Haideți, vă rugăm, să-l ajutăm pe Andrei!

Andrei Coman are trei ani și nouă luni. E un băiețel frumos și dulce, ca toți copiii din lume. Dar, spre deosebire de alți micuți de vârsta lui, nu se poate bucura pe de-a-ntregul de perioada miraculoasă a copilăriei, pentru că a fost diagnosticat, la scurtă vreme după startul său în viață, cu o afecțiune care umbrește zilele multor familii: autism.

Părinții lui Andrei au primit vestea în vara anului 2014, când băiețelul avea doar un an și 11 luni. În urma evaluării psihologice iniţiale, Coman Andrei a fost diagnosticat cu „tulburare pervazivă de dezvoltare” – în limbaj popular, o formă incipientă de autism. Din fericire, specialiştii i-au dat încă de la început şanse foarte mari de vindecare.

Medicii care l-au consultat pe Andrei i-au încurajat pe părinţi să acţioneze rapid, cu un tratament intensiv, tocmai pentru ca rezultatele să apară cât mai curând, iar recuperarea să fie completă până la împlinirea vârstei şcolare. Ceea ce s-a şi întâmplat, într-o primă fază.

Andrei a început terapia în vara anului 2014, dar a întrerupt-o după un an, din cauza lipsei posibilităţilor materiale: „A făcut progrese uimitoare în primul an, ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Noi chiar am ajuns să ne înţelegem bine cu el. Numai că, acum, la un an distanţă, ne-am dat seama că am făcut cea mai mare greşeală să renunţăm la terapie. Faptul că ne-am îmbătat cu apă rece, că şi-a mai revenit, ne-a determinat, atunci, să luăm această decizie. Ce-i drept, a contat şi lipsa resurselor materiale, tratamentul fiind unul foarte costisitor. Eu îi sfătuiesc pe părinţi să nu renunţe nicio zi la terapie, e cea mai mare greşeală. Când se apropie vârsta şcolii, copilul trebuie să fie comnicativ, să se integreze în colectiv, să se descurce singur. Nu contează că părinţii reuşesc să-l înţeleagă, vine o vreme când părinţii nu vor mai fi 24/24 alături de el. Terapia nu e un lucru uşor de suportat pentru copil, e ca la armată, el plânge şi spune că nu vrea să mai meargă, dar totul este spre binele lui. Ţi se rupe inima, ca părinte, când vezi că el da semne că se chinuie, dar n-ai ce face, trebuie să mergi mai departe”, spune Georgiana, mama lui Andrei.

andrei 2

Pentru a ajunge la nivelul celorlalţi copii de vârsta lui, Andrei depinde de ajutorul psihologilor. Şansele de vindecare sunt foarte mari, însă terapia, medicamentele, jucăriile specifice şi toate procedurile complicate până ca micuţul să se refacă 100 %, costă. Și costurile sunt enorme pentru o familie fără venituri prea mari.

Andrei are nevoie de patru ore, zilnic, de intervenţie comportamentală, iar costul pentru o şedinţă pe zi ajunge la 200 de lei. Un calcul simplu ne indică faptul că întreaga cheltuială lunară se ridică la aproximativ 1.000 de euro, bani imposibil de strâns pentru o familie cu venituri normale, ce numără patru membri. În plus, niciun doctor nu poate estima cu exactitate cât timp este necesar pentru recuperarea lui Andrei. Cu alte cuvinte, cei aproximativ 10.000 de euro pentru un an de terapie s-ar putea dubla sau chiar tripla.

Cu toate astea, ce-i încurajează pe părinții lui Andrei este faptul că există, încă, foarte mulți oameni buni în jurul lor, pe sprijinul cărora știu că pot conta. Iar noi ne numărăm printre ei! Orice sumă pe care o puteți dărui acestui băiețel, ca să se poată vindeca, va conta enorm în viața lui!

Cine îşi doreşte şi poate să-l ajute pe Coman Andrei o poate face printr-o donaţie în contul afişat mai jos.

Cont Banca Piraeus
RO08 PIRB 4212 4037 3200 1000 (Coman Georgiana)
cod BIC: PIRB
Cod SWIFT: PIRBROBU
Număr de telefon: 0728 494 697

Georgiana Coman, mama copilului, pune la dispoziţie orice informaţii sau dovezi necesare pentru a atesta problemele de sănătate ale fiului ei, precum şi costurile terapiei, efectuate la un centru medical din Capitală, cinci zile pe săptămână, patru ore pe zi. De asemenea, cei care deţin o firmă şi vor să doneze cei 20 % din impozitul datorat către stat (conform legii sponsorizării) pot scrie pe adresa de mail georgianacristinacoman@gmail.com pentru a primi documentaţia necesară.


Autor: Boncafe Style



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Brandul de lux ELEMIS - Love British Beauty

De curand, intr-o atmosfera eleganta si relaxata, s-a lansat ELEMIS, brandul de lux numarul 1 din Marea Britanie in domeniul tratamentelor si produselor pentru fata si corp, un deschizator de drum... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot