O româncă premiată în Marea Britanie

Actriţa Ofelia Popii (31 de ani) a fost recompensată în cadrul Festivalului Internaţional de la Edinburgh,cu "Herald Angel Award", pentru rolul unui Mefisto hermafrodit pe care l-a interpretat în specatacolul "Faust" de Silviu Purcărete.
 
Premiul, anticipat de reacţia entuziastă a presei britanice la prestaţia excepţională a tinerei actriţe de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu este acordat de publicaţia „The Herald”, în parteneriat cu Bank of Scotland. 

Premiile Herald Angel
sunt decernate, din 1996, în fie care sâmbătă din perioada festivalului, pentru cele mai  bune interpretări, echipe artistice, locuri.

Mi-aş vinde sufletul să mai văd o dată  Faust”, titra „The Observer” ieri, la câteva zile după ce aproape toţi cronicarii britanici se declaraseră cuceriţi de montarea grandioasă a lui Silviu Purcărete.
 
Ofelia Popii fură ochii audienţei şi devine centrul atenţiei, performanţă remarcabilă într-un spectacol cu 100 de actori, scria cronicarul BBC. „Vocea ei guturală, versatilitatea deconcertantă şi charisma absolută, toate combinate, creează o figură cu adevărat deconcertantă, ce pare să fi apărut de-a binelea dintr-o lume infernală”, remarca şi „The Telegraph”.
 
"Mişcările sale uimitoare (...) vocea, care alternează de la sunete de copil până la horcăit de bătrân, o fac să fie centrul atenţiei, în spectacolul cu 100 de actori. Este demnă de aplauzele şi ovaţiile în picioare de la sfârşit", notează BBC, în ediţia de weekend.
 
(foto: mediafax.ro)


Autor: A.I.



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Care Silver Savior de la Keune Haircosmetics, salvatorul părului blond

Vrei și tu părul blond cu nuanțe metalice? Keune Haircosmetics (brandul internațional de produse profesionale de îngrijire și colorare a părului) a lansat Care Silver Savior, gama cosmetică specia... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot