Idei despre diasporă
Ce înseamnă a fi exilat, ce înseamnă diaspora? “Exilat”, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, înseamnă “pedepsit cu exilul, izgonit sau plecat din ţara sa, aflat în exil; surghiunit”, dar şi “retras şi izolat” în sensul figurativ.
Diaspora, negăsit în DEX, înseamnă în Larousse, „dispersiunea unui popor, a unor elemente ale de origine comună, credinţa comună, etc”.
Astăzi, pentru unii este greu să spună cu exactitate din ce categorie ar face parte.
Exilul politic pare a fi apus, înlocuindu-l unul economic. Dar o bună parte dintre români se considera ca făcând parte din diasporă, în timp ce restul românilor ar spune că nu sunt decât plecaţi la muncă în străinătate temporar.
Unii dintre aceştia se înşeală, bineînţeles, pentru că acel an sau doi la care se gândeau iniţial se poate transforma în zece, caz în care ar intra mai degrabă în categoria diasporei. Faci parte din diasporă atunci când te-ai stabilit într-o altă ţară.
Începutul aventurii în străinătate
Este un moment destul de dificil, în special când pleci pe cont propriu şi nu ai nici un fel de sprijin. Prima perioadă de şedere în străinătate poate băga spaima în tine sau te poate bucura. Ţine de noroc, de un eventual ajutor de la ceilalţi români, ţine de cât de bine ştii să te descurci, dacă ştii limba locală, dacă eşti ilegal sau cu drepturi.
Dacă lucrurile sunt grele atunci, asta nu înseamnă că la fel vor fi şi mai târziu. Dimpotrivă, este normal ca la început să nu ştii exact încotro s-o iei, eşti dezinformat şi faci alegeri greşite, dar în timp, toate acestea se stabilizează.
Ruşinea de a fi român
Este la mare modă. Când ajunge în România, orice român sau străin simte sărăcia locurilor şi asta schimbă întreaga experienţă a României. Avem o ţară frumoasă, cu un trecut tumultuos, cultură bogată şi oameni talentaţi, dar altfel, nici nu prea avem cu ce să ne mândrim. Încă aşteptăm aprobarea străinului care să ne-aducă acel strop de încredere. Este un lucru care se schimbă un pic câte un pic. Şi asta pentru că am ajuns să ne simţim în largul nostru printre străini şi putem vedea şi noi defectele lor, care sunt destule şi nu mai puţin grave. Iar apoi, cei care distrug imaginea României formează doar o minoritate, cu care majoritatea nu se identifică.
Cât despre dispreţul faţă de români şi România întâlnit la populaţiile unor ţări din Europa, este doar ceva temporar. A fi imigrant fără drepturi, cetăţean al unei ţări în tranziţie, atrage cu sine şi o antipatie din partea celorlalţi, mai ales atunci când cunoştinţele lor sunt limitate – este frica de necunoscut, de murdar.
Dar, procesul adevărat al reconstrucţiei imaginii României va fi atunci cetăţenii români vor fi percepuţi ca fiind comunitari, chiar dacă pe o treaptă mai jos în prima perioadă.
Rolul bisericilor în comunităţile romaneşti
Este mai mult sau mai puţin singura activitate pe care reprezentanţii unei comunităţi etnice o pot împărţi, şi asta, în acelaşi timp şi în acelaşi loc. Bisericile au fost cele care au vitalizat comunităţi întregi şi de aceea în zonele unde populaţiile de români cresc, există nevoia deschiderii unui loc de rugăciune. Deşi principalul obiectiv al unui locaş de cult este acela de apropiere de divinitate, bisericile din diaspora pot şi trebuie să îndeplinească şi alte roluri.
Enoriaşii nu vin doar pentru slujbă, ci şi pentru a cunoaşte altă lume, pentru a revedea vechi prieteni sau pentru a afla sau a împărtăşi diverse informaţii. Preoţii devin astfel membri foarte importanţi în comunitate, sunt în general bine informaţi şi reprezentă o punte de legătură între cei care cer să fie ajutaţi şi cei care pot ajuta; de obicei, lumea are încredere în ei şi în sfatul lor. Bisericile au fost întotdeauna şi par să rămână în continuare pilonul de siguranţă, centrul veşnic “la modă”, unde lumea se regăseşte; nici un alt centru de întâlnire al românilor nu are acelaşi succes în străinătate.
(sursa: diasporaro.com)
Autor: Costel Tasente
