se îndrăgosteşte de Rhiannon, o fată diferită de oricare întâlnită vreodată. Poţi avea oare o relaţie cu un suflet care locuieşte în fiecare zi într-un corp diferit – câteodată băiat, uneori fată, câteodată fundaşul echipei de fotbal, alteori un outsider?

O poveste de dragoste este atemporală şi rămâne unul dintre cele mai frumoase genuri cinematografice, aşa că eu mereu caut noi modalităţi de a vorbi despre felul în care funcţionează dragostea şi despre cum oamenii relaţionează intre ei”, spune producătorul Anthony Bregman. „Când am citit cartea, primul lucru care mi-a venit în minte a fost că acestă poveste nu s-a mai spus până acum – ceea ce este foarte rar în zilele noastre. M-am gândit că este o idee ingenioasă, pe de-o parte foarte simplă, pentru că vorbeşte despre întruchiparea iubirii pentru ceea ce suntem cu adevărat, dar în acelaşi timp complexă, pentru că abordează multe probleme prezente în vieţile tinerilor.”

Dincolo de a explora teme universale despre iubirea adevărată, identitate şi vârstă, filmul „Zi după zi” reflectă în acelaşi timp idei contemporane despre acceptare şi libertatea de a fi ce vrei să fii – o idee care rezonează cu tinerii care resping să fie catalogaţi după stereotipuri sau gen.

Cred că publicul va veni să vadă «Zi după zi» aşteptându-se la o poveste de iubire adolescentină sau poate pentru distribuţia foarte bună şi dinamica interesantă pe care o are, dar cred că vor pleca cu o altă perspectivă asupra iubirii”, spune Debby Ryan, cea care o interpreteaza pe Jolene, sora lui Rhiannon.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=6ciMzIUkhFA&t

Filmul „Every Day / Zi după zi” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 23 februarie 2018.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Celebrează cu stil sezonul festiv cu ținutele de ocazie Marks & Spencer

  Începând cu petrecerea de Crăciun de la birou și terminând cu mesele delicioase în familie, Marks & Spencer ți-a pregătit selecția de outfituri perfecte pentru sezonul festiv! Indiferent d... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot