Hot Lips
Buzele vorbesc, sezonul acesta, despre o senzualitate studiată, perfect conturată, de la fucsia şi corai până la roşu închis, burgund şi chiar violet.
După o perioadă îndelungată de supremaţie a glossului, buzele au primit, încă de anul trecut, permisiunea să iasă în evidenţă.
Începuturile acestei renaşteri se regăsesc încă din iarna lui 2007, odată cu întoarcerea la modelul senzualităţii fără limite inspirat de Marilyn Monroe.

Principiul în baza căruia se petrece toată această feerie de culoare este cel al contrastului cu puritatea imprimată restului feţei, adică ten de porţelan şi machiajul ochilor care va rămâne obligatoriu unul nude.
Machiajul natural al ochilor a fost preferat, fiind o propunere necesară pentru a reliefa, de fapt, produsul vedetă: rujul roşu, cel mai feminin şi mai atrăgător dintre rujurile de buze ale tuturor timpurilor.
Asociate cu seducţia zâmbetului, buzele sunt adevăratele vedete ale chipului feminin, motiv pentru care femeile, pentru a-şi spori farmecul au acordat dintotdeauna o atenţie deosebita fardării lor.
În cazul rujurilor mai pretenţioase, în culori închise sau tari, trasarea corectă a conturului buzelor este esenţială pentru reuşita machiajului.
Aplicarea rujului se realizează cel mai bine cu o pensulă, în interiorul conturului trasat anterior cu ajutorul creionului de contur.
Pentru o rezistenţă crescută a rujului pe buze, se recomandă, înainte de contur, aplicarea unui strat fin de fond de ten fixat cu pudră.

1. Christina Aguilera
2. Liv Tyler
3. Eva Longoria
2. Liv Tyler
3. Eva Longoria
4. Gwen Stefani
5. Dita Von Teese
6. Cameron Diaz
5. Dita Von Teese
6. Cameron Diaz
(surse: people.com, kissandmakeup.com, allure.com, sephora.com)
Autor: Elya