Noul model Volvo XC60 - o experiență scandinavă veritabilă

Volvo Cars, producător suedez de mașini premium cu peste 90 de ani de experiență, a prezentat în primăvara acestui an, la nivel internațional, mult așteptatul model de SUV, noul XC60. Începând cu această lună, varianta evoluată a SUV-ului consacrat este disponibilă  în rețeaua de dealeri autorizați ai mărcii VOLVO în România.

Noul XC60, fabricat în Gothenburg, Suedia, se adresează segmentului premium și este ideal pentru persoanele cu un stil de viață activ, prezentând un nou design elegant și atletic, și oferind în același timp o experiență scandinavă veritabilă. Totodată, noul XC60 reprezintă una dintre cele mai sigure mașini realizate vreodată și este complet echipată cu tehnologie de ultimă generație.

Exteriorul impozant al noului Volvo XC60 întâlnește interiorul elegant, într-un model cu o înfățișare impunătoare și un fler suedez aparte. Noul XC60 este SUV-ul cu o atitudine scandinavă unică, un model care combină eleganța cu puterea. Capota lungă, arcurile puternice ale roților și consolele scurte creează un sentiment de putere rafinată, iar farurile LED distincte, în forma „ciocanului lui Thor”, definesc noul Volvo XC60, conferindu-i o identitate deosebită.

Noul model Volvo XC60 este dovada clară a unei înțelegeri perfecte a omului modern, calculat, în căutare de elemente ce simplifică șofatul, dar care oferă confort și siguranță. Mai mult decât o mașină premium, modelul încununează o serie de atribute care credem că vor fi primite foarte bine și pe piața din România, așa cum s-a întâmplat și la nivel internațional”, a declarat Bogdan Huidan, Director General Forum Auto, Importator Volvo Cars pe plan național.

Interiorul mașinii, realizat din materiale naturale de lux, reprezintă o compoziție desăvârșită a unei arhitecturi bine definite, materialele frumoase fuzionând armonios cu cele mai noi tehnologii. Lemnul adevărat, metalul autentic și detaliile deosebite, se combină pentru a transforma fiecare călătorie într-o ocazie specială. Cu sistemul de siguranță City Safety™ prezent ca echipare standard, noul XC60 este una dintre cele mai sigure mașini realizate vreodată. De asemenea, noul sistem CleanZone cu reglaj pe patru zone elimină poluanții daunători din interiorul mașinii oferind astfel un aer mai curat decât cel din afară.

Pentru mai multe detalii despre noul Volvo XC60 și pentru configurarea modelului, accesați: http://www.volvocars.com/ro. Modelul este disponibil pentru test drive la toți dealerii autorizați Forum Auto România.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe