Emigra-ma-ş, şi n-am cui....
Acum, eu nu ştiu cât e adevăr şi cât e laudă în chestia asta cu ”cel mai tare în… e român.” Ea reflectă pe undeva paradoxalul complex românesc de inferioritate-superioritate care, la fel ca şi legenda cu cuvântul dor, doar românii cred că e pur românesc, când de fapt se întâlneşte la mai multe naţii. La fel ca şi bancurile.
Important nu e ca românii trăitori aiurea să fie ”cei mai tari în…” pentru că asta e o abordare manelistă (vezi celebrul text al Paraziţilor din 1997, ”dar vă spun, mă simt că cel mai bun…” ). Important, în opinia mea, e ca ei să fie NORMALI odată ajunşi în lumea normală la care tânjeau, dar pe care o percepeau mai mult instinctual decât la nivel informat.
Românii, şi nu numai ei, nu emigrează, din păcate, pentru a pleca la mai bine, ci pentru A FUGI DE MAI RĂUL din ţară. După care îşi iau DigiTv şi/sau scriu pe bloguri în româneşte, gătesc în mare parte numai mâncăruri româneşti şi căută cu limba scoasă palincă şi varză murată. Chiar şi când sunt ”ce mai tari în…” din Montreal.
Cei care, pur şi simplu, pleacă la mai bine, fără să îşi taie punţile complet, nu se numesc emigranţi, ci expatriaţi. Eu sunt unul dintre ei.
Nimeni nu se adaptează niciodată total într-o ţară de adopţie.
Un emigrant rămâne intodeauna un ADOPTAT, niciodată un ADAPTAT.
(sursa: cafeina.ro; sursa foto: realitatea.net)
Autor: Abbadon
