Mi-a trebuit ceva timp să recunosc că cei mai mulţi dintre noi suntem chiar foarte norocoşi, doar că nu avem timp să ne dăm seama şi să ne bucurăm de asta.
Umblăm de colo-colo, veşnic îngânduraţi, preocupaţi adesea de probleme care nici măcar nu sunt ale noastre şi pur şi simplu uităm de noi, de cei din jurul nostru şi de lucrurile frumoase cărora nu le dăm şansa să ni se mai întâmple.
Deşi nu imediat, nu mi-a fost greu să-mi dau seama ce înseamnă libertatea, după "eliberarea" năucitoare şi necondiţionată, dintr-o „închisoare” ce - cinic - poartă un nume fermecător.
În dimineţile confuze care au urmat, în aburii cafelei de la prima oră, am realizat ce preţ are libertatea mea şi ce aromă bună are cafeaua sorbită în tihnă şi fără pic de grabă. Şi tot în tihnă, am reflectat la teme precum cea a prieteniei, onestităţii sau integrităţii, gândindu-mă că sunt sublime, dar oarecum abstracte… Şi totuşi, ştiu sigur că există, pentru că toate mi s-au întâmplat, dar parcă într-o altă viaţă.
În altă dimineaţă, când plictisită de scurgerea fără folos prin zile, mi-am îndreptat privirea spre rafturile prăfuite, înţesate cu cărţi atât de trist abandonate „într-un colţ, pe etajeră”, m-am regăsit printre Romanţă fără ecou şi Romanţa celei care pleacă, printre Sonete şi Petale de păcat şi am simţit că multe lucruri pe care le-am uitat sau ignorat mi-au fost, şi încă-mi sunt, aproape.
În altă seară, într-o incursiune plină de melancolie pe tărâmul idealurilor mele, am ascultat lucrări de Bach şi Haydn, iar vocea sublimă a unei interprete şi sonorităţile muzicii vechi cu infinita ei pietate au redeşteptat în mine atâta încântarea şi-am fost preţ de câteva ceasuri oaspete într-o lume nobilă şi fericită în care, cândva, mă simţisem acasă.
Când am plecat de la concert şi m-am plimbat pe străzile învăluite-n noapte, mi s-a părut ironic faptul că dintr-o cârciumă răsunau fragmente din melodiile vieţii mele actuale - oarecum stridente şi m-am gândit la cât de trist şi fără rost m-am irosit, cum n-am ştiut că orice zi înseamnă o nouă provocare, în care sperăm să nu mai repetăm greşeli trecute şi vrem, cu orice chip, de astă dată, să ne fie bine.
Aşa că am decis că nu mai vreau să mă ignor sau să îmi plâng de milă. Vreau să descopăr lucruri noi şi să mă bucur de libertatea mea - de a gândi, de a iubi, de a alege - de-o carte bună sau de o cafea şi de o nouă zi - mai bună sau mai rea - din viaţa mea.
