Stăm acasă, aproape de artă, cu MNAR

Tururi virtuale tematice, cursuri pentru copii, cataloage online disponibile gratuit și o revistă trimisă săptămânal pe email abonaților la newsletter. Toate fac parte din activitățile pe care Muzeul Național de Artă al României le desfășoară online în perioada în care muzeul este închis ca măsură de prevenție a răspândirilor infectărilor cu COVID-19, din dorința de a face autoizolarea mai plăcută pentru iubitorii de artă.

Astfel, în fiecare zi de miercuri, pe pagina de Facebook a muzeului se postează un tur virtual tematic, cu o selecție de lucrări din patrimoniul muzeului care se înscriu în subiectul ales. Primele două tururi, apreciate de persoanele care urmăresc pagina, au avut ca teme „lucrări cu animale de companie” și „200 de ani de la descoperirea sculpturii Venus din Milo”. Săptămâna aceasta vor fi aduse împreună lucrări realizate de la fereastra artistului, amintindu-ne că și în interior putem găsi inspirație și bucurie.

Mai mult, MNAR s-a gândit și la cei mici, pentru care statul în casă este cu atât mai dificil, și începând de sâmbătă, 18 aprilie 2020, va posta săptămânal pe perioada carantinei un clip educativ, pe teme legate de turul virtual al săptămânii respective, ajutându-i pe copii să devină creatori la rândul lor.

Celor care doresc să profite de această perioadă pentru a citi mai mult, MNAR le-a pus la dispoziție, pe site-ul instituției, o parte dintre cataloagele publicate de-a lungul timpului, care pot fi acum răsfoite gratuit. Cu această ocazie, muzeul a făcut publică, pentru prima dată, o selecție din volumul „Corneliu Baba și elevii săi”.

De asemenea, newsletterul trimis săptămânal abonaților a fost transformat într-o revistă ce reunește o parte dintre informațiile oferite pe parcursul săptămânii respective.

Dacă toate acestea v-au convins să urmăriți îndeaproape activitatea online a Muzeului Național de Artă al României, iată care sunt canalele prin care puteți face acest lucru:

Site: http://mnar.arts.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/MuzeulNationalDeArtaAlRomaniei/

Instagram: https://www.instagram.com/muzeulnationaldearta/

Newsletter: https://www.facebook.com/MuzeulNationalDeArtaAlRomaniei/app/100265896690345/


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

Arome noi de toamnă

Se știe că fiecare dintre noi are un parfum după care întinde mâna și îl alege cel mai des, un parfum (sau mai multe) preferat. Eu am preferințe bine stabilite, care dăinuie de ani de zile, de

... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot