Hornbach întâmpină sărbătorile de iarnă cu evenimente dedicate copiilor

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, organizează evenimente pentru cei mici. Astfel, copiii sunt așteptați să-l cunoască pe Moș Crăciun și să-și testeze creativitatea în cadrul atelierelor de creație special pregătite de reprezentanții companiei.

Și în acest an, Hornbach le scurtează micuților lungul timp de așteptare până la Crăciun și, prin acțiuni potrivite copiilor, aduce în magazine atmosfera de sărbătoare. În luna decembrie, cei mici sunt invitați să ia parte la o serie de evenimente menite să aducă bucuria sărbătorilor de iarnă mai aproape. Astfel, părinții sunt așteptați să-și facă cumpărăturile de sărbători în timp ce micuții vor participa la acțiuni dedicate.

Ca în fiecare an, aducem spiritul sărbătorilor de iarnă în toate magazinele Hornbach unde atât cei mici, cât și cei mari sunt așteptați să se bucure de magia acestui sezon. Pe lângă amenajarea spațiilor cu decorațiuni specifice, pregătim o varietate de evenimente dedicate celor mici prin care îi încurajăm să-și testeze creativitatea în cele mai inedite moduri”, a declarat Mugurel Horia-Rusu, Director General al Hornbach.

Continuând tradiția anilor trecuți, Hornbach îl aduce pe Moș Crăciun în magazine pentru a-i cunoaște pe cei mici.  Venirea lui Moș Crăciun în magazinele Hornbach este anunțată pentru data de 16 decembrie când micuții vor fi întâmpinați cu numeroase surprize. Copiii vor putea sta de vorbă cu el şi, mai mult de atât, se vor putea bucura de micile daruri pe care acesta le-a pregătit cu ocazia vizitei sale. 

Ateliere creative pentru copii

Și în acest an, Hornbach îi așteaptă pe copii să ia parte la atelierele creative, care să întregească bucuria sărbătorilor. Cei mici vor putea crea decorațiuni pe care să le agațe cu mândrie în bradul de Crăciun sau felicitări pe care să le dăruiască celor dragi.  

Ne bucurăm să putem oferi copiilor ocazia de a se bucura într-un mod constructiv de atmosfera Sărbătorilor de iarnă. Atelierele pe care le-am pregătit vor avea atât un rol recreativ, cât și unul educativ. Copiii se vor familiariza cu diverse tehnici de lucru și materiale, vor dobândi încredere în forțele proprii și își vor dezvolta abilitățile practice și creative”, a adăugat Mugurel Horia-Rusu, Director General al Hornbach.

În cadrul atelierelor creative, cei mici sunt invitați să-și foloseasă imaginația pentru a realiza decorațiuni cu ajutorul materialelor puse la dispoziţie de Hornbach. Pe 16 decembrie, copiii vor putea realiza brăduți și coronițe decorative în cadrul atelierelor dedicate. Seria de ateliere continuă și în 2018, astfel, pe 13 ianuarie cei mici sunt așteptați să creeze decorațiuni din lemn, iar pe 27 ianuarie pot lua parte la atelierele unde vor realiza calendare aniversare pentru familie.

Ateliere de creație vor avea loc între orele 10:00 și 17:00 în spațiile dedicate din departamentele de grădină ale magazinelor Hornbach și sunt gratuite.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Look radiant cu noua colecție Healthy-Mix de la Bourjois

Este timpul să spui au revoir tenului obosit... și bonjour tenului radiant! După relansarea fondului de ten și al anticearcănului Healthy Mix, Bourjois prezintă o rutină complet nouă și sănătoasă,... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot