„Fetele Pelican”, în premieră națională, la Teatrul Nottara

Teatrul Nottara anunță premiera oficială a spectacolului Fetele Pelican, care va avea loc joi, 6 octombrie 2022, de la ora 19.00, la Sala Horia Lovinescu.

Spectacolul, regizat de Horia Suru, pe un text al The Wardrobe Ensemble, îi reunește în distribuție pe: Crenguța Hariton, Isabela Neamțu, Sorina Ștefănescu, Alexandra Murăruș / Daria Pentelie, Victoria Cociaș, Alexandru Mike Gheorghiu, Șerban Gomoi / Rareș Andrici, Anda Caropol / Anca Bejenaru, Mihaela Subțirică, Răzvan Bănică. Scenografia este realizată de celebra artistă Doina Levintza, coregrafia îi aparține lui Sophie Duncan, artistă care a colaborat cu Cirque du Soleil și The Old Vic, muzica originală este semnată de Petre Ancuța, iar make-up design-ul este creat de cunoscutul make-up artist, Alexandru Abagiu.

The Wardrobe Ensemble este o companie de teatru, din Bristol, extrem de la modă la nivel internațional, formată din artiști tineri, care lucrează împreună și care creează texte noi, în care-și propun să vorbească deschis despre problemele societății secolului 21; texte proaspete, vii, acide și pline de umor în același timp, în care micile și marile drame ale omului modern sunt puse sub lupă și analizate; texte pe care le pun apoi în scenă într-un mod cu totul original și care le-a adus deja notorietate pe plan internațional și la festivaluri importante.

Alături de artiști asociați de la celebra companie Complicité, The Wardrobe Ensemble a produs spectacolul The Last of the Pelican Daughters, care a avut premiera la Edinburgh Fringe, în 2019. Textul creat de The Wardrobe Ensemble este pus în scenă în premieră absolută în România, la Teatrul Nottara, sub titlul Fetele Pelican.

Iubire, probleme de cuplu, infertilitate, feminism, trădări în amor, goana după moștenire, redefinirea artei în secolul 21 și, mai ales, ipocrizia care se ascunde în relațiile de familie, toate se regăsesc în Fetele Pelican. O poveste despre o familie modernă. O poveste în care lucrurile serioase sunt discutate cu un umor nebun, la un pahar de prosecco. 

„Întotdeauna facem teatru despre prezent. E foarte important să știm că vorbim azi, aici, despre asta. Când pleacă din spectacol, personajele se duc în societatea în care trăim noi, cu schimbările ei. Care îți cere să fii într-un fel anume angajat la rigorile ei. Dacă lumea se mișcă repede trebuie să te miști în ritm cu ea.

Unul dintre membrii The Wardrobe Ensemble răspundea la un moment dat la întrebarea: <<Pentru cine facem noi spectacole?>> Și răspunsul ar fi simplu: suntem europeni, suntem din clasa de mijloc, avem în familii cam aceeași plajă de vârste. Prin urmare, suntem o familie...”, spune regizorul Horia Suru.

Biletele la reprezentația oficială pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenția teatrului (bd. Magheru nr. 20, sect.1, București).


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe