Pierce Brosnan a salvat-o pe Uma Thurman dintr-un accident de maşină


Actorul irlandez Pierce Brosnan a reuşit să oprească o camionetă scăpată de sub control, în timpul filmărilor pentru peliculă "Percy Jackson and the Lightning Thief".


Aceasta se îndrepta vertiginos spre locul unde se odihnea Uma Thurman, partenera lui din acest lungmetraj.

O sursă a declarat: "Nu se afla nimeni la volanul acelei camionete care se îndrepta spre zona cu iarbă unde Uma se odihnea, alături de colegii de filmare. Pierce (Brosnan, n.r.) a strigat: «Daţi-vă la o parte!». A alergat spre camionetă, a deschis uşa şoferului, a sărit în maşină şi a apăsat cu putere pe frână".

Înainte ca actorul - care a interpretat rolul spionului James Bond în patru filme ale acestei francize de succes - să reuşească să oprească vehiculul, acesta a izbit o bordură şi a răsturnat mai multe coşuri de gunoi, provocând panică în rândul membrilor echipei de filmare.

"Ceilalţi fugeau în toate direcţiile. Pierce a fost lăudat de Uma, care l-a şi tachinat cu multe glume referitoare la calităţile lui de erou 007", a adăugat aceeaşi sursă.

Pierce Brosnan, în vârstă de 56 de ani, a jucat de patru ori rolul spionului britanic 007, înainte de a fi înlocuit de Daniel Craig.
Actorul de origine irlandeză a jucat recent în "Cascada Seraphim" şi în musicalul "Mamma Mia", bazat pe repertoriul trupei Abba.

Uma Thurman, în vârstă de 39 de ani, este cunoscută pentru roluri precum cele din "Pulp Fiction", pentru care a fost nominalizata la Oscar, "Legături periculoase" şi seria "Kill Bill".

(sursa:InfoPortal)


Autor: L.I.



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe