A doua ediție a Picnicului Veranda Mall, un festival urban pentru familii și prieteni, pe 12 și 13 august

Weekendul acesta, bucureștenii sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Picnicului Veranda Mall. Pe 12 și 13 august, de la 10:00 la 20:00, spectacolele de magie, dansul și teatrul vor încânta privirile participanților, iar atelierele creative, concursurile și desigur, muzica, mâncărurile și băuturile delicioase, vor completa programul oferit de centrul comercial.

Ne bucurăm să anunțăm organizarea unei noi ediții a Picnicului Veranda Mall și îi invităm pe bucureșteni să ia parte la o adevărată sărbătoare urbană, unde, timp de două zile, se vor putea bucura de o mulțime de spectacole și surprize. Vara aceasta am deschis sezonul evenimentelor dedicate locuitorilor cartierului Obor, dar și celor din proximitate, întrucât ne-am dorit să le aducem atmosfera de vacanță de fiecare dată când ne vizitează”, declară Maria Crăciun, Center Manager Veranda Mall.

Ce activități vor fi organizate la cea de-a doua ediție a Picnicului Veranda Mall

Pe 12 și 13 august, în cadrul picnicului Veranda Mall vor avea loc o mulțime de activități distractive pentru întreaga familie:

Atelier de creație indoor pentru copii - Cât de simplu se poate modela un prosop colorat în jucăria dorită, vor afla copiii la atelierele de creație organizate pe parcursul celor două zile. Atelierele durează o oră și pot participa câte 30 de copii și 30 de părinți la fiecare sesiune de creație. Participarea este gratuită, iar înscrierile se realizează cu ajutorul promoterului din mall sau pe pagina de Facebook Veranda Mall.

Concursuri de înălțat pești cu telecomanda, Air Swimmers - Cei mai agili copii vor fi provocați la Picnicul Veranda Mall să susțină în aer baloane gigant în formă de pește, iar fiecare încercare va fi răsplătită cu premii din partea centrului comercial. Concursurile vor avea loc din oră în oră și vor putea participa câte patru echipe formate din părinți și copii.

Artă prin muzică, dans și acrobații - Sâmbătă va avea loc spectacolul de Capoeira, un tip de joc ce face parte din familia artelor marțiale și combină într-o manieră unică și atrăgătoare elemente de acrobatică, muzică și dans. Duminică, atmosfera de picnic va fi animată de membrii ansamblului folcloric Doinița, care vor veni cu un repertoriu de dansuri populare de pe tot cuprinsul țării.

Artă prin teatru - Pe parcursul celor două zile de eveniment vor fi organizate piese de teatru dedicate copiilor. Sâmbătă va fi jucată piesa Cei 3 purceluși, un spectacol antrenant și interactiv cu marionete. Duminică, copiii vor putea urmări piesa Castelul vrajitoarei (sau cum devin copiii curajoși), un spectacol de păpuși cu o poveste plină de învățături.

Artă prin magie - Pe parcursul celor două zile, cei mici, dar și cei mari sunt așteptați la un super spectacol de magie susținut de Teo Magic Show, care va uimi cu trucurile sale bazate pe iluzie.

Activități outdoor pentru copii - Copiii vor avea liber la distracție în amfiteatrul Veranda Mall, unde vor putea participa la o mulțime de concursuri distractive: concursuri de sărit în saci de pânză, aruncat cu potcoave la țintă, aruncat cu săgețile în cerc și șah supradimensionat.

Programul de distracție la Picnicul Veranda Mall

10:00 – 16:00 Ateliere de creație pentru copii și părinți, la locul de joacă din interiorul Veranda Mall

10:00 – 16:00 Jocuri interactive pentru copii si parinti, culoarul secundar parter

15:30 – 16:00 Concursuri pentru familii Air Swimmer

16:00 - 16:45 Spectacol de teatru pentru copii

17:00 – 17:30 Concursuri pentru familii: sărituri în sacii de pânză, aruncat cu potcoave la țintă, bowling, aruncat cu săgeți în cerc

17:30 – 18:00 Spectacol de magie pe scenă și păturici

18:00 – 18:15 Sâmbătă: Spectacol Capoeira

18:00 – 19:00 Duminică: Ansamblul folcloric Doinița

18:30 –  19:00 Concursuri de înălțat pești cu telecomanda Air Swimmers

19:00 – 19:30 Concursuri pentru familii: sărituri în sacii de pânză, aruncat cu potcoave la țintă, bowling, aruncat cu săgeți în cerc

19:30 – 20:00 Spectacol de magie pe scenă și păturici

Pentru informații suplimentare puteți accesa pagina de web www.verandamall.ro, sau pagina oficială de Facebook Veranda Mall.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Viggo Flagship Store celebrează inspirația

In Ajun de Sfantul Nicolae, Viggo a sustinut un atelier de inspiratie pentru selectia celor mai rafinate daruri si a celor mai creative tinute de sarbatori. Evenimentul s-a desfasurat in cadrul... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot