Sfârşitul lumii ar fi trebuit să fie pe 9 septembrie

Pe  9 septembrie 2009, a noua zi din a noua lună a celui de-al nouălea an din acest mileniu, era ziua în care, potrivit prezicătorilor britanici, lumea urma să se sfârşească.

În ultimele săptămâni, chatroom-urile devotate teoriilor despre conspiraţiile extratereştrilor, culturile închinate Apocalipsei şi numerologii au discutat îndelung despre ziua de 9 septembrie. Dintre aceştia, unii avertizau în legătură cu explozia epidemiei de gripă porcină, alţii spuneau că lumea va fi înghiţită de o gaură neagră generată de acceleratorul de particule CERN din Elveţia.
Cu toate acestea, dintre evenimentele previzibile ale zilei de nouă septembrie fac parte lansarea unui joc video - " The Beatles: Rock Band" - şi a unui nou produs Apple, conform jurnaliştilor britanici.
Ultimii ani au fost foarte trişti pentru fanii Apocalipsei, în condiţiile în care trecerea dintre milenii s-a produs în linişte, iar data de 6 iunie 2006 (06/06/06) s-a dovedit a fi o zi obişnuită de marţi, lipsită de evenimente spectaculoase.
Fanii Apocalipsei şi-au pus mari speranţe în ziua de 9 septembrie 2009, în special în Marea Britanie, unde 999 este numărul telefonic al serviciului naţional pentru urgenţe.
Utilizatorii care se conectează pe site-ul alien-earth.org pot citi diverse teorii care combină profeţiile lui Nostradamus cu cele mayaşe, cărora li se adaugă previziuni extrem de sumbre legate de cercetările ştiinţifice efectuate în laboratorul CERN din Geneva, unde se află acceleratorul de particule Large Hadron Collider. "Nu uitaţi că 999 este un 666 cu capul în jos. Nostradamus ne-a avertizat în urmă cu 400 de ani despre crearea unei Maşini a Apocalipsei - acceleratorul de particule CERN", menţionează site-ul.

Pe de altă parte, pe site-ul revelation.13.net, numerologii şi-au manifestat îngrijorarea în legătură cu gripa porcină. "Populaţia mondială va ajunge la 6,8 miliarde de persoane în noiembrie 2009, iar Revelaţia 6:8 povesteşte despre al patrulea călăreţ al Apocalipsei, Moartea. Ar putea ea să ia forma unei mutaţii în virusul gripei porcine şi să devină o epidemie mortală la scară planetară? Nu uitaţi că «nein» înseamnă «nu» în limba germană, iar 9-9-9 ar putea să însemne «nu-nu-nu»", menţionează pagina respectivă.

Există însă şi numerologi care au combătut previziunile sumbre, cum este cazul expertei Pauline Rose. "Nouă este numărul împlinirii şi putem să sperăm că de acum înainte multe lucruri bune vor începe să se întâmple. Cu toţii am avut nouă ani dificili şi au existat tot felul de teste grele pentru oamenii din lumea întreagă", a precizat ea.

(sursa: Daily Mail)


Autor: Alex



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe