9 manichiuri pe care le poți purta în orice sezon
Oricât de mult ți-ar plăcea să afișezi de fiecare dată o manichiură perfectă sau creativă, cu siguranță ți s-a întâmplat să rămâi fără inspirație atunci când ajungi în salon. Îți propunem să ieși din zona de confort și să experimentezi câteva manichiuri pe care le poți purta în orice sezon. Vestea bună este că manichiura french nu se va demoda prea curând, motiv pentru care vine cu un touch actual, ba mai mult, poate fi adoptat pe orice formă a unghiei, nu doar pe unghiile pătrate.
”Dacă vrei să mergi la sigur cu o culoare simplă, optează pentru albastru. Atât influencerii, cât și designerii din întreaga lume spun că albastrul este culoarea care va face furori în următoarea perioadă”, ne spune Mari Luca, OPI Trainer.
Design Grafic
Probabil ai văzut multe manichiuri cu deisgn grafic. De ce să nu încerci și tu? Optează pentru fețe zâmbitoare, ochi fioroși, extratereștii, inimioare sau chiar modele proprii. Se potrivesc excelent atât pe culori neutre, cât și pe nuanțe vibrante.
Manichiură rusească
Manichiura rusească este foarte detaliată, în care cuticula este cea răsfățată pentru a se potrivi excelent cu manichiura gel.
Manichiură french cu un twist
Manichiura french este o manichiură clasică, dar nu este nimic greșit să ieși din zona tradițională. Poți opta pentru aplicații, desene pe unghie sau chiar câteva modele ieșite în relief.
Nuanțe de albastru
Albastru este excelent pentru orice sezon și, fie că optezi pentru albastru electric sau cobalt în zilele de vară și albastru intens în sezonul rece, nu ai cum să dai greș.
Accente metalice
Accentele metalice sunt subtile în manichiurile simple. Păstrează feminitatea și pot fi ușor integrate cu ajutorul sclipiciului sau foliilor de transfer.
Unghii ombre
Acest efect oferă dimensiune manichiurii tale. Ideal este să mergi pe nuanțe naturale, fără să te complici prea mult.
Manichiuri portocalii
Nuanțele orange sunt extrem de ușor de incorporat într-o manichiură, de la tonurile calde, soft și pastelate, la cele aprinse. Dacă vrei o pată de culoare, atunci orange e noul negru!
Mix de manichiuri
Nu ezita să combini trendurile între ele. Ai cinci degete la o mână, ceea ce reprezintă o reală provocare pentru doza ta de creativitate.
Vibe de vacanță
Mulți dintre noi am rămas cu gândul la vacanță, planuri de călătorit, dar asta nu înseamnă că nu putem avea un element care să ne definească manichiura și care să te inspire pentru viitoarea vacanță.
Autor: BoncafeStyle