Suflet de campion
Revenirea în forţă - rămasă deja celebră în analele istoriei tenisului - nu a făcut decât să îmi confirme ceea ce ştiam de mult : celebrul Rafael Nadal este infinit mai mult decât un jucător de tenis talentat.
Este un veritabil fenomen în lumea tenisului masculin şi un atlet desăvârşit. (Este şi jucătorul meu preferat, nu voi nega acest fapt). Are cu adevărat mentalitatea unui campion, nu cedează în faţa obstacolelor, îşi păstrează calmul în situaţii-limită (condus cu 4-0, revine, egalând şi apoi adjudecându-şi setul respectiv).
Urmările acestui fel de a fi ? Meciul spectaculos cu Almagro – uluitor, în care în mod obişnuit Almagro – altfel expert pe zgură – ar fi « anihilat » orice alt adversar, indiferent de priceperea acestuia , culminând cu o revenire în forţă la cel mai înalt nivel posibil, contrazicerea tuturor opiniilor "marilor specialişti", care spuneau că celebrul tenisman nu va putea juca mult timp la un nivel înalt de acum înainte, spulberarea recordului lui Ilie Năstase, ţintind acum spre cel al lui Borg (acesta deţine 6 victorii consecutive pe zgura pariziană). Vorbesc serios când spun că avem cu toţii ce învăţa de la acest mare campion - Rafael Nadal ! Şi asta pentru că atitudinea ne dictează viaţa, inclusiv felul nostru de a fi !
De fapt, Nadal a fost următorul tenisman (după Boris Becker) în grila "celor mai tineri » învingători la Roland Garros (17 ani). Cam tot pe atunci, Nadal a contribuit prin meciul său (decisiv) la victoria Spaniei în "Cupa Davis". De atunci, evenimentele au tot culminat, dar, paradoxal, ceea ce ar fi trebuit să fie apogeul în cariera unui sportiv valoros nu era decat începutul, victoriile ţinându-se lanţ. Nadal a sfidat toţi "marii specialişti" şi în 2008, devenind numărul unu mondial pentru câteva luni, deşi toţi îl vedeau mult mai bine cotat pe eternul său rival, elveţianul Federer.
Uimitor este că, deşi Nadal a pierdut Roland Garros anul trecut, lucru cel puţin ciudat pentru iubitorii tenisului - şi un eveniment trist pentru fanii săi - confruntându-se apoi cu probleme personale (sănătatea fiindu-i pusă la grea încercare, plus trauma cauzată de divorţul părinţilor săi), plus căderea pe locul 3, « specialiştii » estimând că Nadal va ajunge în cel mai optimist caz pe cea de-a patra poziţie în clasamentul ATP, Nadal însuşi declarând că « Preţ de o lună m-am simţit în afara lumii », nu doar că a avut suficientă putere să revină, ci mai mult de atât, să îşi îmbunătăţească serios stilul său de joc (spectaculos şi înainte), şi să se pregătească acum pentru câştigarea celui de-a cincilea turneu de pe zgura pariziană, pentru a redeveni numărul unu mondial. A jucat mai motivat decât oricând, cu o pasiune fantastică, aceeaşi pasiune care i-a adus porecle precum « peretele », « the clay court-machine » etc.! A spulberat vechi recorduri şi şi-a consolidat imaginea de « fenomen » - inclusiv prin capacitatea de a nu pierde nici un set, lucru reuşit până la el doar de alţi doi mari tenismeni : Ilie Năstase şi Bjorn Borg.
Este sportivul care ne-a făcut pe toţi să ne întrebăm dacă nu cumva "numărul doi" este mai bine cotat decât "numărul unu" într-un clasament sportiv. Întrebare perfect justificată, date fiind evenimentele de Duminica trecută, când Nadal îşi trecea în palmares cel de-al cincilea titlu de la Paris, în aplauzele frenetice ale publicului prezent pe arena « Phillipe Chatrier ».Acum Nadal este iar numărul 1 mondial în elita tenisului masculin. Superlativul absolut. Wimbledon, next. Pericol să piardă ? Nici vorbă. Înclin să cred că mai degrabă pentru adversarii săi ar fi mai periculos - asta dacă - prin absurd - s-ar întâmpla acest lucru !
Şi asta pentru că Nadal îşi tratează adversarii cu respect, respect împărtăşit în baza reciprocităţii («Mă bucur că te-ai întors» comenta în cel mai sincer chip Roger Federer) ; dovedeşte o atitudine echilibrată, are o putere mentală de invidiat ; de cea fizică nu mai zic ; dacă se întâmplă să fie învins este şi mai iubit de public (să fie oare acesta motivul pentru care vorbeşte mereu frumos despre adversarii săi? Înclin să cred că nu) nu se sfieşte să îşi arate adevăratele sentimente – lacrimi de bucurie i-au şiroit pe obraji Duminică.
Ştiţi ce s-a întâmplat cu mine atunci, telespectator umil? Pentru o clipă m-am simţit conectată cu voi toţi, mai ales cu aceia dintre dumneavoastră care iubesc tenisul şi care ştiu că acest sport va rămâne mereu un sport aristocratic, în care câştigă cel mai bun. Preţ de o clipă m-am simţit de parcă eu câştigasem şi victoria îmi aparţinea ! Eram incredibil de fericită, mai că simţeam lacrimi de bucurie, deşi anticipasem victoria sa încă înainte de deschiderea acestei ediţii! Nu mă aşteptasem însă la o asemenea încărcătură emoţională! Publicul aplauda emoţionat şi înduioşat în egală măsură « întoarcerea Regelui » (şi oare câte alte milioane de telespectatori savurau momentul alături de mine ?). Nadal Reloaded. Fără ghilimele. Sentimentul încercat a durat doar câteva clipe, dar aş vrea să subliniez că m-am simţit magnific. Clipe demne de consemnat în istorie. Şi asta pentru că numai un adevărat campion te poate face să simţi astfel!
P.S. Am avut ghinionul de a asculta următoarea frază : « Nadal a fost tratat de medicii străini, de aceea e refăcut » (comentatorii români, evident).
I-aş ruga respectuos pe aceştia să înţeleagă că Nadal evoluează 24/7, se adaptează 24/7, anticipează, adoptă o atitudine corespunzătoare indiferent de caz ; modest din fire ; mereu spontan şi « la înălţime », dar mai ales muncind şi adoptând mereu o atitudine fair-play, înşişi arbitrii de scaun declarând : « Este o plăcere atunci când joacă Nadal, pentru că el îşi acceptă greşelile şi ne uşurează treaba ». Despre câţi jucători de tenis vorbesc arbitrii astfel?
Mentalitatea lui Nadal este cu cel puţin 1.000.000 de niveluri peste cea a neinspiraţilor comentatori pomeniţi mai sus (primii care ar trebui să înveţe de la acest adevărat campion cum să aibă o atitudine echitabilă şi obiectivă faţă de orice jucător). Dovada? O imagine face cât o mie de cuvinte! Cea din stânga, ca să fiu cât mai precisă.
Autor: Dana Cristina Popescu
