Infiltrații cu plasmă proprie pentru artroză

Fie că vorbim despre artrozele degenerative, apărute ca urmare a înaintării în vârstă, fie că vorbim de cele cauzate de practicarea eronată a sporturilor, traumatisme severe sau chiar boli autoimune, cum ar fi poliartrita reumatoidă, toate sunt extrem de grave și de supărătoare. Mai mult decât atât, în perioadele reci, temperaturile scăzute și umiditatea accentuează durerile caracteristice afecțiunii, limitând mobilitatea pacientului și conducând, în final, către deformarea articulației. În timp ce medicamentele antiinflamatoare doar calmează pe moment durerea, infiltrațiile cu plasmă proprie, îmbogățită în trombocite și obținută din sângele propriu, reprezintă un tratament modern și eficient pentru artroze, care stopează durerea și procesul de degenerare articulară.

“Factorii climatici determină apariția puseelor acute în artroze, care se manifestă prin dureri intense, continue, de nesuportat în una sau mai multe articulații de la nivelul organismului. Articulația se poate tumefia, acumulând lichid intra-articular în exces, pot apărea semne de inflamație prin înroșirea acesteia și prezența unei călduri la nivelul său, precum și limitarea mobilității, până la impotența funcțională. Deci o multitudine de complicații, care afectează în mod semnificativ calitatea vieții pacientului. Vestea bună este că acestea pot fi tratate, cu succes, prin infiltrațiile cu plasmă îmbogățită în trombocite, obținută prin tehnologia MeaPlasma”, a declarat Dr. Mihai Băican, instructor certificat MeaPlasma, specialist al clinicii Fizio Estetix.

Cum se obține plasma îmbogățită în trombocite și cum acționează la nivelul articulației?

„Tehnologia MeaPlasma are la bază obținerea plasmei îmbogățită în trombocite prin utilizarea unui kit alcătuit dintr-o eprubetă sterilă ce conține heparină in vivo și un gel separator. Practic, se vor recolta 8,5 ml de sânge de la pacient în această eprubetă și vor fi supuși unui proces de centrifugare până la separarea plasmei îmbogățită în trombocite și factori de creștere. Ulterior, aceasta va fi injectată în articulația cu probleme, conducând la regenerarea țesuturilor. În aproximativ 1 – 2 săptămâni, factorii de creștere vor începe efectiv „să repare”, să regenereze țesuturile, să stopeze progresul artrozei și să scadă inflamația”, explică Dr. Mihai Băican.

Nușa Bulai, consilier medical și managerul clinicii Fizio Estetix subliniază, de asemenea, faptul că plasma îmbogățită în trombocite este un produs natural, obținut din sângele pacientului, prezintă compatibilitate biologică de 100%, nu presupune niciun fel de risc de infestare și, odată ajuns într-o articulație, are o serie întreagă de efecte care țin pe de o parte de stoparea procesului inflamator și, pe de altă parte, de efectul regenerativ al componentelor articulare afectate.

Care sunt rezultatele și după cât timp se văd acestea?

În ceea ce privește durata tratamentului și evoluția pacientului, acestea sunt determinate de gravitatea afecțiunii și protocolul recomandat de medicul specialist în urma consultului medical: “Tehnologia MeaPlasma a fost testată în laborator, iar rezultatele obținute cu ajutorul său au fost certificate științific. Se recomandă repetarea infiltrațiilor de 2 – 3 ori la un interval de 2 – 3 săptămâni, timp în care plasma acționează intens la nivelul articulației. În artrozele de gradul I și II, rezultatele sunt spectaculoase, în timp ce în artrozele mai avansate, când din diverse motive nu este posibilă intervenția chirurgicală de reconstrucție a articulației, putem obține creșterea calității vieții pacientului. Rezultatele tratamentului se traduc prin reducerea durerii până la dispariția ei, vindecarea inflamației, îmbunătățirea mobilității articulare și, în cele din urmă, o mai bună funcționalitate”, explică Dr. Mihai Băican, specialist al clinicii Fizio Estetix.

Infiltrațiile cu plasmă proprie sunt nedureroase în condițiile în care sunt realizate corect din punct de vedere tehnic. De asemenea, pot fi însoțite de fizioterapie, ca parte a tratamentului, precum și de ozonoterapie, toate acestea fiind însă realizate la recomandarea medicului, în funcție de anamneza fiecărui pacient.

*Fizio Estetix este o clinică holistică de diagnostic, tratament integrativ, recuperare medicală și estetică, alcătuită dintr-o echipă multidisciplinară de specialiști care abordează problemele pacienților din perspectivă psiho-medicală. Astfel, în cadrul clinicii, sunt îmbinate următoarele servicii inovative în tratarea pacienților: ozonoterapie, autohemoterapie hiperbară, terapia Vampir (PRP), kinetoterapie, fizioterapie (laserterapie, magnetoterapie, terapia Tecar, terapie cu ultrasunete, electroterapie), masaj, consiliere psihologică și vindecare reconectivă.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Care Silver Savior de la Keune Haircosmetics, salvatorul părului blond

Vrei și tu părul blond cu nuanțe metalice? Keune Haircosmetics (brandul internațional de produse profesionale de îngrijire și colorare a părului) a lansat Care Silver Savior, gama cosmetică specia... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot