ELEONIS: Dincolo de partitură, o călătorie a inimii condusă de Elvira Andronicescu, forța creativă din spatele operelor muzicale
Dincolo de ceea ce poți auzi, e ceea ce poți simți. De la primul sunet, conturat cu emoție de un glas suav, până la ultimul, muzica Elvirei Andronicescu ia amploarea unei opere creionate de vibrații înalte. Ceea ce este făcut cu suflet devine terapie pentru cel ce este arhitectul călătoriilor sale prin viață, iar cel ce din suflet dă mai departe, oferă un fundal sonor vieții altora și se transformă în meloterapie.
Muzica ne ghidează în fiecare clipă pașii prin viață. Primul scâncet este, pentru cei mai mulți, un strigăt, însă pentru cei ce înțeleg călătoria fascinantă în lume, este prima amprentă vibrațională pe care o aducem Pământului. Aici începe actul creator al fiecăruia dintre noi.
Materialul de față reprezintă o incursiune în lumea fascinantă a artistei Elvira Andronicescu, o tânără talentată de pe plaiurile Republicii Moldova, care dă glas firescului și pentru care muzica este dialog. Însăși fiecare conversație are muzicalitate, devine o partitură, prin dialog construim sau deconstruim, inspirăm sau risipim, tonul ales stă în alegerea noastră de a oferi un fundal înălțător fiecărei interacțiuni. Vom descoperi în cele ce urmează, nu doar versuri, ci mesaje cheie în fiecare proiect muzical, ca un far călăuzitor către redescoperirea de sine, acceptare, iubire și iertare.
Prin muzica sa atinge sufletele ascultătorilor și îi învăluie într-o cascadă de armonii, având scopul de a transforma starea de spirit a oamenilor și de a fi un ajutor în jurnalul de vindecare al fiecăruia. ELEONIS - acesta este numele sub care Elvira Andronicescu își împărtășește darurile. Numele este ca o poartă către universul muzicii sale, o lume plină de emoție, pasiune și mesaje profunde: „Fiecare notă este o fărâmă din ceea ce sunt, fiecare acord este o rază de lumină care străbate întunericul, iar fiecare interpretare este o punte către lumea noastră interioară”, spune Elvira Andronicescu.
Partituri și emoții: Cum muzica a devenit limbajul sufletului pentru Elvira Andronicescu
Pentru toți cei care visează să își urmeze pasiunea, Elvira Andronicescu este ca o poveste din paginile căreia sunt nelipsite dedicarea, perseverența și autodisciplina. Născută într-un colț pitoresc al Republicii Moldova, Elvira a simțit chemarea muzicii de la o vârstă fragedă. Încă din primii ani ai copilăriei sale, sunetele au început să contureze universul său interior, iar pasiunea sa a devenit rapid evidentă. La vârsta de doar 8 ani, Elvira Andronicescu a descoperit magia muzicii clasice și a început să exploreze tainele sunetelor cu o curiozitate ce avea să-i dicteze pașii până în prezent.
Inițial, ea s-a dedicat studiului pianului, iar în scurt timp a început să se evidențieze prin măiestria sa în stăpânirea acestui instrument. Cu fiecare notă interpretată, și-a cultivat pasiunea și și-a perfecționat abilitățile tehnice. Până la vârsta de 19 ani, Elvira și-a asumat o alegere curajoasă - să își urmeze chemarea pentru muzică.
Italia a devenit un cadru potrivit pentru dezvoltarea sa în lumea muzicii. Acolo a avut ocazia să îl întâlnească pe Leone Magiera, cunoscut ca fiind cel care i-a descoperit vocea legendarului Luciano Pavarotti. Această întâlnire a reprezentat momentul ce a amprentat cariera Elvirei, îndrumând-o către o nouă traiectorie în lumea artei muzicale.
O altă etapă semnificativă în această călătorie a fost momentul când s-a alăturat corului dirijat de Alberto Martelli, compozitor și dirijor de orchestră renumit de la Conservatorul din Parma. Sub îndrumarea sa, Elvira a continuat să-și rafineze abilitățile muzicale și să exploreze noi orizonturi în interpretare. Totodată, Ruth Ventola, pianista și soția maestrului Alberto Martelli, a avut un rol deosebit
în evoluția sa ca artist. Expertiza în domeniul instrumentului preferat de Elvira a fost doar începutul influenței sale. În calitate de ghid și mentor, Ruth Ventola a oferit îndrumare nu doar în ceea ce privește aspectele tehnice ale muzicii, ci și în înțelegerea profundă a expresiei și comunicării prin intermediul instrumentului. Colaborarea lor a transcendat simpla relație profesor-elev, evoluând într-o conexiune puternică între „mentor și discipol”.
Această perioadă de șlefuire a contribuit la definirea elocventă a identității sale muzicale. Întâlnirile cu profesioniști de calibru au susținut evoluția sa ca artist și au dat naștere unui nou capitol în povestea sa artistică.
Întoarcerea în România, mulți ani mai târziu, a marcat o altă etapă importantă din viața sa. Inspirată de învățăturile și experiențele acumulate în Italia, Elvira Andronicescu a început să exploreze compoziția, ghidată fiind de vocea interioară. Această etapă a adus cu sine o redefinire a viziunii sale asupra artei muzicale și a dat naștere unei noi direcții artistice.
ELEONIS este un proiect ca un instrument adjuvant pe drumul vindecării și o invitație la co-creație: „Frecvența muzicii ne adună cumva în funcție de frecvența noastră”.
Din pasiunea sa pentru muzică, Elvira a transformat ceea ce era considerat doar un hobby, într-o adevărată călătorie artistică. Ea ne învață că ceea ce faci cu pasiune și dedicare poate deveni o forță care te împinge spre realizarea visurilor tale, și nu doar atât, ci te transformă într-un catalizator pentru cei ce se află în căutarea, uneori tumultoasă, a notelor pentru propria partitură a vieții lor: „Frecvența muzicii ne adună cumva în funcție de frecvența noastră”, mărturisește Elvira Andronicescu. În spatele fiecărei piese, dar și fiecărui videoclip, se află ore întregi de muncă și o revărsare a creativității, dar și o hotărâre neclintită de a-și urma propriul drum. Purtată de vocea interioară, a dat glas impulsului de a compune, de la versuri, până la linia melodică, devenind astfel arhitectul proiectului ELEONIS.
De la Elvira Andronicescu învățăm că inima este busola care ne indică direcția fiecăruia și tot de acolo, din miezul creației, dăm contur visurilor noastre. Piesele sale nu sunt doar expresii artistice, ci conțin mesaje puternice de pace și iubire, care se regăsesc în piesele „Am Nevoie de Inima Mea”, „Vreau Să Fie Pace”, „Am Învățat”, „Zâmbet și Culori”.
Călătoria sa artistică, de la primele acorduri, la explorarea lumii muzicale în Italia și apoi la revenirea în România pentru a împărtăși cu ceilalți din talentul și descoperirile sale, reprezintă un exemplu de curaj și perseverență, dar și rezultatul muncii cu sinele.
Elvira Andronicescu, prin melodiile sale și povestea sa de viață, continuă să îi inspire pe cei din jur să își urmeze visurile și să-și depășească limitele autoimpuse. De la primele acorduri la pian, până la întreaga evoluție, viața sa este o mărturie a puterii pasiunii și a dorinței de a transforma idealurile în realitatea palpabilă, dar și viețile oamenilor prin amprenta sa artistică.
„Am învățat să îmi fiu alături la greu”, este parte din refrenul piesei „Am Învățat” și reprezintă, deopotrivă, o invitație, un sprijin și o lecție către cei care, în vâltoarea vieții, s-au agățat “de prea multe vorbe grele”, rătăcindu-și busola.
În proiectul ELEONIS, Elvira Andronicescu este artista ce invită ascultătorii să parcurgă, purtați de vibrațiile înalte ale notelor, pe aripile introspecției, într-o călătorie la capătul căreia se deschide cristalin și clar, înțelegerea profunzimii. ELEONIS este un proiect ca un instrument adjuvant pe drumul vindecării și o invitație la co-creație.
Elvira Andronicescu, ca artistă și călăuză a acestui proiect, deschide porți către o lume muzicală profundă și transformațională. Prin sunete și compoziții unice, ea creează punți între lumea exterioară și lumea interioară a ascultătorilor, facilitând călătoria spre descoperirea propriei lumini. ELEONIS este o invitație deschisă spre cunoașterea interioară.
Despre Elvira Andronicescu, solista și compozitoarea proiectului ELEONIS
Elvira Andronicescu, solistă și compozitoare de muzică pop, pop rock și pop dance cu influențe simfonice și cinematice, este forța creativă din spatele proiectului muzical ELEONIS. Artista notează în cariera sa apariții la Radio Vocea Românilor, la Antena Stars în cadrul emisiunilor Showbiz Report și Star Matinal, Radio România Actualități, Favorit, Național FM, dar și numeroase alte concerte. Publicații din România o descriu pe artistă ca fiind „Geniul muzical din Republica Moldova”. Omul de Radio Dan Sora a adăugat dimensiunea sa elogioasă, menționând că muzica Elvirei Andronicescu emană „mesaje care vin dinspre înălțimi".
Facebook: https://www.facebook.com/eleonis.elvira.andronicescuoficial
Instagram: https://www.instagram.com/elvira.andronicescu/
Youtube: https://www.youtube.com/@eleonis.elvira.andronicescu
În cele ce urmează vă inivtăm să îi aprofundați povestea în interviurile de mai jos:
Lifre.ro: Povestea geniului muzical din Republica Moldova care a cucerit Italia: Elvira Andronicescu a fost inspirată de mentorul lui Pavarotti și s-a întors acasă pentru a da glas mesajelor sale de pace
Matricea.ro: Elvira Andronicescu, tânăra compozitoare care își cântă muzica: „Ar fi trebuit să învăț pentru examene la facultate și eu mergeam la repetiții muzicale”
Radiovocearomânilor.com: Pacea și Lumina transmisă prin vibrația muzicii la Radio Vocea Românilor
Radio România Actualități: https://www.facebook.com/romaniaactualitati/videos/1246878159588126
Favorit: https://www.facebook.com/eleonis.elvira.andronicescuoficial/videos/480321760852971
Național FM: https://www.facebook.com/nationalfm.ro/videos/520508460135467
Autor: BoncafeStyle