Unde poate duce dreptul la liberă exprimare
În ultima vreme, atât internetul cât și mass-media sunt invadate de așa-zise știri aflate în căutarea „senzaționalului”. OTV a devenit cumva, dintr-o televiziune luată inițial peste picior de cei cu IQ mediu și ridicat, un simbol al noului mod ideal al prezentării știrilor, o paradigmă, dacă vreți, în prezentarea noutăților, un model. Cuvântul „senzațional” este folosit mult prea des și într-un fel mult prea aiurea ca să mai însemne ceva, pierzându-și adevărata sa semnificație.
Cum de s-a ajuns la acest lucru ? Înainte să dau cu bâta în incultura pe care o intuiesc prezentă în capul majorității (proști da` mulți!), să trecem în revistă câteva aspecte. Dacă își găsesc ecoul, foarte bine, dacă nu, măcar am încercat să le semnalez. Poate câțiva dintre dumneavoastră se vor fi trezit la realitate, și mi-e de-ajuns, zău așa!
Există drepturi care îngrădesc, paradoxal, tocmai prin prisma existenței lor, evoluția societății, cât și progresul acesteia. Uneori oamenii sunt de vină, pentru că le înțeleg greșit, și ca atare acționează complet aiurea; alteori tentația în sine e prea mare ca să-i faci față.
„Je ne suis pas Charlie” - pentru simplul motiv că nu îmi place să îmi bat joc de credința altora, de mentalitatea lor, să îi insult – și mai și fiu conștientă de asta - mai ales dacă știu din start că e una diferită. Sunt situații care cer prudență. Și ce dacă sunt arabi sau musulmani? Ei nu merită respect? Care „terorism”?! A fost o bătaie de joc repetată din partea editurii respective timp de câțiva ani, în care s-au primit nenumărate avertismente. Oare câți din românii care s-au repezit să cadă pradă efectului de turmă „Je suis Charlie” știu că ăla își bătea joc și ironiza cu aceeași aciditate, în 2012, chiar România noastră dragă? Avea chiar și un banc: „După ce recunoști un hoț de buzunare?
– După faptul ca e român!” Ei bine, dacă tot s-a întors roata, teroristul poate fi acum recunoscut ca fiind „francez”! Sau , vorba bancului:
„Prima zi de școală la Paris.
Ahmed El Kabul!
Kadir Sel Ohlmi!
Mohammed Endarha!
Mustafa El Ekzeri!
Prezent!
Ala In Ben Oit!
Liniște deplină. Învățătoarea, iritată, mai strigă numele de două ori. Un băiețel timid îngaimă:
- Doamna învățătoare, cred ca e vorba de mine, doar că pe mine mă cheamă Alain Benoit!”
Dreptul la libera exprimare implică automat și obligații. Libertatea implică nu doar drepturi, ci și obligații. Trebuie să fii răspunzător, să ai simțul măsurii.
Când sunt greșit înțelese, democrația și dreptul la libera exprimare fac ravagii.
Măcar de-ar fi fost vorba doar de acest context! Dar, cum spuneam mai sus, tentația e prea mare, și sunt tot mai mulți cei care în ultima vreme sar gardul cu poarta deschisă.
Ghanezul Kwadjo Peter este unul din acești oameni.
***
Despre Megastar – cea mai mare vedetă contemporană - un om aflat cu cel puțin 20 de ani înaintea vremurilor sale, un veritabil geniu muzical, mi-a fost dat să aud de-a lungul anilor multe răutăți, de-am ajuns să mă obișnuiesc cu ele. Evident că atunci când ai talent, voce, suflet, charismă și mai arăți și spectaculos (chiar dacă suferi de vitiligo), dispunând în paralel de o avere imensă și de un suflet a cărui bunătate e direct proproțională cu măsura averii ești invidiat de mediocri, de tot felul de nătărăi, imbecili și de prostovani. Fără aceștia din urmă probabil că nu am fi sesizat geniul lui MJ. Nu poți avea bine fără rău, nu?
Ca să rezum: Am întâlnit oameni care îmi tot spuneau – de parcă ar fi vrut să mă convingă să gândesc ca ei – că Megastarul „a fost pedofil”. Desigur că nu s-au obosit să-i asculte melodiile, ba încă unii nu vorbeau nici măcar limba engleză!, desigur că habar nu aveau cât de mult se implica MJ în acte caritabile și cât de mult dona; bineînțeles că habar nu aveau că și-ar fi dorit să adopte un copil chiar din România atunci când ne-a onorat prima dată cu prezența sa aici, plasându-ne în sfârșit pe harta lumii, căci străinii nu aveau habar unde se afla România pe hartă la începutul anilor `90 ! Și lista de „desigur” ar putea continua la infinit.
Acei oameni proști, răutăcioși și mediocri nu știau nimic despre talentul lui Michael Jackson și cât de important era (și este în continuare) pentru Terra. Știau doar că „s-a făcut alb” și că, vezi doamne, „e pedofil”. (Îmi cer scuze Megastarului că trebuie sa scriu prostia asta, sper să mă ierte). Mie-mi miroase a invidie si frustrare, dvs nu?
Înainte să considerați că sunt prea pornită pe subiectul cu pricina: Mărturisesc că nu am fost un fan prea înflăcărat, ci mai degrabă unul ponderat. Când însă, din motive situate în spatele interesului financiar (a se citi „jecmănirii”) l-au acuzat de pedofilie, mi-a fost cât se poate de clar că Megastarul e nevinovat. Un suflet de copil nu poate face rău altui copil dintr-o perspectivă adultă. Peste ani de zile, o casetă prezentată la TV avea să-mi confirme bănuiala și să dovedească net că totul a fost doar un complot.
După dispariția lui MJ, survenită tragic în 2009, era de așteptat să se repete „paradoxul Diana”. MJ devenise la fel de valoros mort, poate chiar mai mult decât atunci când trăia. Conspirațiile și fanteziile au început să circule amețitor din toate direcțiile, depășind de câteva ori viteza luminii; ziarele s-au umplut de tot felul de ipoteze; cum era de așteptat, au început să apară și aberațiile.
Trăind într-un sistem prost înțeles – democrația – și exercitându-și un drept iarăși prost înțeles – dreptul la libera exprimare – unii ziariști au creat titluri și conținuturi de articole care ar transforma OTV într-un post respectabil, echivalentul unui CNN. La urma urmei, ei doar o căutau pe Elodia, pe femeia dispăruta, nu?!
Și din nefericire, ajunsese să ni se pară amuzant. Paradoxal sau nu, aici exista totuși o măsură de precauție, o limită, o oarece prudență. Lucru ce nu poate fi în nici un caz afirmat vis-a-vis de „Charlie” sau de aberațiile post - trezire din „moarte clinică” ale fotbalistului ghanez, care mă duc cu gândul la un desen animat. Se trezește, primește în cap o bâtă, ajunge în comă iar și își revine. Vedeți două „învieri” aici?! Mai degrabă o bâtă și un „zdrang!” gen desen animat. Plus noroc chior.
***
Ioan Paul al II-lea este de departe cel mai iubit Papă din istorie. Nu cred că mai are rost să înșir aici tot ce a făcut el bun pentru omenire în cei peste 25 ani ai săi de pontificat. E în firea umană a uita, așa că vă reamintesc eu imediat ce undă de șoc a parcurs omenirea când parintele ei spiritual a plecat într-o altă dimensiune. Televiziunile noastre (inclusiv Realitatea și Antena 3) subtitrau „Cel mai iubit dintre pământeni”. Se rugau pentru el și chinezii! De fapt, o lume întreagă. S-au prezentat atunci imagini din toată lumea, granițele dispăruseră subit. Nu mai contau rasa, culoarea pielii, distanța, religia.
„Santo subito!” strigau miile de oameni prezenți în piața San Pietro (și milioanele de pelerini veniți să-i aducă un ultim omagiu doreau precis același lucru). Pentru mine, el era de mult sfânt, unul pe care am avut imensul privilegiu să-l văd în viață.
***
Există oameni speciali, care reușesc să ne facă pentru o vreme să uităm de diferențele dintre noi, cum ar fi: culoarea pielii, religie, statutul social, granițe, razboaie, mentalitate, lăcomie, pe scurt: de tot ce poate fi rău în firea omenească, de toate îngrădirile posibile. Există oameni cu adevărat integri, cu adevărat prețioși pentru societate, care în cele mai grele clipe ne pot reda speranța prin simplul fapt că se află printre noi. Oameni care ne iubesc cu adevărat! oameni care chiar au făcut diferența! Acești oameni nu mor de fapt niciodată, ei continuând să trăiască veșnic în sufletele noastre prin ceea ce au creat și lăsat în urmă: speranță și exemple pozitive, inspirație creatoare, artă pură. Megastarul și cel mai iubit Papă din istorie se încadrează cu siguranță în această categorie, amândoi având o capacitate maximă de a iubi și de a dărui tuturor, dar mai ales de a prețui și de a înțelege viața la adevărata ei valoare!
Moștenirile spirituale (și nu numai) lăsate de ei nouă reunesc oamenii într-o imensă familie de 7 miliarde membri.
P.S.
Și noi cum îi răsplătim?! Vizualizându-i în „iad”!? Să-ți fie rușine, Kwadjo Peter! De obicei nu judec oamenii pe care nu-i cunosc, dar pe tine da! Am chef să mă exprim liber, așa că mai bine închei articolul. Hai pa, și la cât mai puține kk-turi pe Facebook tuturor celor care gândiți ca mine!
Autor: Cristina Popescu
