Avon își reafirmă angajamentul față de sustenabilitate și responsabilitate socială

Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își prezintă Raportul de Responsabilitate Socială pentru anul 2023 și subliniază angajamentele în domeniul sustenabilității și impactului social. Astfel, compania continuă să demonstreze că frumusețea poate fi realizată în armonie cu mediul și societatea.

Frumusețe cu grijă pentru animale

În 2023, Cruelty Free International a validat, prin certificarea Leaping Bunny, că niciunul dintre ingredientele utilizate parfumurile și gamele Avon Care, Anew și Make-up nu a fost testat pe animale.

Prin extensie, Avon își monitorizează proactiv furnizorii pentru a asigura respectarea acestor standarde stricte, iar sistemul de monitorizare este auditat independent.

Până la mijlocul anului 2024, compania intenționează să obțină certificarea Leaping Bunny pentru toate categoriile de produse, reafirmând astfel angajamentul său față de bunăstarea animalelor și standardele etice de înaltă calitate.

Inovații în ambalare

Compania și alege ingrediente și tehnologii care au un impact redus asupra mediului, de aceea pe parcursul anului, echipa globală Avon a introdus peste 170 de inovații în ambalare, reducând utilizarea plasticului cu 3% față de 2022.

De exemplu, ambalajele pentru gelul de duș și șampon Full Speed Electric au fost schimbate cu sticle din polietilen tereftalat 100% reciclat (rPET), reducând emisiile de carbon cu 40%. S-au început și testele pentru utilizarea bioplasticului, care folosește carbonul din aer.

În medie, în 2023 s-a folosit cu 21,6% mai puțin plastic în ambalajele produselor Beauty+, iar ambalajele pentru bijuterii au fost schimbate în plicuri de cadou reciclabile și certificate FSC și cutii de protecție.

În prezent, 80,3% dintre ambalajele sunt reutilizabile, reciclabile sau compostabile, iar până în 2030, toate ambalajele vor îndeplini aceste criterii.

Inovații de formulă

Grija pentru mediu este oglindită și de produsele din portofoliu. De exemplu, uleiul din parfumul Today Tomorrow Always Everlasting este biodegradabil în proporție de 73,5%, iar formulele produselor sunt din ce în ce mai biodegradabile, atingând un procent de 90,9% în 2023.

Compania folosește tehnologii ecologice pentru captarea mirosurilor, cum ar fi în parfumul Far Away Beyond the Moon, care utilizează ulei de lemn de santal reciclat fără a afecta culturile.

Planul de decarbonizare

Compania și-a redus și emisiile de carbon din domeniile 1 și 2, adică cele cauzate direct de afacere și de utilizarea energiei, cu 35% față de nivelul din 2020. În 2023, Avon a lansat Codul de Conduită Natura & Co, care reunește politicile și procedurile lor într-un mod ușor de utilizat, și evidențiază responsabilitățile individuale ale angajaților pentru atingerea celor mai înalte standarde.

De asemenea, Programul Global de Confidențialitate Natura & Co include o gestionare optimă a datelor pentru a reduce la minimum amprenta lor digitală și emisiile de carbon aferente.

Acțiunile împotriva violenței bazate pe gen

Avon a donat 91 milioane de dolari organizațiilor de caritate dedicate combaterii violenței împotriva femeilor și fetelor, ajutând peste 15 milioane de persoane afectate de abuz la nivel mondial.

Totodată, 2,3 milioane de femei din 70 de țări au primit un acces mai bun la serviciile, protecția și justiția de care au nevoie, prin parteneriatul internațional între Avon și Vital Voices.

Potrivit statisticilor făcute publice de Poliția Română, în 2023, cazurile de violență domestică au crescut cu 4,8% față de anul anterior. În acest context, prin programele dezvoltate de Avon în România, peste 500 de femei au beneficiat de consiliere și suport, iar peste 1000 de adolescenți au fost educați despre semnele abuzului în relații, prin proiectul „In a Relationship".

Campania pentru prevenția cancerului la sân

România încă se află în topul țărilor unde mortalitatea din cauza cancerului la sân este cea mai ridicată, cu toate că este un diagnostic vindecabil în proporție de 94% dacă este depistat la timp.

Astfel, în 2023, Avon a venit în sprijinul a peste 2500 de românce care au beneficiat de ecografii mamare gratuite prin caravana socială Cancel Cancer, care a parcurs 16 orașe, dar și prin alte acțiuni dedicate Campaniei pentru Sănătatea Sânilor.

Așa cum și-a propus în 2023, compania a reușit ca 50% dintre funcțiile de conducere superioară să fie ocupate de către femei, a redus intensitatea consumului de apă cu 0,5% an de an și intensitatea deșeurilor cu 1% an de an.

Avon rămâne un membru activ în comunitate și își propune să reducă emisiile de carbon cu 42% până în 2030, să folosească ambalaje 100% reutilizabile, reciclabile sau compostabile și să obțină certificarea Cruelty Free pentru toate categoriile de produse.

De asemenea, compania menține donațiile pentru cauze esențiale, cum ar fi lupta împotriva cancerului la sân și violența bazată pe gen, și continuă să sprijine anual femeile și adolescentele prin programe și parteneriate cu ONG-uri.

Raportul întreg poate fi consultat pe https://www.avon.ro/mediaMarket-ro/10145/raport-responsabilitate-corporativa-2023


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe