România, ţara misterioasă

Acum doi ani (în vara lui 2008) am fost în România. Pe vremea aceea, economia României duduia de-o lua naiba. Majoritatea prietenilor şi cunoştinţelor cu care m-am întâlnit le mergea bine spre foarte bine.
 
Banii curgeau gârlă, afacerile zbârnâiau şi toată lumea era fericită şi optimistă. Optimismul ăsta ajunsese să mă îmbolnăvească şi pe mine, într-un asemenea grad încât luăm în considerare o eventuală întoarcere în România, ca expatriat (cetăţean străin trimis în România de companii străine) sau chiar angajat la vreo multinaţională de prin buricul târgului.
 
Majoritatea celor cu care m-am întâlnit aveau maşini mai mişto ca mine, case mai mişto şi chiar şi viaţa mai mişto. Se mânca numai la restaurant, petrecerile acasă erau udate numai cu vinuri da vinuri, tzoalele erau cele mai de firma tzoale ever şi cam toţi accesau internetul de pe telefoanele lor mobile care mie mi se păreau neam de OZN-uri.
 
Venit din afara dintr-o societate şi economie oarecum sănătoasă şi ‘’pe bune’’, chestiile astea mi-au sărit în ochi pe loc. Şi nu mint când spun că deşi nu eram chiar un pârlit la rândul meu, ceea ce vedeam la ei mă făcea să mă zgârii pe ochi că am plecat.
 
Pălitura din ungher cea mai cea am primit-o când am ajuns în oraşul meu natal şi am remarcat fără mare efort că stilul de acoperişuri la case şi vile pe care-l impusesem cu mari eforturi în zona prin anii 1998-2003 în calitate de director de zonă la o multinaţională şi mai apoi prin firma mea, luase cu asalt până şi cele mai pârlite locuinţe. Aveam impresia foarte clară că dacă aş fi rămas în ţară şi aş fi continuat afacerile, aş fi putut fi un pui de milionar myself.
 
După ce am discutat cu vreo doi jmeci de oameni de afaceri miliardari din România care îmi propuseseră să vin să lucrez pentru ei în noile lor divizii de imobiliare cu care sperau să spargă avioanele în România, am ajuns la concluzia foarte pregnantă ca ceva e putred rău în economia României. Nu puteam de nicio culoare identifica ce era atât de nashpa, însă entuziasmul primelor zile mi se dusese pe apa sâmbetei în doar două săptămâni de stat şi umblat prin ţară, de discutat cu prietenii la un pahar de vin şi revăzut familia. Şi culmea, nimic din ce vedeam în jurul meu nu venea în sprijinul feelingului ca "e prea frumos ca să fie adevarat".
 
Ca să vă dau nişte indicii de ce mi se părea ceva anormal, iată câteva amintiri: în zilele alea discutam cu un amic care era inginer mecanic la reprezentanţa Fiat în Bucureşti şi ăla-mi spunea că are salariu 1500 de euro cash deşi abia iesie din facultate de 2 ani şi că vrea să se mute la Toyota ca Director de nu’s ce naiba, pt 2500 euro.
 
O verişoară de-a mea, care avea şi ea trei sau patru ani de experienţă era ‘’consultant expert în resurse umane’’ la una din cele mai mari firme de HR din Bucureşti. Expert, dacă aţi reţinut! Atingea nişte sume de bani de-mi ridica părul pe ceafă. Un fost coleg de facultate, director la cel mai mare producător de pereţi cortină şi tâmplărie de aluminiu, tocmai îşi dăduse demisia şi-şi făcuse firma lui, desfăşurând afaceri lunare care depăşeau că cifra de afaceri tot ce fusesem eu în stare să realizez că cifra de afaceri cu firma în anul de graţie 2003.
 
Nebunia era absolut de neimaginat. Iar când am stat de vorbă cu un investitor român destul de cunoscut şi ăla m-a întrebat dacă eu fac pe lună 9 mii de dolari canadieni, cum a auzit el că fac inginerii structurişti în Canada şi m-a întrebat dacă pentru suma aia nu vreau să vin în România, am căzut de pe scaun direct în braţele hidoase ale realităţii.
România anului 2008 era dementă. Iar demenţa asta îi îmbolnăvise pe toţi. M-am întors la Montreal decis să tai orice legătură cu gândurile de întoarcere în România. Mă calmasem la modul absolut.
 
***
Suntem în aprilie 2010, la aproape 2 ani de atunci. Să vă spun ce s-a întâmplat cu mulţi din cei care erau atunci pe val?
 
Fostul meu coleg, directorul care făcea afaceri lunare de stătea mâtza în coadă, a dat faliment pentru că s-a întins prea mult, şi-a pierdut casa şi maşinile i-au fost luate înapoi de firmele de leasing iar el a trebuit să plece să se angajeze ca tehnician în Belgia, la un producător de tâmplărie pentru case. Am vorbit ieri cu el şi omul era deprimat până dincolo de imaginaţie.
 
Verişoara mea şi-a pierdut jobul şi după eforturi serioase a reuşit să se angajeze ca secretară pt un start-up portughez care face nu’s ce naiba. Nu mai are nicio legătură cu resursele umane.
 
Amicul care era inginer mecanic şi vroia să fie director la Toyota cu doar doi ani de experienţă, nu doar că n-a mai ajuns niciodată la ăia, însă şi-a pierdut şi el jobul şi de 8 luni sta acasă fără să reuşească să se angajeze nici măcar ca portar pe undeva. În clipa de faţă se întreţine din poker online, face cam 300 de euro pe lună. Nu ştiu cum reuşeşte, dar reuşeşte!
 
Fără nicio urmă de exagerare, majoritatea celor cu care m-am întâlnit şi cărora le mergea pe atunci briliant au dat cu capul de pragul de sus şi au căzut rău de tot. Unii s-au adaptat noilor realităţi, alţii nu. Unii au renunţat la afaceri şi s-au angajat, alţii şi-au pierdut şi cămaşa de pe ei.
 
În timpul ăsta, la Montreal era linişte şi traiectoria economiei oarecum liniară cu foarte mici perturbări.
 
***
Nu tuturor românilor le-a fost rău. Aşa cum spune Rhett Butler în "Pe aripile vântului", cartea lui Margaret Mitchell: ’’Din căderea sau construcţia unei naţiuni se pot face întotdeauna bani’’, aşa au continuat mulţi să facă bani.
 
Cei apropiaţi cercurilor puterii. "Alesii’’. Lor, vântul crizei nu le-a mişcat nici un fir de păr. Au continuat să strângă milioanele. Nu mă refer la persoanele publice gen Căşuneanu sau Udrea, pentru că de exemple din astea e plină presa. Nu. Mă refer la oameni care n-au apărut niciodată în faţă. Pentru ca banii nu se fac în faţă, ci în spate.
 
Cunosc şi din ăştia. Şi i-am întrebat franc, de ce nu părăsesc România cu toate tarele ei şi nu pleacă cu milioanele lor pe vreo insulă exotică să trăiască în linişte până la adânci bătrâneţi. Răspunsurile lor variau pe tema ‘’acţiunea-i mişto’’, ‘’aici se fac banii’’ sau chiar ‘’banii nu-s totul, ci felul în care-i faci’’. Concluzia era că dacă ar fi plecat, s-ar fi plictisit groaznic şi le-ar fi lipsit acţiunea şi adrenalina.
 
N-am reuşit să-i înţeleg niciodată. Eu unul, dacă aş face un million în următorii 10 ani, m-aş retrage pe o insulă grecească şi aş scrie o carte sau aş sta cu burta la soare, cu o bere în faţă şi m-aş uita după pescăruşi. Probabil sunt un ciudat!
 
Nu înţeleg România. Nu cred că am înţeles-o vreodată la modul absolut.
 
Nu pot înţelege o ţară al cărei preşedinte declara că sunt bani pt profesori şi după aia cere piua. Nu pot înţelege o ţară al cărei prim ministru declara "România nu va fi lovită de criză pentru că România are excedent de lichidităţi’’. Nu pot înţelege o ţară care împrumuta 20 de miliarde de euro (în condiţiile în care reconstrucţia Haitiului este estimată la 11 miliarde jumătate) şi în loc să pompeze banii ăştia în economie, îi băga la cheltuieli publice. Nu pot înţelege o ţară care e în căcat cu bugetul dar cumpăra avioane F16 cu 10% din împrumutul FMI.
 
Nu pot pricepe o ţară în care o tanti blondă cu tzatze mişto poate fi la 34 de ani ministru, doctorand, conferenţiar universitar, avocat de succes şi om de afaceri realizat, toate în acelaşi timp. Nu pot înţelege cum e posibil ca fratele preşedintelui în exerciţiu să facă trafic de arme şi nimeni să nu-l deranjeze. Nu pot înţelege cum românii fac greve şi proteste exact contra celor pe care abia i-au pus în poziţiile alea înalte. Nu pot înţelege cum un kilometru de autostradă prin câmpie poate costă 55 milioane de dolari şi nici măcar în condiţiile astea nu e construită. Nu pot înţelege cum este posibil să fii numit director general într-un trust de presă major, când toată experienţa ta cu presa se reduce la răsfoitul ziarelor pe bună dimineaţa. Nu pot înţelege cum o prezentatoare de televiziune la ştiri este considerată cu atât mai credibilă, profesionistă şi aducătoare de audienţa cu cât e mai tânără, pieptoasă şi decoltată. Nu pot pricepe cum şefia televiziunii naţionale poate fi propusă unor oameni care au inventat puiul cu patru picioare în presă.
 
Nu pot pricepe nivelul votanţilor lui Gigi Becali sau Vadim. Nu pot pricepe cum se face că nici un mare corupt n-a făcut pârnaie în ultimii 20 de ani, cum se pot lua decizii care privesc soarta întregii Românii numai de către un singur om, cum se face că un cumul de funcţii trebuie confirmat sau infirmat la Curtea Constituţionala sau ce anume le motivează pe unele din cele mai luminate creiere din România să se aşeze în spatele lui Traian Băsescu la coadă la dat limbi. Nu pot înţelege cum un interlop ca Bercea Mondialu sau Costel Argint sau Nicu Gheară se poate afişa în public la braţ cu oficiali ai statului român fără ca acei oficiali să-şi piardă scaunul şi odată cu el şi viitorul poilitic.
 
Pur şi simplu nu înţeleg România. Şi ştiţi ceva? Am renunţat s-o mai înţeleg!
 
(sursa: cafeina.ro; foto:zf.ro)


Autor: Stash

  1. Cristina
    04-09-2010 00:00

    Bine faci, dauneaza nervilor ( sa incerci s-o intelegi) ....


Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

#ReservedForXmas, colecția Reserved de Crăciun

Kate Moss a fost doar primul mare nume din succesiunea de vedete care promovează brandul Reserved! Următoarele pe frontispiciul brandului sunt Irina Shayk, Jon Kortajarena, Jourdan Dunn si Adwoa A... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot