Bronz frumos şi sănătos


Întocmai cum ştii că e indicat, nu îndrăzneşti să pui piciorul pe nisipul plajei, fără să fi aplicat înainte creme de protecţie solară.
 
Însă un bronz sănătos nu înseamnă doar simpla aplicare a unor creme, este recomandat să ne ajutam pielea să se comporte exemplar în faţa soarelui, atât din exterior în interior, dar foarte important, şi din interior spre exterior.
 
Mai exact, avem nevoie de protecţie exterioară, prin loţiunile aplicate înainte şi după plajă, dar şi de protecţie interioară prin consumul de alimente care conţin antioxidanţi - kiwi, citrice, cireşele acerola, măceşe, ardei - sau prin administrarea suplimentelor alimentare.
 
Antioxidanţii reprezintă protecţia naturală a organismului împotriva acţiunii negative a radicalilor liberi. Radicalii liberi ne îmbătrânesc pielea înainte de vreme şi sunt produşi de radiaţiile la care ne expunem, inclusiv radiaţiile solare, dar si de propriul organism.
 
Carotenoidele sunt prezente în produsele vegetale portocalii şi roşii. Acestea sunt fitonutrienţi liposolubili, utilizaţi iniţial pe post de coloranţi şi cunoscuţi în prezent ca nutrienţi, precursori ai vitaminei A şi a antioxidanţilor.
Carotenoidele facilitează comunicarea celulară, luptă împotriva radicalilor liberi, se transformă în vitamina A atunci când este necesar (în special beta-carotenul) şi îmbunătăţesc vederea.
 
Vitamina C este probabil cel mai cunoscut nutrient esenţial din grupul vitaminelor. Este un antioxidant important care ajută în lupta împotriva radicalilor liberi, dar şi o vitamină multifuncţională. Proprietăţile antioxidante ale vitaminei C ajută la eliminarea radicalilor liberi, contribuind la menţinerea sănătăţii pielii, a ţesutului conectiv al pielii, muşchilor şi organelor. 
 
În acest sens, NUTRILITE recomandă:
 
NUTRILITE Multicaroten - 90 Capsule - 127,40 RON
 
Multicaroten NUTRILITE este un supliment alimentar antioxidant care conţine un amestec de carotenoizi din surse naturale. Aceste capsule conţin un complex carotenoid din trei surse naturale: alge dunaliella salina, ulei de palmier şi tagetes erecta.
 
Proprietăţi:
  • Asigură protecţie antioxidantă, datorită conţinutului de carotenoizi
  • Asigură carotenoizi similari amestecului care se găseşte natural în fructe şi legume
  • Asigură o sursă de vitamina A
  • Favorizează procesul de bronzare
  • Destinată celor cărora sunt interesaţi să sporească protecţia antioxidantă împotriva efectelor negative ale radicalilor liberi, de exemplu persoane stresate, care consumă alcool, sunt expuse razelor UVA sau care locuiesc în zone cu un nivel mare de poluare.
  • Fără adaos de coloranţi sau conservanţi artificiali. 

  • Mod de întrebuinţare
    :
    Una până la trei capsule pe zi. Preferabil în timpul mesei.
     
     
    NUTRILITE ACEROLA C - 100 tablete - 87,10 RON
    NUTRILITE ACEROLA C - 30 tablete - 33,80 RON
     
    Acerola C este un supliment alimentar cu vitamina C extrasă din concentrat de cireşe Acerola. Cireşele Acerola, fruct originar din Caraibe, au una dintre cele mai mari concentraţii cunoscute de vitamina C. Acerola C conţine pulpă şi coajă de citrice, care asigură complexele din extracte de citrice găsite în natură alături de vitamina C.
     
    Proprietăţi:
  • Conţine concentratul exclusiv NUTRILITE de cireşe Acerola
  • Conţine concentrate de pulpă şi coajă de citrice
  • Asigură vitamina C, obţinută din una din cele mai bogate surse naturale cunoscute
  • Asigură protecţie antioxidantă datorită vitaminei C
  • 1 tabletă asigură 30 mg de vitamina C
  • 26 % din fiecare tabletă este concentrat NUTRILITE de cireşe Acerola
  • Extract de multiflavonoide din citrice
  • Înveliş NUTRILOCK™
  • Fără coloranţi, arome sau conservanţi artificiali

  • Mod de întrebuinţare:
    Una sau două tablete pe zi. Copii intre 2-4 ani 1 tableta pe zi; peste 4 ani 2 tablete/zi.

    Pentru protecţia exterioară, PETER ISLAND recomandă:

    Această gamă cuprinde:

    Loţiune de plajă SFF 15 Peter Island - 250 ml - 98,80 RON
    Loţiune de plajă SPF 30 Peter Island - 250 ml - 110,50 RON
     
    Aceste două loţiuni de plajă asigură protecţie medie şi, respectiv ridicată împotriva acţiunii negative a razelor UVA şi UVB, atât pentru faţă cât şi pentru corp.
     
    Proprietăţi:

  • SFP 15: pentru un ten mai deschis, la prima expunere la soare
  • SPF 30: potrivită pentru cei cu un ten foarte deschis sau pentru cei care doresc protecţie solară sporită
  • Protecţie pentru întreg corpul într-o singură formulă – ideală atât pentru faţă cât şi pentru corp
  • Hidratează epiderma
  • Potrivită pentru pielea sensibilă
  • Non-comedogenica, nu va astupa porii
  • Rezistenta la apa si eficienta in timpul inotului.
  • Ingrediente:

    - Conţine vitamina E, care contribuie la protecţia împotriva efectelor negative ale radicalilor liberi, principala cauză a apariţiei semnelor îmbătrânirii premature

    - Conţine vitaminele A si C si Aloe Vera

      
    Loţiune după plajă Peter Island - 250 ml - 57,20 RON
     
    O formula delicată, non-grasă, care catifelează şi revigorează pielea.
     
    Proprietăţi:

    - O singură formulă pentru întreg corpul – ideală pentru întreaga familie; poate fi utilizată atât pe faţă, cât şi pe corp.

    -  Previne exfolierea şi menţine aspectul proaspăt al bronzului

     Ingrediente:

    - Conţine vitamina E, care contribuie la protecţia împotriva efectelor negative ale radicalilor liberi, principala cauză a apariţiei semnelor îmbătrânirii premature

    - Îmbogăţită cu Aloe Vera, care hidratează epiderma

    - Conţine vitaminele A, B, şi C, unt de cacao, unt şi ulei de cocos.


    Autor: L.I.



    Adauga comentariu

    Numele tau:

    Comentariul tau:


    Security Code:



    Blogurile BonCafe

    Isteria dietelor

    Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

    I'm good or not!?

    Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

    Primăvara vine cu arome fresh și parfumuri florale

    Odată cu venirea primăverii, parfumurile ne trezesc simţurile și dincolo de contribuția lor la imaginea personală, în plan mai profund, te poți conecta cu miresmele și gingășia naturii, te poț... Citeste tot

    Cu ce te îmbraci de cutremur?

     

    În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

    Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

    Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

    Prietenii mei, barbatii

    Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

    Vacanțele mele în Elveția Franconă / My holidays in Franconian Switzerland

    (the English version is available just after the Romanian one and is to be continued on the post regarding: "Those people" novel making off)

    Era pr... Citeste tot