Samsung Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G: Inovație și securitate pentru toți fanii Galaxy
Samsung Electronics lansează astăzi Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G, două smartphone-uri ce reflectă angajamentul continuu al Samsung de a aduce cele mai bune inovații din piața de mobile la îndemâna tuturor.
Ambele device-uri vin cu caracteristici extinse de securitate, precum Knox Vault, și oferă noi capacități de fotografiere inspirate din inovațiile camerelor de vârf Galaxy, alături de un ecran remarcabil ce se adaptează la mediul înconjurător al utilizatorilor prin intermediul Vision Booster.
„Cu seria Galaxy A, extindem cele mai recente tehnologii către un public mai larg, astfel încât mai multe persoane să poată beneficia de ele. Suntem încântați să deschidem și mai multe posibilități pe seria Galaxy A în acest an, inclusiv prin oferirea, pentru prima data pe această serie, a serviciului Samsung Knox Vault. Utilizatorii seriei Galaxy A se vor bucura astfel de experiențe de utilizare remarcabile pe noile lor telefoane mobile”, declară TM Roh, Președinte și Șef al Diviziei de Mobile Experience în cadrul Samsung Electronics.
Divertismentul și creativitatea se reunesc în noua serie Galaxy A
Cu funcția Nightography îmbunătățită, Galaxy A55 5G face fotografii mai clare și mai vibrante chiar și în condiții de iluminare scăzută. Procesorul avansat de imagine cu Inteligență Artificială (ISP) al Galaxy A55 5G produce imagini uimitoare în condiții de lumină scăzută, cu adevărat remarcabile pentru seria Galaxy A. Nu doar peisajele arată uimitor. Modul Night Portrait și videoclipurile HDR de 12 biți asigură că persoanele din fiecare imagine arată excelent, astfel încât utilizatorii vor avea amintiri cu prietenii și familia fără a depinde de iluminarea perfectă.
Atât Galaxy A55 5G, cât și Galaxy A35 5G oferă capacități de fotografiere incredibile, conform renumelui produselor Galaxy. În plus, cele două produse dispun și de funcții precum stabilizarea optică a imaginii (OIS) și stabilizarea digitală a imaginii video (VDIS), ceea ce înseamnă că fotografiile și videoclipurile vor fi clare chiar chiar și atunci când sunt realizate în mișcare.
Noile produse continuă tradiția seriei Galaxy A de a oferi experiențe de utilizare distractive și captivante accesibile pentru toți utilizatorii. Aceștia se pot bucura de vizionarea celor mai noi emisiuni sau navigarea pe rețelele sociale datorită ecranelor Super AMOLED, care oferă o claritate uimitoare în Full High Definition. De asemenea, ambele telefoane au ecrane de 6,6 inci[1], care oferă experiențe clare și luminoase în diverse condiții de iluminare, datorită funcției Vision Booster.
Cele mai puternice inovații în securitate ale Samsung sunt aici pentru a proteja mai mulți clienți pe termen lung și în mod inteligent
Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G aduc pentru prima dată utilizatorilor seriei Galaxy A una dintre cele mai inovatoare caracteristici de securitate ale Samsung, prezentă în gama de vârf Galaxy: Samsung Knox Vault. Ca soluție de securitate bazată pe hardware și rezistentă la manipulare, Samsung Knox Vault oferă o protecție completă împotriva atacurilor de hardware și software, prin crearea unui mediu de execuție sigur, izolat fizic de procesorul principal și memoria sistemului.
Aceasta poate contribui la protejarea celor mai sensibile date de pe dispozitiv, inclusiv datele de identificare a ecranului de blocare, cum ar fi codurile PIN și parolele. De asemenea, Samsung Knox Vault protejează cheile de criptare ale dispozitivului, criptând datele private ale utilizatorilor stocate în dispozitiv. Doar un utilizator cu credențialele corecte ale ecranului de blocare poate accesa datele, chiar și în cazul în care dispozitivul este pierdut sau furat.
Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G beneficiază și de securitatea oferită de Samsung Knox, platforma de securitate multi-layer a seriei Galaxy. Samsung Knox este una dintre cele mai de încredere platforme de securitate din lume, proiectată pentru a proteja informațiile critice și pentru a preveni vulnerabilitățile, oferind un hardware securizat la nivelul întregului dispozitiv, detectare în timp real a amenințărilor și protecție colaborativă, acoperind întregul ecosistem Galaxy.
Pentru și mai multe modalități de a rămâne protejat, seria Galaxy A oferă Auto Blocker, un pachet opțional de măsuri suplimentare de securitate. Atunci când este activat, Auto Blocker poate bloca instalările de aplicații din surse neautorizate, furnizând verificări de securitate[2] ale aplicațiilor pentru a detecta potențialul malware și pentru a bloca comenzile și instalările potențial malitioase de software pe telefon atunci când este conectat prin cablu USB.
Utilizatorii noii serii Galaxy A vor avea, de asemenea, acces la tabloul de bord pentru securitate și confidențialitate al Galaxy, astfel încât utilizatorii pot vedea mai ușor ce se întâmplă cu datele lor și pot retrage orice permisiune atunci când doresc.
De asemenea, pot beneficia de Partajarea Privată (parte a Funcției de Partajare Rapidă), care permite partajarea securizată și criptată a fișierelor private ce conțin informații personale sau financiare importante.
Pentru a asigura confidențialitatea, utilizatorii pot controla permisiunile de acces ale destinatarului și data de expirare a fișierului, putând, de asemenea, să limiteze capturile de ecran sau descărcările.
Noile smartphone-uri din seria Galaxy A demonstrează angajamentul Samsung de a se asigura că dispozitivele Galaxy rămân sigure și actualizate pentru o perioadă mai lungă de timp.
Cu Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G, utilizatorii vor beneficia de până la patru generații de actualizări ale sistemului de operare Android și One UI, precum și de cinci ani de actualizări de securitate. Aceste actualizări optimizează durata de viață a dispozitivelor, menținându-le echipate cu cele mai recente funcții Galaxy și Android.
O conexiune fluentă cu ecosistemul în continuă expansiune al Samsung Galaxy
Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G sunt complet compatibile cu ecosistemul Galaxy, oferind utilizatorilor o experiență fluentă și integrată pe o gamă largă de dispozitive Galaxy.
Utilizatorii își pot urmări obiectivele de fitness conectând Galaxy Fit3 sau Galaxy Watch6 la smartphone-ul lor din seria Galaxy A. În plus, datorită funcției Auto Switch, apelurile primite vor fi comutate automat către Galaxy Buds FE conectate pentru o mai mare comoditate.
Noile Samsung Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G vor fi disponibile în România pe samsung.com/ro și în magazinele partenere începând cu data de 20 martie.
Autor: BoncafeStyle