Cele mai noi articole din categoria Sante Sans Cafe

‹ Prima  < 85 86 87 88 > 

Noutăţi de la URGO

URGO a lansat trei noi produse cu Filmogel pentru vindecarea aftelor, crăpăturilor şi unghiilor deteriorate.

Dezvoltată în colaborare cu profesionişti din domeniul sănătăţii, tehnologia Filmogel de la URGO este prezentă acum şi pe piaţa din România, prin intermediul a 3 soluţii inovatoare, practice şi eficiente pentru probleme precum afte (URGO – Afte), crăpături (URGO – Crăpături) şi unghii deteriorate (URGO – Unghii deteriorate). Aceste produse sunt fie primele, fie singurele tratamente cu adevărat eficiente împotriva acestor probleme.   URGO

Nutriday Natural, mai cremos şi cu haine noi

Anul acesta, marca Danone împlineşte 90 de ani de existenţă. Cu această ocazie, Danone România a prezentat, în cadrul unui eveniment, noul Nutriday Natural, mai catifelat şi cu un ambalaj mai prietenos.   Cu o cotă de piaţă de peste 40%, Nutriday Natural este gama de bază din portofoliul de produse Danone, care include iaurturi clasice, de băut sau cu conţinut redus de grăsime şi care se adresează, prin diversitatea sa, tuturor membrilor familiei.   „Iaurtul este unul dintre alimentele cele mai vechi, universale şi benefice pe care umanitatea le-a cunosc

Human Art Expo - Arta de a trăi dincolo de suferinţă

Persoanele afectate de bolile reumatismale şi Liga Română contra reumatismului au aniversat un an de la lansarea proiectului „Human Art Expo”.

Liga Română contra Reumatismului a organizat la Casa Vernescu o conferinţa de presă care a avut ca temă Incidenţa bolilor reumatice la persoanele tinere active - efecte, costuri, soluţii. Evenimentul s-a organizat cu ocazia aniversării a 1 an de Human Art Expo, un proiect generat de pacienţii care au reuşit să lupte cu afecţiunile imobilizante, să învingă boală şi să se exprime prin artă. Cu aceasta ocazie Liga d

Femeile, mai vulnerabile la cancerul la plămâni

Chiar dacă, în general, fumează mai puţin decât bărbaţii, femeile riscă să se îmbolnăvească de cancer la vârste mai fragede decât bărbaţii.

Un studiu realizat pe un eşantion de 683 de pacienţi bolnavi de cancer la plămâni a arătat că femeile sunt mult mai predispuse să se îmbolnăvească decât bărbaţii, relatează Daily Mail. În anii 1900, cazurile de cancer la plămâni la femei erau destul de rare, dar din 1960, acestea s-au înmulţit îngrijorător, atingând proporţiile unei epidemii. De atunci, cancerul la p

Un nou produs revoluţionar de la URGO

URGO lansează o gamă nouă de produse revoluţionare pe piaţa românească, pansamentele hidrocoloidale pentru flictene (băşici).

 Pansamentele hidrocoloidale lansate astăzi sunt proiectate ergonomic pentru a trata flictenele (băşicile) din cele mai dureroase locuri: călcâie şi degetele de la mâini şi de la picioare. Pansamentele au o adezivitate crescută, pentru a rămâne pe rană până la 3 zile, chiar şi în locuri supuse unor acţiuni de mişcare şi frecare deosebite, precum călcâiele.   Acestea sunt produse şi ambalate diferit pentru uzul c

Mănânci peşte? Atunci cred că eşti deştept!

Potrivit unui studiu suedez, consumul de peşte ne face mai inteligenţi.   Studiul, publicat în „Acta Paediatrica”, a analizat valorile IQ-ului, capacităţile de expresie şi orientarea în spaţiu a 3.972 de suedezi de 15 ani, în 2000, şi apoi trei ani mai târziu la examenul medical pentru încorporare.   „Am descoperit o legătură clară între consumul frecvent de peşte şi IQ-ul mare la adolescenţi”, a afirmat Kjell Torén, care a condus studiul pentru spitalul universitar Sahlgrenska din Göteborg.   Băieţi

Bancă de celule stem lângă Capitală

Cea de-a treia bancă de recoltare şi depozitare a celulelor stem din România va fi funcţională de la 1 aprilie. Ea va funcţiona în apropiere de Bucureşti, la Otopeni. Mai există alte două asemenea bănci în Cluj-Napoca.   Anul trecut, în toată ţara, s-au realizat peste 8.000 de recoltări de celule stem din cordonul ombilical.   Costul unei astfel de intervenţii este de circa 3.200 de lei, iar taxa de depozitare a celulelor este de 90 de lei, plus TVA, pe an.   Practic, cu această sumă, nou-născutul are „asigurare” de sănătate pentru apro

Îndulceşte-ţi viaţa cu Danette Krem Cappuccino!

Danone România continuă să-şi dezvolte portofoliul şi îşi răsfaţă consumatorii, în această primăvară, cu un nou produs delicios: Danette Krem Cappuccino.

Această budincă, care conţine 80% lapte proaspăt, se alătură celorlalte sortimente Danette, completând gama de produse Danone din segmentul „răsfăţ şi plăcere”.   „Piaţa deserturilor din România este o piaţă dinamică, în curs de dezvoltare, care reacţionează puternic la inovaţii şi promoţii. Pe această piaţă, segmentul de budinci este cel mai important, având o pondere

Un "Somn liniştit" cu Fares

21 martie, ziua echinocţiului de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, a fost desemnată, începând cu 2001, Ziua Internaţională de Combatere a Insomniei.   Nopţile nedormite ne afectează mai mult decât credem, putând duce în timp la apariţia unor tulburări nervoase grave.   Pe lângă oboseala resimţită după o noapte de insomnie, se constată şi scăderea performanţelor de a doua zi. Sunt afectate grav reflexele, viteza de reacţie la diferiţi stimuli, dar şi starea psihologică, putând apărea stări de anxietate sau iritabilitate ş

French Toast Integral de la Vel Pitar

Vel Pitar, liderul industriei de panificaţie din România, a lansat French Toast Integral. Produsul poate fi găsit pe rafturile magazinelor din luna februarie şi se adresează tuturor consumatorilor interesaţi de o nutriţie sănătoasă, precum şi celor preocupaţi de silueta lor.   French Toast Integral nu conţine E-uri, conservanţi sau coloranţi şi răspunde şi celor mai pretenţioase gusturi.   Beneficiile consumului de pâine integrală sunt nenumărate. Este bogată în fibre naturale, vitamine şi minerale şi doar 200 g de pâine integrală, acoperă 40 % din ne


‹ Prima  < 85 86 87 88 > 

Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Diode Laser STARDUST, epilare definitivă sigură, eficientă și rapidă

Pentru a fi mereu pregătită să arăți îngrijită și fără să-ți faci griji în privința părului nedorit de pe corp, soluția este una pe cât de simplă, pe atât de rapidă, eficientă și nedureroasă. N... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot