Niciodată să nu spui "niciodată"
"Niciodată să nu spui niciodată" nu e doar un clişeu, pentru că oamenii sunt supusi greşelilor, iar măreţia lor stă în faptul că-şi pot asuma, cu sinceritate, imperfecţiunea şi refuză să rănească atunci când o pot face … E doar chestiune de alegere.
I s-a întâmplat celei mai bune prietene, una dintre multele anonime care îl luau în braţe pe necruţătorul niciodată.
Ei i-a fost dat de curând să-şi înfrunte propria trufie, să se vadă în postura de a-şi recunoaşte ei înseşi că nu e infailibilă, că e foarte uşor să se lase împinsă de egoismul nebunesc şi să alunece către un gen de comportament pe care, cu un timp scurt în urmă, l-ar fi considerat de neconceput din sfera acelui niciodată atât de familiar.
A divorţat din pricina faptului că soţul o înşelase şi alesese o altă femeie. Nu a reuşit să-l ierte în străfundurile sufletului pentru asta, deşi i-a iertat până atunci toate, absolut toate. Şi fuseseră multe şi grave… Dar inima judecă după alte legi, nu are de-a face cu raţiunea uneori.
În existenţa ei de femeie singură... şi liberă a apărut, la un moment dat, un bărbat, cunoscut pe un site de socializare pentru oameni singuri şi, de ce nu, frustraţi...
Conversaţiile internautice dăduseră un verdict clar: interesant şi inteligent. Părea răspunsul la toate întrebările sufletului însetat de comunicare şi înţelegere. Dar, cum nimic nu-i perfect… el... era căsătorit.
În ciuda acelui “niciodată”, mereu prezent, care îi interziceau să mai continue, n-a putut abandona conversaţiile, care deveniseră o nevoie zilnică, asemeni unui drog, şi nici dorinţa de a-l cunoaşte.
Deşi ştia că e imoral ceea ce face, că devine părtaşă la acel gen de istorii pe care-l detestase mereu şi de care era sigură că.... niciodată n-o va avea protagonistă… l-a cunoscut. În cele câteva întâlniri la o cafea, în care nimic n-a dezamăgit-o, atracţia funcţiona, deşi nu era un Făt-Frumos, iar glasul sufletului pe fundal striga trist, cu amărăciune: fugi!
Infidelităţii lui, recunoştea, i se puteau găsi scuze acceptate azi de toate cutumele şi mentalităţile: o căsnicie dezastruoasă, formală de dragul copiilor, nevoia de a fi înţeles şi iubit, firească de altfel… şi multe altele, înscrise în firea bărbaţilor.
Dar gestului ei nu-i găsea scuze, oricât a încercat. Pentru că ea era cea care înfierase aceeaşi faptă, a cărei victimă fusese ea însăşi. Şi ceea ce fusese de neconceput era acum în pericol de a deveni realitate.
Şi, în ciuda faptului că ochii lui o priveau cum nu mai fusese privită niciodată şi cum, poate, nu va mai avea şansa să fie privită a doua oară, n-a mers mai departe... deşi şi-a dorit şi a fost tentată s-o facă. A fost o chestiune de alegere. Deloc uşoară, într-adevăr... dar necesară!
Autor: Luminita Iliescu
-
Marian17-08-2011 23:42
...si totusi....
