De ce nu-mi place Valentine's Day?

Mie nu-mi place Valentine’s Day. Nu mi-a plăcut nici la început când, euforici, am importat această zi festivă, nu-mi place nici acum, când ea a devenit recunoscută şi implementată.

De ce? Din foarte multe motive, începând cu jalnica plagiere a modelor din străinătate şi continuând cu o campanie media ce virează, în numele iubirii, spre penibil.

După părerea mea, aceasta este o zi care nu ar trebui sărbătorită în niciun fel. Nici din punctul de vedere al respectului pe care-l datorăm tradiţiei noastre, că doar avem şi noi Dragobetele nostru, nici din cel al prostului-gust care se instalează peste tot, pe străzi, la piaţă şi în magazine, sub forma decoraţiunilor de mâna a doua şi a tendinţei de a vinde şi de a cumpăra orice. Şi deh, când eşti îndrăgostit ai cumpăra toate inimioarele din lume, dar dacă nu eşti, invazia mai sus-amintitelor inimioare e absolut kitschoasă, iar sărbătoarea devine una profund consumeristă.

Dacă iubeşti pe cineva cu adevărat, du-te şi spune-i. Mutaţi-vă împreună sau căsătoriţi-vă! Dar cum poţi vinde declaraţii de dragoste într-o emisiune televizată pentru indiferent ce premiu? Fata pe care o iubeşti nu este îndeajuns premiu şi spectator al dragostei tale? Sau crezi că te va iubi mai mult dacă va vedea că ceea ce îi spui numai ei, în taină, poţi afirma oriunde şi oricui?

Oare chiar aveţi nevoie ca alţii să vă convingă că vă stă bine împreună şi că vă potriviţi? Cred că frivolitatea cu care sunt rostite declaraţiile de dragoste încearcă să acopere adevărul despre durerea singurătăţii. Cine nu ştie că ele sunt mult mai rare decât certurile? Dacă am avea puterea să ne scuturăm minţile din ameţeala reclamelor şi dacă ne-am feri puţin de această perdea artificială ca să privim ce se petrece dincolo de declaraţiile de amor, am vedea faţa crudă a realităţii.

Toată drama vieţii noastre are la bază aceste jocuri necugetate în care ne aruncăm trupurile şi sufletele încă din crudă tinereţe. Când, de fapt, dragostea trebuie trăită, şi nu consumată în grabă, tocmai pentru că este atât de frumoasă. Ea nu trebuie pusă la vânzare, „pe sticlă”, sau neglijată atunci când se iveşte, tocmai pentru că este atât de rară.

Cum poate crede cineva că un sentiment atât de frumos, atât de înălţător, atât de rar şi de scump precum iubirea îţi iese în cale numai în acele zile neghioabe cu balonaşe, cu nesfârşite inimi de plastic şi discuţii fără haz?

Într-o asemenea zi, ai face bine să nu crezi chiar pe oricine îşi declară sentimentele cu patos şi cu public, dacă vrei să le descoperi măcar o dată în viaţă rostite cu sinceritate.

Şi doar când vei putea spune un "te iubesc" venit din inimă, şi nu de dragul aderării la această sărbătoare, abia atunci vei trăi un Valentine's Day autentic, în fiecare zi.


Autor: Luminita Iliescu



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

Arome noi de toamnă

Se știe că fiecare dintre noi are un parfum după care întinde mâna și îl alege cel mai des, un parfum (sau mai multe) preferat. Eu am preferințe bine stabilite, care dăinuie de ani de zile, de

... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot