Perfect day, perfect love

Nu am crezut niciodată în perfecţiune şi asta nu pentru că sunt adepta ideii că nimic nu este perfect, ci pentru că experienţele din trecut m-au făcut să mă îndoiesc mereu de ea.

Privind în urmă, m-aş număra printre persoanele care ar putea scrie mai degrabă despre imperfecţiunea iubirii sau mai bine zis a relaţiilor pe care iubirea le transformă în cele mai nebănuite moduri.

Se întâmplă însă, uneori, ca în momentele cele mai puţin aşteptate, credinţele să ne fie zdruncinate de trăiri spontane, care ne fac să percepem întregul univers altfel…

O zi banală ca oricare alta mi-a revelat recent minunea că perfecţiunea poate totuşi exista, în formele ei relative, uneori extrem de simple.

Într-una dintre duminici, pentru prima dată după mult timp, eu şi iubitul meu ne-am trezit amândoi cu o dorinţă acută de a renunţa la tot ceea ce era deja planificat. Am lenevit mult, alintaţi de aburii cafelei matinale, şoptindu-ne cuvinte pe care, în ultima vreme, le-am rostit prea rar.

De obicei, duminicile noastre sunt împărţite între pregătiri pentru o nouă săptămână, obligaţii sau curse infernale prin supermarket.

Din cauza asta, probabil, îmi displac mai ales după-amiezile de duminică, la fel şi sentimentul acela că facem totul pe fugă şi că începe o altă săptămână agitată, în care vânezi în permanenţă un moment de respiro sau unul în care să te laşi dus de val…

Am trăit însă, o zi aproape perfectă, ne-am petrecut-o împreună, fără să facem mare lucru, dar şi fără să ne supunem rutinei duminicale care ne intrase în reflex de la o vreme. Nu am făcut ceva special. Şi totuşi, spre seară, cufundată în cada cu spumă aurie, m-am gândit pentru prima dată că iubirea are forme în care poate fi perfectă.

Povestea noastră de iubire îşi urmează cursul firesc şi, fără să îmi dau seama, am ajuns într-un punct în care, dacă aş privi înapoi, mi-ar fi aproape imposibil să concep totul altfel.

Nu pot spune că în trecut nu am mai avut clipe în care am recunoscut sau mi s-a părut că trăiesc iubirea perfectă. Însă, perfecţiunea, în puţinele momente în care am crezut că există, s-a transformat rapid într-o monotonie cu urmări dezastruoase.

De data aceasta însă, monotonia parcă nu există. Sau, poate că o simt ca pe un lucru firesc pe care duminici banale, cu simple ieşiri din cotidian, o fac imperceptibilă.

Nu ştiu dacă există relaţie perfectă… Oamenii sunt prea obsedaţi de perfecţiune în alte domenii ca să mai aibă timp de ea şi în iubire. Dar dacă există măcar o formă de iubire perfectă, atunci ştiu că ea mi se întâmplă şi nu vreau să o pierd printre nenumăratele imperfecţiuni ale vieţii.

Autor: Luminita Iliescu

iris

30-11--0001 00:00

relatia perfecta nu exista. poate la inceput sa ni se para perfecta...odata cu trecerea zilelor gasim mici care , mai apoi, devin mari defecte. relatia perfecta nu este..dar ziua perfecta DA !!! mai ales cand dai dracu' tot ce ai planificat si-ti dai drumul dorintelor inimii: ea stie intotdeauna ce e cel mai bine pt noi toti! daca am asculta-o, lumea ar fi mult mai buna. sunt prea optimist???? o zi perfecta sa ai!!!

Adauga comentariu

Blogurile BonCafe

Luminita Iliescu