Emoţia perfectă

Visul, amintirea, dorul... sunt comori pe care nimeni nu ni le poate lua.

Uneori, ne e dor de iarna cu stele ascunse, de marea cu scoici reci la picioare şi albastră ca visul pescăruşilor însinguraţi, de vara trecută prin pleoape, de valuri căzute răzleţ din cine ştie ce colţ de ape, de frunze zălude furate de vânturi...
 
Însă mie mi-e dor de tine, de cel care există doar în mintea mea, de cel de dincolo de tine.

Cu aceleaşi cuvinte nespuse, mereu visătoare, păşesc spre iubire... din dor de tine...
 
Mi-e dor de tine... cu fiecare gând pe jumătate adormit, cu fiecare lacrimă pe jumătate plânsă, cu fulgii care mi se aştern pe chip şi se transformă în lacrimi... mi-e dor de privirea ta neatinsă încă de privirea mea... de glasul tău... mi-e dor de paşii tăi şi de razele lunii care îţi cad pe chip... mi-e atât de dor...

Eu cred că toţi avem un dor, pe care de cele mai multe ori îl numim amăgire, vis sau fantomă a sufletului, dar e un dor... şi cred că fiecare ştie când e strigat... de acel cineva fără chip şi fără nume.
 
Şi mai cred că dorul faţă de sufletul fără chip şi nume este dorul de jumătatea noastră... care ne este asemenea unei mănuşi... aproape perfectă... o mănuşă care nu strânge, care te încălzeşte fără să te ardă... care e doar a ta şi care nu se potriveşte decât pe palma sufletului tău...
 
Îmi este dor şi de mine... de zâmbete fără reţineri, de emoţii depline, de vise nepătate, de atingeri necondiţionate, de "te iubesc", de mângâieri cu răspuns, de imaginea unei zile perfecte... îmi este dor… să-mi fie dor.
 
Însă nu am putut inventa încă lumea ce te-ar putea transforma în atingere, nu am născocit nici ideea care pusă în aplicare ţi-ar da o formă şi nici nu am găsit cuvântul-răspuns...
 
Iar asta mă face să mă întreb, cu teamă, dacă nu cumva, într-o zi, te voi da uitării?


Autor: Luminita (Elya)



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe