Dincolo de convenţii

Plouă. Nu foarte tare. Merge cu muzica lentă şi cafeaua caldă. La adăpostul geamului pe care se preling picăturile de ploaie încerc să-mi fac ordine în gânduri. Pândesc ploaia şi mă străduiesc să îmi strunesc imaginaţia care îmi dă târcoale...

Mi-ar plăcea să am ochii închişi şi să stau ascunsă între perne, într-un plăcut abandon, ca în după-amiezele alea ploioase, uşor întunecate.

 
Există o limită clară între dorinţă şi raţiune? Nu, nu vreau să ţin cont de ea, întreb doar.
 
Nu-mi vine să fac ordine în jurul meu, am împrăştiat totul, apoi m-am abandonat cafelei şi aşteptării... Zilele din urmă au fost o lecţie de răbdare pentru mine.

Câteva luminiţe de la geamurile din blocul de vizavi clipesc spre mine, spărgând întunericul. O umbră mi se opreşte din când în când pe chip, la gândul că, într-o bună zi, fericirea asta o să-şi ceară preţul. Pentru că, da, toate se plătesc, într-un fel sau altul.
 
Mă gândeam, şi nu pentru prima dată, că e absurd să ceri garanţii de fericire când iei o decizie. Nu există garanţii de libertate şi fericire. Ţi le clădeşti singur. Spun asta pentru că cei mai mulţi nu au curaj să trăiască nici măcar intensitatea unui sentiment dacă nu văd un minimum de pretinsă garanţie că totul o să iasă aşa cum vor ei, cât mai comod şi cât mai puţin dureros.
 
Mă tentează în aceeaşi măsură două lucruri, cât se poate de opuse în esenţă, şi ambele considerate la fel de inutile de către o minte pragmatică...vechile mele contraste.
 

Uneori, am impresia că în mine trăiesc două fiinţe care nu seamănă deloc, care sunt doar nevoite să împartă acelaşi corp în care s-au întrupat. Deşi un liant cred că există între ele: visarea. Pasul dincolo de convenţii...

Autor: Luminita Iliescu

  1. 30-11--0001 00:00

    Sarut mainile, Luminita. "...vechile mele contraste." Si eu raman deseori rascolit, ma privesc in suflet, ascult Rod Stewart - Have I told you lately, la un pahar, in oglinda cu ale mele vechi contraste, si ........ne ascultam, cine a izbandit mai mult, mai putin, altceva......in fata avind, ce am hotarit cindva cind vintul ne umplea pinzele drumurilor. M-ai induiosat, mult, ca intotdeauna, asa ca nici nu am incheiat de citit. Intre dorinta si ratiune, eu am descoperit ca de cele mai multe ori e mai putin de un pas, un firav adevar ne desparte de esec sau de reusita.......
  2. Valin
    30-11--0001 00:00

    Te rog sa primesti scuzele mele, eu am postat comentariul anterior si nu l-am "semnat". O fac acum. Multumesc.


Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

Arome noi de toamnă

Se știe că fiecare dintre noi are un parfum după care întinde mâna și îl alege cel mai des, un parfum (sau mai multe) preferat. Eu am preferințe bine stabilite, care dăinuie de ani de zile, de

... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot