Cele mai noi articole din categoria Credo

‹ Prima  < 2 3 4 5 6 >  Ultima ›

Minunile Sfintei Cuvioase Parascheva

De 372 de ani de când moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Iaşi, sărbătoarea din 14 octombrie are o însemnătate cu totul aparte pentru români, sute de mii de credincioşi venind să se închine la racla celei pe care o ştiu „mult folositoare“. Cei care ajung la „Cuvioasa“ - aşa cum o numesc prietenii ei - o roagă pentru soluţionarea problemelor de zi cu zi, îi cer alinare pentru necazurile care s-au năpustit asupra lor, sănătate, spor în casă şi bucurii. Iar Sfânta îl ascultă pe fiecare în parte şi nu înt&acir

Ziua Sfântă a Acoperământului Maicii Domnului

Acoperamântul Maicii Domnului este una dintre sarbatorile religioase importante de toamna si este tinuta in amintirea aratarii Maicii Domnului in biserica din Vlaherne.

  Cunoscuta in popor drept Procoave, ziua de 1 octombrie are puternice semnificatii pentru crestini.

Simboluri spirituale și Islam la Fundația Calea Victoriei

Fundația Calea Victoriei vă invită la final de iulie să vă bucurați de o serie de întâlniri care abordează atât spiritualitatea și filosofia, cât și diversitatea culturală.

În perioada 27- 31 iulie are loc Școala de vară: ISLAMUL – poeți mistici și derviși rătăcitori, susținută de Mario Barangea.

Tehnici reparatorii: Meditația, Rugaciunea, Contemplația

Fundatia Calea Victorieiva asteapta incepand de marti, 28 aprilie, de la ora 19:00, la cursul  Meditatia, Rugaciunea, Contemplatia: Tehnici reparatorii, sustinut de Mario Barangea, specialist in istoria rligiilor.

„Tehnici reparatorii” este, o spun din start, o denumire un pic stranie pentru un curs. Dar nu ni se va mai parea nimic ciudat  cand vom realiza, pe masura ce vom parcurge prin discutii itinerariul teoretic propus, ca lucrurile despre care vorbim aici sunt atat de familiare incat au cazut in desuetudine sau chiar in uitare.

Taina Mărturisirii

Spovedania, pocăinţa sau mărturisirea este taina prin care Dumnezeu iartă, prin preotul duhovnic, păcatele creştinilor care se căiesc sincer şi le mărturisesc în scaunul spovedaniei. Ea cuprinde: pocăinţa, pentru că cel ce o primeşte trebuie să regrete în mod sincer păcatele săvârşite şi mărturisite preotului-duhovnic; mărturisirea sau spovedania, întrucât creştinul îşi mărturiseşte păcatele în faţă preotului; al doilea botez pentru că prin ea se spală păcatele ca şi prin Taina Botezului; iertare, dezlegare pentru că prin această Taină se dezleagă păcă

La Mănăstirea Prislop, cu gândul la părintele Arsenie Boca

Credincioșii îl numesc 'Sfântul Ardealului', chiar dacă nu a fost canonizat, și vin cu miile pentru a se reculege la mormântul său de la Mănăstirea Prislop, în inima Retezatului. Considerat un 'fenomen unic în istoria monahismului românesc', amintirea Părintelui Arsenie Boca domină și acum, cu putere, locurile prin care acesta a trecut în anii pe care și i-a dăruit credinței ortodoxe și Bisericii.

Vineri se împlinesc 25 de ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca iar momentul este marcat la Mănăstirea Prislop printr-o slujbă

„Biblia” – ecranizarea celei mai cunoscute povești din istorie, în exclusivitate pe HISTORY®

HISTORY®, canalul factual numărul 1 din România¹, va difuza la finalul lunii mult așteptatul serial „Biblia”. Episoadele vor fi trasmise în fiecare duminică, începând cu 30 noiembrie, la ora 21:00.

În acest nou serial lansat de HISTORY în România, poveștile din Biblie sunt aduse la viață. De la Geneză la Apocalipsă, evenimentele sunt redate prin intermediul reconstituirilor şi al graficii de ultimă generaţie, oferind o nouă perspectivă asupra unor scene celebre şi personaje-simbol. Creat de producătorul Mark Burnett, cu o distr

Ce înseamnă dacă plouă sau ninge de Sfântul Dumitru?

SFÂNTUL DUMITRU Izvorâtorul de Mir reprezintă, în tradiţia pastorală străveche, începutul iernii. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru) a fost un martir creştin, sfânt militar din veacul al III-lea, care a trăit în vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian, în cetatea Tesalonic. A fost martirizat în jurul anului 306 şi este sărbătorit atât de ortodocşi, cât şi de catolici, pe 26 octombrie.

În ziua Sfântului Dumitru se încheie “vara pastorilor”, începută la Sfântul G

Cuvinte INTERZISE în viziunea părintelui Arsenie Boca. Ce să NU spui niciodată

Părintele Arsenie Boca a lăsat o sumedenie de învățături care au fost publicate în diverse cărți. În cartea “Învățături ale părintelui Arsenie Boca”, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoara, aflăm câteva învățături care dau răspunsuri la multe dintre întrebările omului de rând.

Una dintre problemele abordare este reprezentată de “cuvintele interzise”. În cartea “Învățături ale părintelui Arsenie Boca”, aflăm că sunt unele cuvinte pe care ar tr

Actriţa Manuela Golescu prezinta noul CD “ce-i dragostea?”

In avanpremiera, la Festivalul Primaverii 2013, actrita Manuela Golescu ofera dedicatii si autografe pe noul sau CD “ce-i dragostea?”, pe 7 si 8 martie, la standul Fundatiei GOLESCU, de la Dalles.  

CD-ul include un interviu -document din 1999 cu Pr. Teofil Paraian, realizat de actrita Manuela Golescu, singurul inregistrat intr-un studio de inalta performanta, prezentat in premiera absoluta integral, publicului.


‹ Prima  < 2 3 4 5 6 >  Ultima ›

Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

Arome noi de toamnă

Se știe că fiecare dintre noi are un parfum după care întinde mâna și îl alege cel mai des, un parfum (sau mai multe) preferat. Eu am preferințe bine stabilite, care dăinuie de ani de zile, de

... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot