O seară magică cu lordul Eric von Clapton
Vineri seară l-am văzut pe Eric Clapton live, la Bucureşti. Un concert pe care nu-l voi uita prea curând. Deşi trecuţi de 60 de ani, Eric Clapton, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi cămaşă şi Steve Winwood, ceva mai dichisit, au făcut fericiţi câteva mii de români.
În ovaţiile publicului, cei doi englezi şi-aiu luat în primire chitarele şi, după primele acorduri, aproape tot stadionul a înţeles că au în faţă doi artişti cum rar ţi-e dat să vezi într-o viaţă. Aceşti prieteni vechi au jonglat cu acordurile şi cu pulsul spectatorilor, schimbând instrumentele de la o piesă la alta, completându-se minunat, părând că se joacă, dar într-un fel meşteşugit, precis şi fascinant.
Au cântat piese aşteptate de toţi, dar au avut şi alegeri surprinzătoare, precum şi piesele "Voodoo Chile" şi "Georgia on My Mind", omagii aduse inagalabililor Hendrix şi Charles.
Publicul a fost şi el la înălţime şi a cântat cu Eric hiturile "Layla" şi "How Long", în versiune acustică, "After Midnight" sau "Crossroads".
După "În the presence of the Lord", publicul a început să ceară mai mult, şi mai mult, dorinţa publicului a fost ascultată şi acesta a primit un solo de chitară prelungit de nu-ţi venea a crede că Eric poate să scoată astfel de sunete fără să-şi mişte prea mult mâna, la care s-a adăugat muzica pianului parcă mângâiat de Winwood.
Publicul a cerut insitent, din tribună, "Layla" şi "Cocaine", sperând în bunăvoinţa artiştilor. Şi chiar dacă cei doi nu au prea interacţionat cu publicul, le-au primit şi au aplaudat frenetic. Zeci de mii de oameni au cântat alături de ei Layla, you got on my knees/ Layla, I'm begging darlin' please".
Eric Clapton a oferit publicului cele mai demenţiale sunete din chitară, iar finalul nu a venit până când Clapton nu a demonstrat publicului că l-a auzit şi că îi pasă de el: a cântat "Cocaine".
Cei doi au avut una dintre cele mai frumoase audienţe, de la tineri lungiţi pe iarbă, aşteptând să primească o seară excepţională de blues rock, la oamenii de vârsta a treia aranjaţi şi dichisiţi. Însă indiferent de vârstă şi de gusturi, publicul a devenit o entitate cu aceleaşi afinităţi atunci când Clapton şi Winwood au început să cânte. Iar mulţimea de pe stadion a înţeles de ce oamenii aceia de pe scenă sunt atât de mari.
"I have finally found a place to live in the presence of the Lord", au cântat Clapton şi Winwood, iar cei peste 10.000 de oameni s-au aflat, vineri seară, în prezenţa protecţiei divine dar şi a protectorului blues-rock-ului, „lordul von Clapton”.
Şi aşa cum au încheiat şi ei la bis, "using the song, they can't stop me", aceşti nobili ai muzicii ne-au arătat că într-adevăr nu pot fi opriţi; indiferent de vârstă, pe scenă, sunt nişte tinerei care încă revoluţionează – oare până unde, arta sunetelor şi mânuirea instrumentelor.
(sursa foto: mediafax.ro)
Autor: Luminita Iliescu
