Musicalul „My Fair Lady” revine la București cu Horia Brenciu în rolul profesorului Higgins

Primăvara va readuce la București una dintre cele mai frumoase povești din toate timpurile, musicalul „My Fair Lady”, în cadrul unei serii de șase spectacole. De pe 21 până pe 24 martie, toți cei care vor dori să se bucure de povestea celebrei transformări prin care trece Eliza Doolittle, de la florăreasă la o adevărată lady, nu trebuie să rateze reprezentațiile de la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City.

Distribuția din acest an va cuprinde două nume noi: Horia Brenciu și Anca Țurcașiu care îi vor interpreta, alături de Ernest Fazekas și de Aura Călărașu pe Henry Higgins, respectiv Mrs. Higgins. În celelalte roluri, spectatorii îi pot vedea pe Irina Baianț și Ana Maria Georgescu (în rolul Elizei Doolittle), pe Ernest Fazekas și Adrian Nour (Colonelul Pickering), Ionuț Burlan (Alfred Doolittle), Oana Rusu (Mrs. Pearce), Filip Ristovski (Freddy Esynford Hill) și pe Ovidiu Usvat (Zoltan Karpathy).

Henry Higgins a fost primul meu profesor de limbi străine. Prima dată când am văzut <My Fair Lady> la televizor, cu Audrey Hepburn și Rex Harrison, am crezut că e o lecție de engleză. Am și preluat-o ca atare, prima propoziție învățată în limba lui Shakespeare fiind: <The rain in Spain stays mainly in the plain>. De atunci și până la propunerea pe care mi-a făcut-o regizorul Răzvan Dincă, de a juca rolul interpretat de Rex Harrison, au trecut vreo 40 ani. După musicalul <Mamma Mia> este cea de-a doua colaborare a noastră și sunt măgulit că el a văzut în mine un potențial profesor de fonetică și dicție, precum este Higgins. În viață nimic nu e întâmplător și sper că în seara debutului, care va fi peste o lună și jumătate, să mă pot ridica la înălțimea distribuției, atât ca actor, dar și ca interpret. Spun asta pentru că după toate experiențele de televiziune, film, teatru și musical prin care am trecut, <My Fair Lady> este pentru mine cea mai mare provocare artistică”, declară Horia Brenciu.

„My Fair Lady” o are ca protagonistă pe Eliza Doolittle, o florăreasă din Londra, care ia lecții de dicție de la foneticianul Henry Higgins, ca să poată trece drept doamnă în înalta societate. Musicalul „My Fair Lady” este bazat pe textul piesei de teatru „Pygmalion”, scris de George Bernard Shaw, având ca personaj principal o figură din mitologia greacă, Pygmalion, care s-a îndrăgostit de o sculptură creată de el, iar aceasta a prins viață. Shaw a scris piesa în 1912, iar premiera a avut loc la Hofburg Theatre din Viena, pe 16 octombrie 1913.

Toate variantele acestei povești s-au bucurat de succes și de aprecieri atât din partea publicului, cât și a criticilor de specialitate.

Prima producție cinematografică după „Pygmalion” a fost realizată în 1938 cu Leslie Howard și Wendy Hiller în rolurile principale.

Primul musical „My Fair Lady” de pe Broadway, în adaptarea lui Alan Jay Lernen, pe muzica semnată de Frederick Loewe, a avut loc în 1956, în interpretarea actorilor Julie Andrews și Rex Harrison. Spectacolul, care a devenit cel mai longeviv la acea vreme, a fost recompensat cu un premiu Tony pentru „Cel mai bun musical”.

Adaptarea cinematografică din 1964, cu Audrey Hepburn și Rex Harrison, în regia lui George Cukor, a obținut 25 de premii, printre care 8 Oscar-uri, 3 Golden Globe-uri și 13 nominalizări.  

În România, actuala montare a spectacolului „My Fair Lady” a fost pusă prima dată în scenă în 2016, cu ocazia împlinii a 60 de ani de la premiera mondială. Între 21 și 24 martie 2019, My Fair Lady se va juca din nou pe scena sălii Epika din Grand Cinema & More, într-o sesiune exclusivă de reprezentații care va conține șase spectacole.

Biletele pentru spectacolele din 21, 22, 23 și 24 martie 2019 au fost puse în vânzare pe www.grandentertainment.ro, www.iabilet.ro  și pe www.myfairladythemusical.ro.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Les Absolus d'Orient by Guerlain, inspirația unui parfumier de excepție

Thierry Wasser, ca si ceilalti parfumieri ai casei, calatoreste in cele mai indepartate colturi ale lumii pentru a descoperi cele mai pretiose materii prime, pe care sa le foloseasca in orchestrarea p... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot