Monica Bellucci, într-un nou film controversat
Frumoasa actriţă italiană se află zilele acestea la Festivalul de Film de la Cannes, unde a avut premiera cel mai recent film al său, „Ne te retourne pas“ („Nu privi înapoi“), regizat de Marina de Van.
Pelicula a fost prezentată în cadrul competiţiei oficiale a festivalului.
Actriţa Monica Bellucci este considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume
În acest film, Bellucci şi Sophie Marceau interpretează rolul aceleiaşi femei, Jeanne, o scriitoare care observă schimbări la casa şi la corpul ei, pe care soţul şi copiii săi nu le bagă în seamă.
Familia ei crede că stările prin care trece sunt cauzate de stresul de a scrie o nouă carte, însă ajungând în Italia, Jeanne descoperă secretul identităţii sale reale.
Bellucci a acordat un interviu pentru Mediafax în care a declarat că este posibil ca, inconştient, să fi ales numai filme controversate în care să joace. „În acest film, interpretăm rolul aceleiaşi femei, care pierde contactul cu viaţa, cu sine, şi care nu-şi mai recunoaşte nici soţul, nici propriii copii. Sophie şi cum mine suntem foarte diferite în viaţa de zi cu zi, iar Marina a dorit să accentueze acest lucru“, spune Bellucci despre cum a fost să împartă rolul cu franţuzoaica Marceau.
„Filmul acesta va stârni controverse. Unii îl vor iubi, alţii îl vor urî. Iar alţii nu vor înţelege nimic. Dar am mai trecut prin asta, când am făcut «Malena», «Irréversible» sau «Patimile lui Hristos»“, explică Bellucci.

(sursa: ziare.com)
Autor: A.I.