70 de ani de pasiune şi sănătate

Cu ocazia celei de-a 70-a aniversări, Compania Pietro Coricelli a organizat, la restaurantul Spazio din Capitală, un eveniment în cadrul căruia au fost prezentate mai multe uleiuri de măsline „Riserva del Presidente”.

Uleiul de măsline extravirgin „Riserva del Presidente” este produs dintr-o selecţie specială 100% italiană.
 
Are un gust special, dulce fructat cu note de iarbă proaspăt cosită, măsline coapte şi anghinare, respiră prospeţime şi doar către final o notă piperată. Gustul dulce este bine echilibrat, aromat şi rafinat , originea lui provenind dintr-o selecţie de măsline extra, 100% italiene.
 
Culoarea sa este galben-auriu cu reflexii verzi. Are o aciditate scăzută ce o păstrează timp îndelungat datorită conţinutului său bogat în polifenoli.
 
Uleiul de măsline este singurul ulei vegetal care poate fi consumat imediat după stoarcerea fructelor. Beneficiile importante pe care le are uleiul de măsline constau în faptul că acesta este bogat în acizi graşi monosaturaţi şi antioxidanţi.
 
Uleiul de măsline extra virgin este recomandat şi din motive terapeutice. Este bogat în grăsimi monosaturate, antioxidanţi şi vitamina E. Acesta este un „suc” natural care păstrează intactă aroma, gustul, vitaminele şi proprietăţile fructelor măslinului.
 
Studiile au arătat că acest ulei oferă o protecţie importantă împotriva bolilor de inimă prin controlul pe care îl are asupra colesterolului rău şi măreşte cantitatea de colesterol bun din organism. Niciun alt ulei natural nu conţine o cantitate atât de mare de acizi monosaturaţi, în special, acid oleic.
 
Uleiul de măsline este tolerat foarte bine de către stomac. De fapt, el are capacitatea de a proteja stomacul şi are efecte benefice împotriva ulcerului şi gastritei.
 
Uleiul de măsline Pietro Coricelli are o istorie tipic italiană. Firma a luat naştere în 1939 în Spoleto – inima Umbriei şi încă mai poartă cu ea tradiţie, parfum şi arome intense dar în acelaşi timp competenţă, profesionalism şi tehnici fundamentale în Arta producerii uleiului de măsline italian.
 
Pietro Coricelli este prezent astăzi în peste 60 de ţări propunându-şi la cea de-a 70 aniversare să devină o prezenţă importantă pe întreg mapamondul, vizând pieţele din America de Sud şi Asia Centrală.
 
Şi românii au început să prefere uleiul de măsline pentru efectele sale benefice asupra sănătăţii.

În România, uleiul de măsline Pietro Coricelli este distribuit de General Parma Food.


Autor: L.I.



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe