Ceetrus lansează Cartier Hub, primul hub comunitar din România într-un centru comercial

În incinta centrului comercial Drumul Taberelor (Strada Brașov, nr. 25, sector 6), s-a lansat Cartier Hub – primul hub comunitar din România, aflat într-un centru comercial. Spațiul are scopul de a servi drept platformă de activare a comunității locale și are o suprafață de 317 metri pătrați. Investiția pentru amenajarea și dotările acestuia s-a ridicat la 170.000 de euro.

Lansarea Cartier Hub vine ca un răspuns la nevoile comunității, identificate prin intermediul sondajului realizat de Ceetrus în rândul locuitorilor din cartierul Drumul Taberei, reprezentanților instituțiilor publice, dar și ai organizațiilor nonguvernamentale. Una dintre problemele semnalate de oamenii din cartier a fost lipsa unui spațiu cultural sau comunitar. Oamenii din Drumul Taberei își doresc spații adecvate de socializare, spații de lucru inovatoare, ateliere de educație civică, dar și de dezvoltare personală.

Cartier Hub din Drumul Taberelor este un spațiu pus la dispoziția comunității din cartier, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor și așteptărilor oamenilor. Rolul spațiului este acela de catalizator al vieții urbane a cartierului, prin aducerea laolaltă a diverselor grupuri sociale și de cooperare, cu scopul îmbunătățirii calității vieții din cartier. Oricine poate folosi spațiul dacă dorește să susțină activități non-profit. Aici se vor organiza ateliere educative și de dezvoltare personală, destinate copiilor, adulților și seniorilor, cursuri de educație civică, artă, reciclare, etc.

Mai mult, sala de conferințe din hub poate fi folosită gratuit pentru întâlniri ale grupurilor de inițiativă civică și pentru organizarea de seri comunitare. În paralel, vor fi organizate și evenimente corporative care au menirea de a susține existența evenimentelor pentru comunitate. Există și un spațiu de co-working, pentru care se percepe o chirie modică: cinci lei pe oră sau treizeci de lei pe zi.  

Primele organizații care se vor bucura de spațiu vor fi ROBOTescu, Eematico, Matka, Ruxandra balet studio, Banometru, Micile Vedete, Origamic, Wunderdesign, Funky citizen.

"Prin Cartier Hub ne dorim să oferim locuitorilor din cartier un spațiu de exprimare, un loc construit ca răspuns la nevoile lor. Spațiul este locul care îi aduce pe oameni împreună şi îi ajută să creeze legături cu cei din jur. Noi la Ceetrus credem că o societate care creează legături între oameni, construiește un viitor mai bun pentru toți", a declarat Raluca Crișan, Country Leader  Ceetrus România.

Proiectului Cartier Hub s-a alăturat un partener recunoscut pentru experiența în crearea unui ecosistem în care membrii comunității să crească prin interacțiuni, să învețe, să colaboreze și să dezvolte proiecte împreună – NOD Makerspace. NOD este operatorul care a preluat administrarea și animarea acestui spațiu, iar biroul său partener Wolfhouse a fost implicat în proiect pentru a realiza conceptul și amenajarea spațiului comunitar.

"Ce ne-a sedus pe noi în proiectul centrului comunitar inițiat de Ceetrus a fost faptul că împărtășim aceeași viziune de a contribui la dezvoltarea comunității locale prin crearea unui loc care răspunde nevoilor oamenilor și în același timp generarea unui impact pozitiv prin stimularea antreprenoriatului, sprijinirea inițiativelor locale și de implicare civică" a afirmat Tamina Lolev, Co-fondator NOD Makerspace și arhitect Wolfhouse Productions.

Centrul comercial Drumul Taberelor își asumă rolul de animare a comunităţii în care activează şi are menirea de a fi un centru comercial sociabil. El se remarcă prin spaţii inovatoare, gândite special pentru socializare şi relaționare: spaţii de bibliotecă, relaxare, sport, food court, locuri de joacă, toate având scopul de a servi drept platformă a comunităţii.  

Despre NOD Makerspace

Nod makerspace este un ecosistem dinamic în care orice minte creativă își poate găsi spațiul de co-working potrivit și o comunitate suport în care afacerea lor să se dezvolte. 

Nod este un makerspace, cu ateliere de lemn & metal, spațiu de co-working, studio-uri private și spații de întâlniri și evenimente. Membri Nod vin din domenii variate: arhitecți, ingineri, designeri, sculptori, IT-iști, consultanți de brand și marketing, fotografi și mulți alții. Împreună colaborează, împărtășesc idei, lucrează și se distrează. În spațiile de evenimente sunt găzduite evenimente precum ar fi conferințe, debate-uri, lansări de produs, workshop-uri, cursuri, târguri.

Nod a creat proiecte care au impact asupra comunității în moduri diferite, dar mereu cu gândul la oameni. Alte proiecte realizate de Nod makerspace în parteneriat cu Wolfhouse sunt: La Firul Ierbii, centru comunitar pentru inițiative civice din zona Timpuri Noi, biblioteca MATER - prima și singura bibliotecă de materiale din Europa de Sud-Est, unde poți explora până la 2.000 de materiale de la sticlă, lemn, ceramică, cânepă și multe altele. Un alt proiect implementat de Nod împreună cu Babele este Level-Up - program de accelerare gratuit pentru makeri si designeri, care conectează participanții cu mentori, experți, clienți și parteneri și pune la dispoziție echipamente, know-how și resursele necesare pentru a a aduce la viață un produs inovator. 


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Dar de primăvară

Deşi, calendaristic, primăvara a sosit, este destul de frig în dimineaţa aceasta de martie cu un vânt tăios ce pătrunde prin haine. Este aproape ora 9 şi oamenii aleargă spre serviciu sau fieca... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot