Mondelēz International sărbătorește 30 de ani de prezență în România

Mondelēz International, unul dintre liderii globali de pe piața gustărilor, marchează o etapă importantă în istoria sa: 30 de ani de creștere în România.

Achiziția din 2022, un pas strategic pentru companie

În 2022, Mondelēz a făcut un pas important prin achiziționarea fostei fabrici Chipita din Clinceni, județul Ilfov, dublându-și astfel dimensiunea afacerii în România.

Această achiziție, parte a unei investiții globale de aproape 2 miliarde de dolari, demonstrează angajamentul Mondelēz pentru piața locală și strategia de extindere în Europa Centrală și de Sud-Est.

Portofoliul de produse s-a extins, incluzând acum, pe lângă mărcile deja consacrate de ciocolată și biscuiți (Milka, Oreo, belVita, Toblerone, Poiana, Barni, TUC), și croissantele 7Days, snack-urile Bake Rolls și crema Fineti.

Mateja Podgornik, director general al Mondelēz pentru România și Slovenia, a declarat: „Marcăm cei 30 de ani de creștere în România cu încredere. Avem, la Clinceni, cea mai mare unitate de producție din regiune, cu 879 de angajați, iar la nivel național, Mondelēz are 1.200 de angajați. Acest lucru demonstrează angajamentul nostru pentru România și suntem entuziasmați că vom continua să inovăm și să creștem alături de consumatorii români, conștienți, totodată, de responsabilitatea socială pe care o avem în comunitate."

Impact economic semnificativ

Conform unui studiu realizat în 2024 de Deloitte, la comanda Mondelēz, doar în anul 2023 compania a avut, în România, un impact de 5,4 miliarde RON asupra producției naționale și 2,5 miliarde RON în ceea ce privește valoarea adăugată brută. Totodată, Mondelēz a contribuit cu 760 milioane RON în veniturile gospodăriilor și 191 milioane RON la bugetul de stat.

Angajator de top

În 2023, Mondelēz a generat peste 20.000 de locuri de muncă (directe, indirecte sau induse) în economia românească. În ceea ce privește salariul mediu lunar în companie, acesta a crescut, în 2023, cu 21% față de anul precedent. Din totalul angajaților, aproximativ 65% sunt femei.

Promotor al responsabilității sociale

În 2020, Mondelēz a lansat proiectul educațional „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment", în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, inspectoratele școlare și Asociația 100% Românesc.

Programul, care promovează obiceiuri sănătoase de consum în rândul tinerilor, a ajuns la peste 30.000 de liceeni în cadrul celor patru ediții deja derulate.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe