Postul Paştelui

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici au intrat de pe 2 martie în Postul Paştelui, cel mai lung post din calendarul creştin şi care durează şapte săptămâni, adică 48 de zile.
 
Postul Paştelui este unul dificil pentru că sunt doar două zile în care este permis consumul de peşte, mai precis în 25 martie - de Bunavestire, şi în 20 aprilie - de Florii.

Postul propriu-zis este comparat cu drumul şi călătoria de patruzeci de zile a poporului evreu în pustiu.
 
De-a lungul acestei călătorii, Dumnezeu a săvârşit mai multe minuni şi, prin analogie, acelaşi model de explicaţie este dată de Sfinţii Părinţi celor patruzeci de zile de post.
 
Ultima săptămână a Postului, care precede sărbătoarea de Paşti, este Săptămâna Mare, care începe cu Duminica Floriilor şi se termină cu Duminica Pascală.
 
Ce este postul? Postul, ca orice înfrânare de la cele ale lumii acesteia, de la cele ale vieţii biologice, este parte dintr-o nevoinţă omenească prin care micşorăm puţin apartenenţa noastră la materie, la biologic şi în care se dă mai multă libertate de exprimare spiritului.
 
Dar ce numim noi post este un prim pas, accesibil tuturor.
Este, putem zice, un regim, o dietă. Însă postul, ca orice înfrânare, ţine de dragoste, iar dragostea cere nevoinţă.
 
Postul este un mijloc de smerenie ca toate nevoinţele; iertarea este în acest caz manifestarea iubirii; iar vocaţia omului este dragostea, care este şi destinul omului, în măsura şi în sensul în care, cum zice Apostolul, "Dumnezeu este dragoste."
 
Iar această dragoste este legea vieţii şi legea veşniciei.


Autor: A.I



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Din suflet, pentru sufletul lui Moş Crăciun

Text trimis de Andra Petcu, locul I la concursul Boncafe "Scrisoare pentru Moş Crăciun" Îţi scriu astăzi aşa cum n-am făcut-o niciodată. Şi nu pentru că n-aş fi crezut în tine, ci pentru că mai mer... Citeste tot

la peste 40 ...inca mai cred....

Am crezut mereu intr-o iubire totala , o iubire egala care sa creasca si sa  ne creasca pe amindoi ; am crezut  intr-o iubire care  ne innobileaza si  ne implineste vietile –cu  zile de gratie si ...Citeste tot

5 sfaturi esențiale de îngrijire a pielii iarna

Se spune că pentru a aprecia frumusețea unui fulg de nea este necesar să înfrunți frigul. Iarna are propriul farmec, însă pe cât de frumos este acest anotimp, pe atât de mult poate deteriora frumu... Citeste tot

Ce fel de babă vreau să fiu

 

Optimistă cum mă ştiţi, în ultima vreme mă gândesc foarte des la bătrâneţe şi la moarte, ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Femeia copil

Pe drumul spre casa ma gandeam la ea. O fata firava cu umeri subtiri si cu statura unui prunc. Femeia-copil. Aceea pe care ai crede ca barbatul de langa ea simte nevoia s-o protejeze. Femeia aceea a c...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot