E toamnă... iar

Din existenţa-mi plină de obişnuit, aş stoarce soarele de fiecare dimineaţă şi vi l-aş dărui ca să vă încălzească şi să vă inspire.

Sau aş culege pentru voi doar frânturi de bucurie şi stropi de apă dulce. Pe care le-aş servi în stare pură, aşa cum sunt lăsate pe acest pământ. Cum sunt poveştile frumoase când se transformă din închipuiri.
 
Vara noastră se va sfârşi, când galben de tot va fi...” fredona Baniciu azi, în maşină, când butonam de zor telefonul. Şi m-a făcut să-mi arunc privirea în treacăt şi să văd că e galben, da, e plin de galben peste tot.
 
Ştiam că e început de toamnă, da' una e să ştii, şi alta e să vezi cu ochii tăi.
 
Şi nici nu am văzut bine, că m-am şi colorat în galben de toamnă, de-a lungul şi de-a latul sufletului meu.
 
Am şi acum "gust de galben" de la unele amintiri şi uneori nici nu mai îndrăznesc să închid ochii de teamă să nu îngălbenesc şi visele.

Şi mi-e că o să mi se amestece ploile, vijeliile şi căderile frunzelor printre gânduri. Că una e s-o vezi şi alta e s-o simţi! Mai ales când e toamnă galbenă-galbenă, fără niciun pic de verde.

Şi totuşi, îmi place anotimpul ăsta, mai ales la începuturile lui, când e vară la prânz şi toamnă pe seară. Când noaptea cerul e plin de nori gata să se strângă într-o ploaie, iar dimineaţa te imbujorezi de rece.
 
Da, e toamnă galbenă iar, şi mă aflu într-o ciudată conjugare a stării de bine. Pe care, cu sfială, v-aş trimite-o neîmpachetată, proaspătă şi fără aditivi.
 
Însă formele de manifestare fără celofan sunt adesea primite cu îndoială şi semne de întrebare. Într-o lume în care becul ne luminează nopţile şi ne umbreşte creşterea, lumina zilei ne modifică percepţiile, naşte îndoială sau ridică umerii.
 
Dar la mine în suflet lucrurile sunt simple... Şi unele poveşti, frumoase.


Autor: Luminita Iliescu

  1. rodica cernea
    30-11--0001 00:00

    Toamna-i stăpână pe cer şi pământ,
    clocot de-arome, de ploaie şi vânt!
    Se ofilesc florile de-atâta dor,
    plâng după vara şi triste-apoi mor!

    Toamnă zăludă, sătulă-s de vânt,
    priveşte-mă toamnă şi spune-mi, ce sunt?
    Sunt frunza ce pluteşte încet spre pământ,
    sau notă pe portativ într-un cânt?

    Sunt ramură desfrunzită într-un copac,
    am sufletul plin de lumină, sau este sărac?
    Sunt un miracol, sau vis nevisat,
    sau năluca ce-o alungi, doar c-un oftat!


Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe