În primele 4 luni, campania Philips „Plantăm împreună” a înregistrat peste 6000 de comenzi, depășind 75% din obiectivul setat

Philips România, alături de Asociația Viitor Plus, continuă campania prin care plantează un copac, pentru fiecare comandă de peste 250 de lei, efectuată pe www.philips.ro. În primele 4 luni de la start, obiectivul setat a fost atins într-o proporție de peste 75%, cu un număr de peste 6000 de comenzi înregistrate. Programul „Plantăm împreună” se desfășoară până pe 30 septembrie 2022 și Philips se așteaptă să contribuie la împădurirea cu aproximativ 8.000 de copaci, a unei suprafețe de peste 1.5 hectare, din sudul României.

Unul dintre obiectivele principale Philips, este ca până în 2025 să ne asigurăm că ne folosim puterea inovatoare pe care o deținem pentru a crește calitatea vieții și bunăstarea oamenilor din comunitățile în care acționăm. Prin campania „Plantăm Împreună” ne-am implicat, cu sprijinul consumatorilor și partenerilor noștri, în creșterea gradului de împădurire a zonei de sud a țării, un demers care va aduce beneficii comunității și mediului pe termen mediu și lung. Ne bucurăm pentru răspunsul pozitiv pe care l-am primit din partea consumatorilor și îi asigurăm că ne aflăm doar la începutul unei serii de programe ce vor avea în prim plan sustenabilitatea și acțiuni de creștere a responsabilității sociale. Inovația, responsabilitatea față de planetă și societate sunt parte din ADN-ul Philips, iar când aceste elemente lucrează împreună, apar cele mai bune rezultate!”.  a spus Daciana Tulpan, Lider al Diviziei dedicate Îngrijirii Personale, Philips.

„Suntem mândri pentru rezultatele bune obținute, în doar patru luni de la startul campanei. Aceste rezultate confirmă deschiderea și dorința de implicare a comunității Philips în astfel de inițiative și suntem siguri că împreună vom atinge obiectivul setat pentru acest an, acela de a planta 8000 de copaci în județul Dolj. Putem spune că, în medie, un copac absoarbe 22 de kilograme CO2/ an și filtrează 100 de kilogramede praf/ an. Astfel, cei peste 6000 de copaci rezultați din primele luni ale campaniei vor absorbi peste 134 tone de CO2/an și vor filtra peste 612 tone de praf/ an. Copac, cu copac, cifrele se adună iar atunci când societatea civilă și companiile conlucrează, putem să atingem obiective îndrăznețe, care să ne aducă mai aproape de un viitor cu multe semne de plus.”, a declarat Teia Ciulacu, fondator și președinte al Asociației Viitor Plus.

Copacii vor fi plantați în toamna acestui an în zona de sud a țării, în comuna Apele Vii, din județul Dolj, pe un teren aflat în curs de deșertificare. În anii următori plantării se vor realiza lucrări de îngrijire, pentru o perioadă între trei și șapte ani, până când pădurea va atinge stadiul matur. Pădurea creată în beneficiul comunității locale va sprijini reglarea climatului, va contribui la diminuarea poluării și la creșterea rezilienței zonei în fața evenimentelor meteo extreme.

Conform specialiștilor în pedologi, anual, peste 1000 de hectare de teren fertil din sudul României se transformă în nisip din cauza impactului antropic negativ asupra mediului și climei. Împădurirea terenului reprezintă o măsură naturală și de durată pentru combaterea deșertificării și eroziunii întrucât arborii au capacitatea de a inversa degradarea solului, și astfel, pot transforma un sol nisipos și lipsit de fertilitate într-unul sănătos și biodivers.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

O vară mai răcoroasă cu noile rețete Lavazza coffeetails

Vara e mai frumoasă petrecută alături de prieteni sau familie, la marginea unei piscine sau în natură. Fie că organizezi un cocktail ca să te bucuri de vremea frumoasă, un grătar în curte cu vecin... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Vacanțele mele în Elveția Franconă / My holidays in Franconian Switzerland

(the English version is available just after the Romanian one and is to be continued on the post regarding: "Those people" novel making off)

Era pr... Citeste tot