Pentru o viață mai sănătoasă, experții susțin consumul de cereale integrale

Pe 19 noiembrie, Whole Grain Initiative (Inițiativa pentru Cereale Integrale) sărbătorește, la nivel mondial, pentru prima dată, Ziua Internațională a Cerealelor Integrale. Experții în sănătate și specialiștii din întreaga lume solicită statelor membre UE să susțină creșterea consumului de cereale integrale, pentru o viață mai sănătoasă. Studiile ne arată că cei care consumă cereale integrale cu regularitate au un risc mai redus de a dezvolta boli de inimă, diabet zaharat de tip 2 și obezitate.

Deși nu există un consum zilnic de cereale integrale recomandat universal, experții sunt de acord că ar trebui să creștem cantitatea acestora în alimentație. Studiile realizate în Uniunea Europeană sugerează că majoritatea europenilor mănâncă mai puțin de o porție de cereale integrale pe zi[1].

Beneficiile cerealelor integrale sunt bine documentate dar, din păcate, consumul zilnic în rândul populației este insuficient”, afirmă Michaela Pichler, Președinte al Inițiativei pentru Cereale Integrale.

Există o serie de lucruri pe care le putem face pentru a crește consumul de cereale integrale în dietele noastre, dar prioritară trebuie să fie educația”, a declarat Pichler. „Trebuie să ajutăm consumatorii să înțeleagă beneficiile cerealelor integrale, în ce alimente le pot găsi și care sunt modalitățile ușoare și rapide de a le adăuga în alimentatia lor.”

Credem că micul dejun poate juca un rol important în creșterea consumului de cereale integrale în alimentație”, a declarat John Athanatos, Coordonatorul Științific pentru Nutriție și Reglementări  legislative al CPW (Cereal Partners Worldwide (CPW), producătorul Nestlé Breakfast Cereals). „Un bol de cereale consumat dimineața înseamnă un consum de cel puțin 8g de cereale integrale. În ultimii 15 ani, am lucrat pentru a crește cantitatea de cereale integrale din produsele noastre, reducând în același timp nivelul de zaharuri și sodiu. Până la finalul anului 2020, toate produsele CPW vor avea cerealele integrale ca ingredient principal”, a afirmat John Athanatos.

În cadrul CPW credem cu pasiune în rolul cerealelor integrale. Studiile ne arată că cei care consumă cereale integrale cu regularitate au un risc mai redus de a dezvolta boli de inimă, diabet zaharat de tip 2 și obezitate. Solicităm statelor și guvernelor membre ale UE să sprijine integrarea cerealelor integrale în alimentația zilnică, prin definirea și promovarea recomandărilor privind consumul de cereale integrale și educatia consumatorilor asupra acestor beneficii”, a declarat David Clark, CEO al CPW.

19 noiembrie - Ziua Internațională a Cerealelor Integrale

Prima Zi Internațională a Cerealelor Integrale este celebrată pe 19 noiembrie 2019 și urmărește să evidențieze impactul pozitiv al cerealelor integrale asupra alimentației, asupra unei vieți echilibrate și a sustenabilității. La prima ediție a Zilei Internaționale a Cerealelor Integrale, Inițiativa pentru Cereale Integrale găzduiește un eveniment de lansare dedicat în Parlamentul European, alături de doamna europarlamentar Elsi Katainen, Vicepreședintă a Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Evenimentul va analiza modul în care factorii de decizie și alte părți interesate pot colabora pentru a încuraja mai mulți oameni să consume cerealele integrale, pentru o alimentație mai sănătoasă și sustenabilă pe termen lung.

Evenimentul de lansare a Zilei Internaționale a Cerealelor Integrale reunește un număr ridicat de organizații interesate de subiect și reprezentanți ai statelor membre UE, precum Societatea Italiană pentru Prevenția Cardiovasculară (SIPREC), Institutul Național Finlandez pentru Sănătate și Bunăstare, Alianța Europeană din Domeniul Sănătății Publice (EPHA), Camera Slovenă a Întreprinderilor Agricole și Alimentare și Swedish Heart-Lung Fundation.

Cereal Partners Worldwide (CPW), producătorul  cerealelor Nestlé pentru mic dejun, își anunță sprijinul pentru Ziua Internațională a Cerealelor Integrale și susține apelul Inițiativei pentru Cereale Integrale către statele membre UE și către Guvernele acestora pentru prioritizarea includerii cerealelor integrale în recomandările naționale de alimentație pentru o populație și o planetă mai sănătoasă. Specialiștii în nutriție din România recomandă ca jumătate din cerealele consumate zilnic să fie cereale integrale2. Mai mult de 90% din cerealele Nestlé pentru mic dejun din România au ca ingredient principal cerealele integrale.

Despre Inițiativa pentru Cereale Integrale

Inițiativa pentru Cereale Integrale reunește actori implicați din întreaga lume, inclusiv multe ONG-uri, medici universitari și asociații care urmăresc un țel comun: promovarea consumului de cereale integrale ca parte a unei alimentații echilibrate și a unui stil de viață sănătos. În data de 19 noiembrie 2019, Inițiativa organizează evenimentul „Take Whole Grain Seriously! Make your grains whole: for you and the planet’s health” („Luați Cerealele Integrale în Serios! Alege cerealele integrale: pentru sănătatea ta și a planetei”) co-găzduit împreună cu doamna europarlamentar Elsi Katainen, Vicepreședintă a Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. Evenimentul are loc în intervalul orar 15:00 – 17:00 la Parlamentul European în Bruxelles. Agenda evenimentului poate fi consultată aici.

Despre Cereal Partners Worldwide

Cereal Partners Worldwide este una dintre principalele companii producătoare de cereale pentru micul dejun și producătorul de Nestlé Breakfast Cereals, inclusiv al brandurilor NESQUIK®, FITNESS®, CHEERIOS® and CHOCAPIC®. Cu peste 50 de branduri care se potrivesc tuturor vârstelor și stilurilor de viață, CPW se străduie să îmbunătățească micul dejun cu mâncare accesibilă, gustoasă și nutritivă, care ajută oamenii să își înceapă ziua în cel mai bun mod posibil.

Fondată în 1990, CPW este un parteneriat de lungă durată între Nestlé și General Mills, reunind capacitățile de producție de referință internațională ale celor două companii. Cu sediul central în Elveția, CPW are o prezență internațională puternică, cu 4.000 de angajați, 15 unități de producție și echipe de vânzări în mai mult de 130 de țări.

 

[1] http://healthgrain.org/wp-content/uploads/2017/12/EU-JRC-Scientific-brief-on-Whole-Grains_.pdf

2  Ghidul alimentaţiei sănătoase : sfaturi pentru populaţie, Mariana Graur editor, ed. Grigore T. Popa, Iasi, 2014.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Din suflet, pentru sufletul lui Moş Crăciun

Text trimis de Andra Petcu, locul I la concursul Boncafe "Scrisoare pentru Moş Crăciun" Îţi scriu astăzi aşa cum n-am făcut-o niciodată. Şi nu pentru că n-aş fi crezut în tine, ci pentru că mai mer... Citeste tot

la peste 40 ...inca mai cred....

Am crezut mereu intr-o iubire totala , o iubire egala care sa creasca si sa  ne creasca pe amindoi ; am crezut  intr-o iubire care  ne innobileaza si  ne implineste vietile –cu  zile de gratie si ...Citeste tot

Sephora Christmas Collection 2019, un noian de cadouri fabuloase

Pentru cei mai mulți dintre noi, perioada Sărbătorilor de iarnă are un farmec aparte. Începem să ne gândim la cadourile de Crăciun pentru cei dragi și nu de puține ori, misiunea se dovedește a fi ... Citeste tot

Ce fel de babă vreau să fiu

 

Optimistă cum mă ştiţi, în ultima vreme mă gândesc foarte des la bătrâneţe şi la moarte, ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Femeia copil

Pe drumul spre casa ma gandeam la ea. O fata firava cu umeri subtiri si cu statura unui prunc. Femeia-copil. Aceea pe care ai crede ca barbatul de langa ea simte nevoia s-o protejeze. Femeia aceea a c...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot