Carrefour România lansează un program de folosire responsabilă a plasticului și introduce plata cu PET-ul

Carrefour România a lansat astăzi, 9 iulie, “Punem preț pe plastic”, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare.

 Vom urmări strict agenda Uniunii Europene, pentru ca în 2025 România să îndepărteze complet produsele de plastic de unică folosință. Suntem aici să ajutăm companiile și românii să facă din economia circulară o realitate.”, a declarat Grațiela Leocadia Gavrilescu, Ministrul Mediului, prezentă la eveniment.

“ Anul trecut, românii au reciclat aproape 200 de tone de plastic prin intermediul stațiilor SIGUREC din zonele Carrefour și au ales să folosească 20 milioane de pungi biodegradabile. Avem motive să credem că suntem pregătiți, companii, autorități și clienți să luăm plasticul în serios. Introducerea plasticului într-un traseu circular, prin reciclare, refolosire  și reducere, este o mare oportunitate pentru România, atât din punct de vedere economic, cât și pentru creșterea calității vieții românilor.”, a declarat Jean Richard de Latour, CEO Carrefour România.         

Programul “Punem preț pe plastic” propune acțiuni concrete și modele pentru a reduce, refolosi și recicla plasticul și alte deșeuri, orientate atât către business, cât și către clienți și parteneri.

În 2019, Carrefour introduce în premieră în România două campanii prin care oferă clienților modalități plăcute și ușoare de a folosi plasticul într-un mod responsabil:

  • Plata cu PET-ul: Un program pilot, de tip experiment, prin care Carrefour transformă PET-ul în monedă și încurajează un comportament responsabil. Astfel, între 9 și 14 iulie, clienții Carrefour Băneasa pot achiziționa fructe și legume cu PET-uri. Fiecare PET valorează un fruct sau o legumă!

  • Vino cu caserola ta de acasă! - un program prin care clienții hipermarketurilor și supermarketurilor Carrefour pot achiziționa produse din zona de Gastronomie în propriile caserole. Compania încurajează astfel refolosirea produselor de plastic, pentru diminuarea consumului. Anul trecut, clienții Carrefour au folosit peste 5 milioane de caserole de plastic pentru zona de Gastronomie, caserole care devin de cele mai multe ori de unică folosință.

În ultimii 2 ani, acțiunile Carrefour România în direcția introducerii plasticului într-un traseu circular (reducere, refolosire, reciclare) au fost următoarele:

  • 125 de stații inteligente SIGUREC – în total, în cei 6 ani de la introducere (în 2013), au fost colectate peste 9.000.000 de kilograme de deșeuri (PET, sticlă, aluminiu, carton, DEE)

  • Prezența unei game extinse de produse biodegradabile, în toate hipermarketurile și supermarketurile – de la tacâmuri, la pungi și saci menajeri, Carrefour oferă clienților alternative pentru consumul de plastic

  • Acțiuni de educație pentru clienții Carrefour și nu numai - În fiecare an, în toate orașele în care Carrefour este prezent cu stațiile SIGUREC, retailerul a derulat campanii de conștientizare și încurajare a colectării selective dedicate consumatorilor, alături de autoritățile și partenerii locali, a lansat concursuri pe tema reciclării între magazine și a organizat vizite la stațiile de reciclare din țară.

  • Colectare selectivă în birourile Carrefour România

  • Carrefour a fost primul retailer care a introdus, în iunie 2018, punga biodegradabilă de cumpărături. Până acum, au fost folosite peste 23 de milioane de pungi biodegradabile.

  • Carrefour a fost primul retailer care a introdus sistemul de acceptare a produselor cu ambalaj reutilizabil cu reținere de garanție, în toate magazinele cu suprafață de peste 400mp.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

Ziua de Valentine's Day

Eu nu mă omor după Valentine’s Day. Nu mi-a plăcut nici la început când, euforici, am importat această zi festivă, nu-mi place prea mult nici acum, când ea a devenit recunoscută şi implementată. ... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot