Recuperarea medicală după cancerul de sân

Cancerul de sân este un diagnostic grav, care afectează anul aproximativ 8.000 de femei din toată țara. De cele mai multe ori, tratamentul include pe lângă chimioterapie și radioterapie, și mastectomia, o intervenție chirurgicală marcantă atât pentru trup, cât și pentru suflet.

Însă chiar și așa, tratamentul nu se oprește aici. Operația presupune, uneori, și înlăturarea unor ganglioni limfatici invadați de celule canceroase, ceea ce poate determina apariția limfedemului.

“Atunci când vorbim despre cancerul de sân, vorbim și despre o recuperare medicală de lungă durată. Mai cu seamă dacă luăm în considerare și reconstrucția mamară ulterior. Și asta deoarece orice intervenție chirurgicală presupune secționarea unor mușchi și, deci, o problemă în mobilitatea pacientului post-operator. În funcție de situație, o femeie care a trecut prin experiența cancerului de sân va avea nevoie de drenaj limfatic post-mastectomie pentru prevenirea sau tratarea limfedemului brațului, precum și de kinetoterapie, terapie manuală și alte tehnici de fizioterapie, înainte de reconstrucția mamară, pentru elasticizarea țesutului și mobilitatea articulară. După operația de reconstrucție, pentru o recuperare medicală mai rapidă, intervenția kinetoterapeutică trebuie realizată imediat pentru recâștigarea independeței în mobilitate”, declară Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul centrului Terapie pentru Mișcare.

Rolul și importanța recuperării medicale în viața femeilor cu cancer de sân

Recuperarea medicală post-mastectomie

Scoaterea unor ganglioni limfatici care au fost invadați de celulele maligne, în timpul operației, poate conduce la apariția limfedemului brațului. “Ganglionii limfatici joacă rolul unor <<stații de epurare>> prin care trece limfa în circulația sa prin organism. Este locul unde se distrug bacteriile și alte deșeuri care circulă prin limfă, deci au un rol extrem de important în menținerea unui imunități crescute. Este lesne de înțeles că dacă ganglionii vor fi scoși, atunci limfa va întâmpina un blocaj în momentul în care va ajunge în acel punct, iar dacă pacientul nu va lua atitudine, acest lucru va determina umflarea brațului, deci apariția limfedemului. Ceea ce noi, ca fizioterapeuți, facem în acest caz, este să drenăm limfa spre ceilalți ganglioni limfatici, astfel încât aceasta să circule corespunzător. Recuperarea medicală prin drenaj limfatic este recomandată la scurt timp după operație, pentru a preveni sau trata timpuriu limfedemul, precum și pentru a reda mobilitate brațului. Este un tratament pe termen lung, care inițial se face mai des, după care ceva mai rar, doar de întreținere”, explică fizioterapeutul Bogdan Goga.

Recuperarea medicală înainte de reconstrucția mamară

Recuperarea medicală înainte de o intervenție chirurgicală, în general, și înainte de reconstrucția mamară, în particular, contribuie la pregătirea pacientului pentru operație, reducând riscurile și complicațiile. “Înainte de reconstrucția mamară este ideal să facem recuperare medicală și asta deoarece avem nevoie de elasticizarea țesutului, mai cu seamă dacă se va folosi un implant mamar. Tehnicile de recuperare medicală constau în terapie manuală și kinetoterapie. Toate acestea vin în sprijinul pacientului pentru o recuperare rapidă post-operator, contribuind la o convalescență mai ușoară”, afirmă Bogdan Goga.<!-- -->

Recuperarea medicală după reconstrucția mamară

După reconstrucția mamară avem de-a face cu o cicatrice, despre care știm că este inamicul mobilității.Ca fizioterapeuți trebuie să acționăm astfel încât vindecarea cicatricei să se producă având o elasticitate funcțională, să nu determine dureri și senzația de strângere. De asemenea, recuperarea medicală în acest caz, ne ajută să avem o cicatrice estetică.

În România, se estimează că, anual, aproximativ 3.000 de femei trec printr-o operație de mastectomie, ca urmare a diagnosticării cu cancer de sân în stadiu avansat. Dintre aceastea, doar 2,5% apelează la reconstrucție mamară, conform Asociației Chirurgilor Plasticieni din România. Octombrie este Luna Internațională de Luptă împotriva Cancerului de Sân, motiv pentru care, în fiecare an, instituțiile implicate în prevenirea, tratarea sau recuperarea după cancerul de sân organizează în acest sens acțiuni și campanii de informare a pacienților.

*Terapie pentru Mișcare este un centru de fizioterapie care abordează integrativ problemele pacientului prin utilizarea unor practici moderne precum: terapia Schroth, terapia Vojta, osteopatia, recuperarea uroperineală, drenajul limfatic, fizioterapia, stimularea electrică funcțională, terapia Bowen, kinetoterapia, terapia manuală, kinesiotapingul, reeducarea posturală, crioterapia și masajul.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.terapiepentrumiscare.ro sau https://www.facebook.com/TerapiePentruMiscare/.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Brandul de lux ELEMIS - Love British Beauty

De curand, intr-o atmosfera eleganta si relaxata, s-a lansat ELEMIS, brandul de lux numarul 1 din Marea Britanie in domeniul tratamentelor si produselor pentru fata si corp, un deschizator de drum... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot