Cele mai noi articole din categoria News

‹ Prima  < 101 102 103 104 105 > 

Paul Newman a fost un alcoolic afemeiat

Paul Newman a fost un afemeiat alcoolic, care şi-a înşelat soţia în timp ce îşi juca cel mai faimos rol, susţine autorul unei biografii a artistului, apărută recent pe piaţă. Volumul-şoc, "Paul Newman: A Life", semnat Shawn Levy, îl portretizează pe actorul câştigător a numeroase premii Oscar drept un băutor împătimit, ce purta în jurul gâtului un deschizător de sticle şi bea, zilnic, o ladă de bere cu scotch, scrie Daily Mail, chiar sub semnătura autorului biografiei neoficiale. În vreme ce mariajul de 50 de ani al lui Ne

Sean Penn divorţează din nou

La numai un an după ce s-au împăcat, Sean Penn şi soţia lui, Robin Wright, divorţează din nou.

Actorul a depus cererea de divorţ prima dată în decembrie 2007, dar a fost respinsă în luna aprilie 2008, la cererea părţilor. Acum, Penn a înaintat actele de divorţ din nou, la numai câteva zile după aniversarea a 13 ani de căsătorie. Luna trecută, Sean Penn şi Natalie Portman au fost surprinşi în ipostaze intime, dar purtătorul de cuvânt al actorului a negat existenţa unei legături amoroase. Robin Wright şi Penn au doi copii împreună - Dy

Susan Boyle şi-a schimbat look-ul

Noua senzaţie de la Britain’s Got Talent, Susan Boyle, a reuşit să-i surprindă pe membrii juriului cu noul ei look: păr vopsit şi machiaj discret, totul în schimbul a 35 de lire. Amanda Holden, din juriu, a cam strâmbat din nas, considerând că Susan, în vârstă de 47 de ani, ar fi trebuit să aştepte finalul concursului pentru a-şi face o schimbare de imagine. „Trebuie să rămână aşa cum este, pentru că acesta este motivul pentru care o iubim. În momentul în care o transformi într-o femeie glamour se strică totul”, a

Paparazzi nu au fost implicaţi în accidentul Madonnei

Madonna a suferit un accident de călărie şi la scurt timp, presa mondenă a lansat zvonul potrivit căruia vedeta ar fi declarat că un paparazzo ar fi stat la baza acestui accident.   Până la urmă, această variantă pare să nu stea în picioare, poliţiştii care anchetează cazul spunând că nu există nicio mărturie care să indice implicarea vreunui fotograf în acest incident.   Oricum, Madonna s-a ales doar cu câteva zgârieturi...   În altă ordine de idei, vedeta nu a renunţat la adopţia fetiţei din Malawi. Astfel, ea a obţinut o nouă

Salma Hayek condamnă nunţile luxoase

Salma Hayek condamnă nunţile luxoase, spunând că acest gen de ceremonii înseamnă o imensă pierdere de bani. Actriţa, care este măritată cu magnatul francez Francois-Henri Pinault, a dezminţit zvonurile potrivit cărora se pregăteşte să facă o nouă ceremonie. Într-un interviu acordat revistei People, Salma Hayek a spus: "Nunţile înseamnă dragoste, prieteni, familie şi distracţie. Este ridicol să cheltuieşti milioane de dolari pentru o nuntă. Nu am visat niciodată la aşa ceva. Nu aş face niciodată o asemenea ceremonie".   (sursa foto: Getty I

Angelina Jolie şi Johnny Depp, cei mai frumoşi oameni din lume

Angelina Jolie şi Johnny Depp au fost desemnaţi "cei mai frumoşi oameni din lume" într-un top realizat de varianta australiană a revistei „People”. La feminin, Angelina Jolie a reuşit să le devanseze pe: Kate Winslet, Jessica Alba, Halle Berry şi Jennifer Aniston. De partea cealaltă, Johnny Depp i-a întrecut pe: Brad Pitt, George Clooney, Orlando Bloom şi David Beckham. Votanţii acestui top au fost puşi să descrie femeia şi bărbatul perfecţi în funcţie de anumite zone ale corpurilor vedetelor. Astfel, femeia ideală este formată din: părul

Demi Moore a salvat o viaţă cu ajutorul internetului

Demi Moore nu a dat întodeauna dovadă de un comportament exemplar. Recent însă, vedeta din „Fantoma mea iubită" a făcut o faptă de-a dreptul lăudabilă: a salvat o viaţă de om.   Săptămâna trecută, soţia lui Ashton Kutcher a primit o postare înfricoşătoare pe site-ul Twitter, de la o femeie ce folosea numele „sandieguy". „Pur şi simplu mă întreb dacă îi pasă cuiva că am să mă sinucid acum", era scris în mesaj.   La scurt timp, persoana i-a trimis actriţei o altă postare, în care scria: &bdq

Campanie de imagine

Zvonuri despre despărţire Angelinei Jolie de Brad Pitt au tot apărut şi s-au dovedit exagerate, dar potrivite pentru mărirea familiei.

Deşi Angelina Jolie a suferit de depresie post-natală după naşterea gemenilor, Knox şi Vivienne, şi s-a plâns că ea şi iubitul ei, Brad Pitt, sunt epuizaţi de creşterea celor şase pui de om, ea are de gând să-şi mărească în mod considerabil familia. Actriţa îşi doreşte să aibă nu mai puţin de opt copii.   Pentru a-şi împlini visul, vedeta din „Schimbul" vrea să adopte anul acesta un micuţ de peste mări şi ţă

Kate Moss şi-a vândut sărutul la licitaţie

Kate Moss şi-a scos sărutul la licitaţie şi a încasat 5.000 de lire sterline, bani pe care i-a donat spitalului „Great Ormond Street” din Londra. Pentru că licitaţia pentru sărutul oferit de Kate Moss era aproape de sfârşit, supermodelul s-a oferit să poarte o uniformă de poliţie şi, în felul acesta, ofertele au crescut. Nu este pentru prima dată când ea şi-a vândut sărutul.

Miliardarul britanic Philip Green a plătit 60.000 de lire sterline, tot în cadrul unei licitaţii, dar prietena lui Hugh Grant, Jemima Khan, a fost cea care s-a

Mickey Rourke se pregăteşte pentru un nou film

În ultima vreme, faimosul actor de la Hollywood se concentrează tot mai mult pe realizarea filmelor şi lăsând în urmă consumul de droguri şi alcool.   Mickey Rourke va juca în filmul independent „Passion Plays", după ce, de curând, a câştigat Globul de Aur, alături de alte distincţii importante, pentru interpretarea sa din filmul „The Wrestler", o poveste extraordinară de viaţă, interpretată magnific de Mickey care a reuşit să câştige în greutate pentru acest rol cu ajutorul unui regim constant de şapte mese pe zi ş


‹ Prima  < 101 102 103 104 105 > 

Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Sugar Town – Phenom Summer Collection by Jessica Cosmetics

Jessica Cosmetics lanseaza colectia de vara SUGAR TOWN. Trei lacuri de unghii stralucitoare, delicate si de lunga durata. Viata nu este perfecta, insa unghiile tale pot fi. Tot ce ai nevoie est... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot