De ce să purtăm dresuri vara?

Nu-i aşa că ai în garderoba ta cel puțin cateva perechi de dresuri? Acestea sunt aliatul perfect în orice situație, fie că porți o rochie vaporoasă perfectă în timpul zilei, fie că ai ales o rochie elegantă pentru cină.

Vara este plină de culoare, la fel cum sunt și ținutele pe care le purtăm noi, doamnele. Poți alege dintr-o multitudine de nuanțe, texturi şi modele, iar dacă nu îți place să riști poți opta pentru o pereche de dresuri negre sau culoarea piciorului, fără să dai greș niciodată.

Pentru ca picioarele tale să se simtă bine și să arate și mai bine, vara aceasta îți recomandăm purtarea unor dresuri de înaltă calitate, însă la un preţ accesibil cum sunt cele de la MERI.

Ah, nu ai auzit încă de aceste dresuri? Nu te panica, dresurile MERI (brandul cel mai tânăr al familiei MURA – un brand italienesc foarte apreciat pe plan mondial încă din 1956) abia s-au lansat în țara noastră. Ele au fost special create pentru femeile moderne și dinamice, care își doresc să contureze un look plin de culoare, dinamic, special, care să le dea încredere. Adică perfecte pentru tine!

Dresurile reprezintă acel ‚ceva’ din garderobă; ele pot da un alt aer anume ținutei tale, o pot face să arate așa cum poate nu te-ai fi gândit că ar putea arăta, îţi pot conferi un aspect tonic. Trebuie doar să știi ce să alegi iar noi sperăm că te-am inspirat.

De ce să purtăm dresuri vara? Pentru că ne fac să ne simțim frumoase în orice ținută, ne dau încredere în noi, ne ajută să arătăm bine şi, la urma urmei, de ce nu? Tot ce ne avantajează merită purtat.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

La Mia Perla, întruchiparea olfactivă a perlei

Cunoașteți sentimentul acela de feminitate și încredere pe care îl aveți atunci când purtați o lenjerie de corp foarte frumoasă? În opinia mea, este exact sentimentul pe care ar trebui să-l transm... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot