Andra devine imaginea oficială a TransferGo România

TransferGo, compania de transferuri online internaționale low cost, anunță începutul colaborării cu Andra, una dintre cele mai îndrăgite artiste din România.

TransferGo operează transferuri internaționale de bani online, oferind o alternativă rapidă și la costuri mici persoanelor care muncesc peste hotare și doresc să trimită bani familiilor lor.

Românii imigranți fac parte din acest segment, ca urmare a numărului mare de români care s-au mutat și care lucrează în străinătate.

“Suntem foarte onorați să o avem alături pe Andra, o adevărată sursă de inspirație pentru românii din toată lumea. Muzica sa aduce alinare comunităților de români plecați la muncă în străinătate, pe care dorul de casă îi unește și îi ajută să nu uite niciodată de unde au plecat. Credem că parteneriatul cu Andra este un pas important al nostru în înțelegerea și susținerea acestor comunități”, a declarat Marius Nedelcu, Country Manager TransferGo România.  

“De fiecare dată când am cântat pentru diaspora am rămas profund impresionată de sacrificiul pe care îl fac acești români pentru binele rudelor rămase în țară. Pentru mine, familia înseamnă totul, și de fiecare dată când petrec timp la distanță, fie că am un concert sau sunt în vacanță, mi se face dor de casă. Mă bucur pentru ocazia pe care mi-o oferă TransferGo, de a mă apropia și de a empatiza cu românii de pretutindeni, cu nevoile și realitățile lor”, a declarat Andra.

Colaborarea cu Andra face parte din strategia TransferGo de a fi mai aproape de românii de peste hotare. Pe lângă serviciile competitive, care să-i ajute să trimită bani acasă mai repede și mai ieftin, TransferGo oferă un sprijin comunităților de români care se confruntă cu un sentiment de incertitudine. Compania susține comunitatea din Marea Britanie după impactul Brexit, printr-un blog dedicat - https://www.transfergo.com/ro/blog/.

În cadrul blogului, TransferGo oferă educație financiară și informații utile românilor care se mută în Marea Britanie și, în plus, îi ține la curent cu evenimente și subiecte de interes, cum sunt cele legate de Brexit.

Serviciile TransferGo ajută românii să economisească bani

TransferGo oferă românilor plecați la muncă în 44 de țări o modalitate convenabilă de a trimite bani în țară. Serviciile companiei oferă transfer rapid de bani online la costuri mai mici decât alți operatori cash și sumă garantată la destinație, fără vreun cost ascuns. În 2016, românii de peste hotare au trimis peste 22 de milioane de euro în țară prin TransferGo, reușind să economisească până la 90% din costurile lor de transfer.

Cel mai recent produs lansat de TransferGo este gândit pentru imigranții care trebuie să transfere bani rapid, în afara orelor de funcționare a băncilor. Opțiunea Expres permite persoanelor să depună bani după program, urmând ca aceștia să fie transferați cu prioritate, a doua zi la prima oră de funcționare (în jurul orei 10:00).

În mai puțin de patru ani, TransferGo a câștigat încrederea a peste 200.000 de migranți, ajungând la un milion de transferuri internaționale între 44 de țări. Clienții TransferGo au reușit astfel să economisească peste 8 milioane de euro față de cât ar fi plătit prin transfer tradițional.

Despre TransferGo

TransferGo este o companie de transfer internațional de bani online, în timp real și la costuri mici, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înființată în anul 2012, în UK, iar sediul central se află în prezent în Londra, Marea Britanie.

TransferGo oferă transfer de bani la nivel international, rapid și la costuri mici, între 44 de țări din întreaga lume. Folosind sistemul inovator TransferGo, migranții pot trimite bani peste hotare folosind un model digital din cont în cont, care înseamnă că banii nu trebuie să părăsească țara: banii sunt transferați local-in local-out. Pe scurt, expeditorul face o tranzacție locală în contul bancar TransferGo din aceeași țară, iar compania plătește local în contul bancar al țarii de destinație.

TransferGo este activ pe piața din România din iunie 2015.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Brandul de lux ELEMIS - Love British Beauty

De curand, intr-o atmosfera eleganta si relaxata, s-a lansat ELEMIS, brandul de lux numarul 1 din Marea Britanie in domeniul tratamentelor si produselor pentru fata si corp, un deschizator de drum... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot