Cele mai noi articole din categoria Green Coffee

‹ Prima  < 17 18 19 20 > 

Sinead O'Connor, o artistă eco

Cântăreaţa irlandeză Sinead O'Connor este o susţinătoare convinsă a protejării mediului. Pentru concertul pe care îl va susţine pe 11 iunie la Arenele Romane din Capitală, Sinead O'Connor a avut cerinţe clare: în spatele scenei nu vor fi folosite farfurii sau pahare ce nu pot fi reciclate. De altfel, echipa artistei a inclus aceaste condiţii pentru tot turneul. În rest, Sinead O'Connor nu excelează la capitolul pretenţii. În culise, ea a cerut platouri cu fructe, ghimbir, lumânări şi miere şi, în ziua show-ului, va avea la dispoziţie o m

Pentru o lume mai curată

38 de milioane de copaci şi 11 milioane de arbuşti şi plante au fost plantate în cei trei ani ai campaniei „Milioane de oameni, milioane de copaci”, rezultate posibile datorită implicării a peste 500 de organizaţii, 59 de mii de voluntari şi 66 de mii de angajaţi. Pe data de 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului şi în preambulul Zilei Mondiale a Mediului, echipa PRAIS a organizat un dublu eveniment: ● Vernisajul expoziţiei de obiecte de artă decorativă realizate în premieră de către elevi din 33 de şcoli din Bucureşti, în cadrul iniţiative

Velur din sticle reciclate în maşinile Ford

Producătorul de automobile Ford, care transformă sticlele de plastic într-un material textile asemănător velurului, continua să investească în component din materiale ecologice şi biodegradabile.   Compania a introdus pe piaţa din 2007 pernele pentru scaune din spumă poliuretanică pe bază de soia, cu care au fost dotate până acum peste un million de autoturisme. Modificarea a însemnat evitarea unei cantităţi de 5 milioane de tone de emisii cu efect de seră.   Pe lista de proiecte viitoare se afla cauciucul fabricat cu filtre pe bază de soia, care va fi

Green Fair la a 13-a ediţie

Green Fair este o expoziţie cu vânzare de creaţii handmade, găzduita lunar în Grădina Green Hours din Bucureşti, calea Victoriei 120.   Nu este doar o expoziţie cu vânzare, ci şi o întâlnire cu tinerii artişti şi creaţiile lor, un schimb de idei în atmosfera boema a grădinii... Îmbracă-te unicat, accesorizează-ţi hainele cu creaţii lucrate manual! Unicitate, natural şi anti-uniformizare sunt cele trei cuvinte ce definesc a–XIII-a ediţie a târgului de creaţie Greenfair. Evenimentul are loc sâmbătă şi duminică (9-10 mai) &

Lanţ uman eco-art de Ziua Pământului

160 de tineri, şcolari, elevi şi studenţi au realizat, timp de o oră, un impresionant lanţ uman pe strada Republicii, din centrul municipiului Oradea, în cadrul proiectului "Natură pentru Artă, Artă pentru Natura".   Protagoniştii au lansat astfel un mesaj ecologic pentru planeta noastră prin prezentarea de lucrări din domeniul artelor vizuale, realizate pe problematică de mediu.   În proiect sunt implicate mai multe generaţii de tineri şi tineri artişti, într-un dialog al artelor vizuale cu mesaj eco.   Potrivit preşedintelui Asociaţiei D'Art

Ouă vopsite natural de Paşte

Vopseaua de pe ouăle soacrei se ia întotdeauna atunci când vrei să ciocneşti. Tocmai de acee, te-ai decis că anul acesta să vopseşti ouăle cu ceva natural, iar culoarea să nu se ia la prima atingere. Mai mult, folosirea plantelor şi fructelor pe care le ai în gospodărie pentru vopsirea ouălelor va semnifica şi prima sărbătoare de Paşte verde, informează Greenlivingonline. Mai întâi, trebuie să speli cu atenţie fiecare ou. Grăsimea şi murdăria depusă vor fi îndepărtate cu grijă pentru că altfel nu pot prinde culoare. În continuare, vei prepar

L'Or de Vie, un pact al frumuseţii eterne

În 2009, L'Or de Vie îşi reafirmă devotamentul faţă de raritate şi naturaleţe, propunând primul ambalaj cu eficacitate îndelungată pe piaţa cosmeticelor de lux.   O iniţiativă a Casei Dior, în spiritul Yquem, acolo unde anotimpurile se supun ritmului reînnoirii salvatoare, pentru a putea beneficia de puterea eternă a naturii.    Refill-ul Or de Vie   Marca etică şi dedicată Dior introduce un sistem de refill al flacoanelor L'Or de Vie.   O iniţiativă care anunţă un demers pozitiv, în armonie cu respectul utilizării pă

Fără nici un pic de... verde?

Azi voi intra din nou în arenă… ca în fiecare primăvară... Să lupt pentru a transforma neputinţa în demnitate Şi Adevărul în flacăra purificatoare a tot ceea ce suntem rău şi tot ce… strâmb am gândit până acum... În timp ce îmi pun armura, alegându-mi cu grijă culorile hainelor grele de războinic Mă privesc în oglinda timpului... ascultând glasul amintirilor şi sfatul tău oglindit în gânduri... „Ţi-ar sta mult mai bine... dacă n-ai purta... nici un pic de verde...” Of, muza m

JUNK MADE de Mărţişor

Pentru prima oară în România, mărţişoarele sunt realizate din ambalaje reciclabile. În plus, vânzarea lor are drept scop strângerea de fonduri pentru activităţile asociaţiei EcoAssist.

Se pot folosi Covoraşe din Muşchi Veritabil? Dar Leagăne Parfumate?

Ştiu, toate acele discuţii despre conştiinţa ecologică şi atitudinea ecologică n-au fost degeaba, şi totuşi, acest Covoraş din Muşchi Veritabil e atât de tentant!

Creat de Nguyen La Chanh, Covoraşul din Muşchi Veritabil este perfect pentru mediul umed al toaletei. Micul tău paradis verde natural are la baza o spumă nedegradabilă care cuprinde diferite tipuri de muşchi:insulari, forestieri. Dacă te gândeşti să-ţi cumperi propriul tău Covoraş din Muşchi (şi chiar dacă nu ai de gând s-o faci, tot ce se poate să te răzgândeşti după ce-ai să vezi mai multe di


‹ Prima  < 17 18 19 20 > 

Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

Arome noi de toamnă

Se știe că fiecare dintre noi are un parfum după care întinde mâna și îl alege cel mai des, un parfum (sau mai multe) preferat. Eu am preferințe bine stabilite, care dăinuie de ani de zile, de

... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot